Connect with us

ACTUALITATE

Ce-ți doresc eu ție, scumpă Românie? Se scumpesc de la anul combustibilii și țigările

Publicat


pompa

Miercuri a fost publicat de către Ministerul Finanţelor noul nivel al accizelor valabil de la 1 ianuarie 2021.

Anul nou începe cu un nivel al accizelor stabilit prin „actualizarea cu creşterea preţurilor de consum comunicată oficial de Institutul Naţional de Statistică”, arată Ministerul Finanţelor.

În cazul benzinei fără plumb, nivelul accizei creşte cu 53 lei, de la 1.773,46 lei/1.000 de litri în 2020 la 1.827,13 lei/1.000 de litri în 2021. Adică prețul va crește cu 6 bani la litru.

Creșterea va fi în jur de 6 bani la litru

La benzina cu plumb, nivelul accizei creşte de la 2.085,97 lei/1.000 de litri la 2.149,09 lei/1.000 de litri, ceea ce înseamnă o creştere de 63 lei. Litrul de benzină cu plumb se scumpeşte astfel cu peste 6 bani.

Pentru motorină, acciza creşte de la 1.625,37 lei/1.000 de litri la 1.674,55 lei/1.000 de litri, o scumpire de circa 50 de lei, deci cam 5 bani pe litru.

În cazul țigărilor, acciza urcă de la 1 ianuarie 2021 la 533,97 lei per mie, după ce la 1 ianuarie 2020 acciza a fost fixată la 503,97 lei per mie. Începând cu data de 1 aprilie 2021, nivelul accizei la ţigarete va fi de 563,97 lei/1.000 de ţigarete.

Majorarea accizelor la ţigarete se justifică prin faptul că trebuie evitată declanşarea infringementului împotriva României pe motiv că în ţară acciza globală pe ţigarete nu reprezintă cel puţin 60% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, aşa cum prevede Directiva 2011/64/UE.

Parlamentul a adoptat pe 23 noiembrie un proiect de lege iniţiat de social-democratul Eugen Teodorovici de modificare a codului fiscal, care a primit pe ultima sută de metri şi un amendament de creştere a accizei la ţigarete la 546 de lei pe mia de bucăţi începând cu 1 ianuarie 2021 şi apoi la 564 de lei doar 3 luni mai târziu, de la 1 aprilie. Proiectul a fost trimis la promulgare.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate