Connect with us

EVENIMENT

Ce se întâmplă cu PLATA facturilor la curent care au fost contestate. Explicații despre procedură, de la ANRE

Publicat


Contor gaz

Românii care au contestat facturile la curent primite trebuie să primească răspuns de la furnizor în cel mult 15 zile, iar în acest interval, plata se suspendă, scrie Alba24.ro.

Precizări despre procedură au fost oferite de vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy Bege.

Potrivit sursei citate, facturarea ar trebui să fie făcută de către furnizor, lunar. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă și este facturare la alte termene prevăzute în contract, atunci trebuie să împartă furnizorul și să specifice.

„Clientul ar trebui să facă o plângere sau măcar să întrebe furnizorul de ce a procedat cum a procedat. Și până când nu primește un răspuns, și termenul de răspuns de la furnizor este de 15 zile lucrătoare, până nu primește un răspuns la o factură contestată, obligația de plată se suspendă”, a declarat vicepreședintele ANRE, la Digi24.

Potrivit noii legislații, încadrarea în anumite tranșe pentru compensarea facturilor se face comparativ cu consumul din 2021. Beneficiază de plafonare cei cu consum mediu sub 100 kW/oră, pentru care plafonarea este de 68 bani pe kW/oră cu TVA și toate tarifele incluse, respectiv cei cu consum între 100 și 255 kW/oră – plafonare de 80 de bani pe kW/oră.

Cei care depășesc aceste plafoane vor plăti prețul pe care îl are furnizorul.

Această schemă să aplică până la finalul lunii august, anul viitor.

Reprezentantul ANRE a precizat că, în cazul clientului care depășește plafonul de 255 kW/oră, se facturează cu preț plafonat până la această limită și restul, la prețul mediu de achiziție al furnizorului.

De asemenea, obligația de citire a contorului revine distribuitorului de energie electrică, la un interval de cel puțin o dată la 3 luni. Dacă furnizorul nu are indici citiți nici de la client, nici de la distribuitor, pentru luna respectivă ia cantitatea din convenția de consum (consum mediu declarat în convenție de către client). Dacă nu există nici convenție, atunci poate estima în funcție de istoricul de consum al acelui client.

Controale inopinate la distribuitori de energie electrică. Se verifică modul de citire a indexului

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a demarat acţiuni de control inopinate la şase operatori de distribuţie a energiei electrice, pentru a verifica modul de îndeplinire a obligaţiei legale privind citirea indexului grupului de măsurare al clienţilor casnici la un interval de maximum trei luni, în vederea emiterii facturilor de regularizare.

Potrivit unui comunicat de presă al autorităţii de reglementare, controalele vizează companiile Distribuţie Energie Electrică România, Distribuţie Energie Oltenia, Delgaz Grid, E-Distribuţie Muntenia, E-Distribuţie Banat şi E-Distribuţie Dobrogea.

„Importanţa citirii indexului aparatului de măsură de către operatorul de distribuţie şi transmiterea acestuia furnizorului este esenţială întrucât furnizorul are obligaţia facturării cantităţilor reale de energie electrică consumate, pe baza acestui index”, notează ANRE.

Instituţia a mai efectuat acţiuni de control, pe aceeaşi tematică, şi a aplicat operatorilor de distribuţie de energie electrică, pentru neregulile constatate în perioada 1 mai 2020 – 31 decembrie 2021, sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4,86 milioane de lei, după cum urmează: Distribuţie Energie Electrică România (1,070 milioane de lei), Distribuţie Energie Oltenia (590.000 lei), Delgaz Grid (800.000 lei), E-Distribuţie Muntenia (800.000 lei), E-Distribuţie Banat (800.000 lei) şi E-Distribuţie Dobrogea (800.000 lei).

ANRE precizează că, în anul 2022, s-au primit 615 petiţii în legătură cu necitirea indexului aparatului de măsurare a energiei electrice de către operatorii de distribuţie a energiei electrice, potrivit Agerpres.

Sursa: Alba24.ro




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Incendiu de anexă de casă în centrul Clujului. Intervin pompierii

Publicat

Incendiu

Pompierii intervin, sâmbătă, la un incendiu de anexă de casă izbucnit pe str. Bisericii Ortodoxe din centrul municipiului Cluj-Napoca.

La fața locului au fost trimise mai multe autospeciale.

Fumul de la incendiu este vizibil și din alte zone.

”Incendiul a fost localizat și nu este pericol de extindere la casă. Nu sunt semnalate nici victime. Intervenim cu două autospeciale de stingere și cu autoscara”, au precizat pompierii pentru Cluj24.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO. Boovie, festival de trailere după cărți la Cluj. Participă peste 1500 de elevi și profesori din țară și străinătate

Publicat

De

Boovie

Cluj-Napoca este gazda ediției aniversare a Festivalului de book-trailere Boovie, la care sunt așteptați peste 1500 de elevi și profesori din țară și străinătate. Festivalul internațional de book-trailere Boovie, aflat la a X-a ediție, are loc între 14 și 17 iulie și se desfășoară sub sloganul „Never Let Go”.

Construit ca un festival, Boovie propune o nouă metodă de abordare a cărților, prin transformarea lor în book-trailere de către echipe formate din elevi, coordonate de un profesor.

Se adresează atât elevilor de liceu, cât și celor de gimnaziu și prespune formarea unei echipe de 6-11 membri, realizarea integrală a unui trailer după citirea romanului suport (scenariu, regie, interpretare, montaj etc.), evaluarea trailerului de către un juriu de specialitate, care stabilește câștigătorii.

Potrivit organizatorilor, în competiție s-au înscris 602 de echipe, însumând 6148 de participanți. Dintre acestea, 538 de echipe au finalizat procesul de înscriere și au trimis book-trailerele care au fost evaluate pe parcursul mai multor etape, iar ultima rundă de jurizare va avea loc în timpul festivalului, care se va încheia cu Gala Boovie și decernarea Marilor Premii ale juriului.

Finala, în Piața Unirii

YouTube video

Juriul de Gală, format din Marius Manole, Medeea Marinescu, Diana Buluga, Crăița Nanu și Horea Avram, va acorda Marele Premii în data de 16 iulie, la ora 20:00, în Piața Unirii, atât pentru gimnaziu, cât și pentru liceu, pentru următoarele categorii: actorie, regie, scenariu, coloană sonoră originală, imagine, scenografie, montaj și editare.

Cel mai bun trailer al ediției va fi recompensat cu Marele Premiu Boovie, în valoare de 1000 de euro.

”Pe parcursul celor patru zile de festival, le propunem participanților peste 40 de evenimente – ateliere cu scriitori, regizori, actori, scenografi, formatori, mini-conferințe & proiecții de film, toate menite să le îmbogățească orizonturile. Marius Manole, Medeea Marinescu și Diana Buluga, membri ai Juriului de Gală, vor avea întâlniri inspiraționale cu elevii, în care vor vorbi despre carieră, alegeri și puterea artei de a conecta oameni, o ocazie rară de a învăța direct de la unii dintre cei mai apreciați actori din România.

Abia așteptăm să râdem împreună cu Mircea Bravo și Cristi Ilișuan, duo-ul creativ din spatele unuia dintre cele mai urmărite proiecte de comedie din online-ul românesc.

Suntem bucuroși să îi avem alături pentru o întâlnire cu participanții, în care vor povesti despre tot ce înseamnă munca în echipă în spatele unui proiect de success”, arată organizatorii.

Discuții cu scriitori

Pasionaților de literatură, ediția din acest an le oferă ocazia de a dialoga direct cu două voci distincte și apreciate ale peisajului romanesc contemporan: Florin Bican, poet, prozator, traducător, aflat pentru a doua oară la Boovie și Alex Moldovan, îndrăgitul autor al aventurilor Olguței, cel mai cunoscut roman al seriei fiind în lista Boovie, la secțiunea Junior.

În zona de film, participanții vor lucra alături de profesioniști care transformă ideile în imagini și emoții: Ana Maria Comănescu, regizoare de film (Horia, HBO); Elena Călinoiu, scenaristă; Ioan Pop-Curșeu și Ligia Smarandache (Facultatea de Teatru și Film, UBB Cluj), specialist în cromatica filmului și, respectiv, scenograf și designer vizual.

Teatrul, ca spațiu viu de expresie și joc, va fi explorat alături de Andrei Mărgineanu, actor de film și teatru; Bianca Buzilă, regizoare de teatru și trainer în storytelling vizual; Raul Buzilă, facilitator ateliere de dezvoltare personală prin teatru de improvizație; Alina Mișoc, actriță activă în spațiul teatral independent din Cluj; Ioana Lazăr, actriță și fondatoare a trupei REFRACT și Diana Sabău, facilitator SuperTeach.

Pentru cei pasionați de dramaturgie și scriere de text, vin cu know-how și provocări creative Ioana Toloargă, regizoare și dramaturg și Raluca Sas-Marinescu, regizoare, profesoară și facilitator de dramaturgie colaborativă, două voci importante din teatrul contemporan.

Ora de cinema – proiecții speciale

Dimensiunea de dezvoltare personală este prezentă prin doi vechi prieteni ai festivalului – Cătălin Isbașe, trainer certificat internațional și fondator SEVIR Signature Group și Ovidiu Bădescu, profesor fondator For Life. Lor li se alătură două facilitatoare de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca — Alexandra Călugăr, doctor în psihologie și Mara Dezmirean, doctorand în științele educației, care vor susține ateliere centrate pe dezvoltarea emoțională.

Zona de media va fi acoperită de două personalități cu experiență în domeniu, Bogdan Roșca-Zasmencu, manager Radio Cluj și gazdă TV, dar și Mihnea Măruță, jurnalist și autor bestseller, care vor aborda subiecte de actualitate, precum informarea corectă & impactul rețelelor asupra adolescenților.

Ora de Cinema revine la Boovie #10 cu trei proiecții speciale, fiecare fiind urmată de o discuție cu publicul, moderată de Crăița Nanu. Pe ecranele de la Cinema Victoria vor rula ,,Poveste fără sfârșit” (r. Wolfgang Petersen, 1984) – pentru gimnaziu; ,,La Scuola” (r. Daniele Luchetti, 1995) – pentru liceeni și o selecție de 11 scurtmetraje internaționale din competiția ,,3 minuti a tema fisso”, organizată de Bellaria Film Festival, al cărui selecționer de film, Cesare Barbieri, va intra la final într-un dialog cu spectatorii. De asemenea, avem bucuria de a proiecta și filmul românesc ,,Horia” (r. Ana-Maria Comănescu, 2023), proiecție urmată de o discuție cu regizoarea și scenarista filmului, una dintre trainerii ediției #10, Ana-Maria Comănescu.

Festivalul este organizat de către Asociația Grow Up Project și Colegiul Național Pedagogic ,,Spiru Haret” Focșani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea și Inspectoratul Școlar Județean Cluj, al căror ajutor ne-a limpezit multe drumuri.

Ce este Boovie?

Festivalul Boovie, inițiat acum zece ani de profesoara de limba și literatura română Carmen Ion, s-a născut din dorința de a inspira elevii să-și exploreze și să-și depășească limitele impuse de mediul școlar tradițional. Născut în Focșani, festivalul s-a extins organic, ajungând anul acesta la Cluj-Napoca, datorită popularității și numărului impresionant de participanți. De la început, Boovie s-a definit ca un festival „altfel”, unde cărțile sunt reinterpretate creativ și transformate în book-trailere de către echipe de elevi de gimnaziu și liceu, sub îndrumarea unui profesor coordonator.

De la alegerea cărții până la produsul final, elevii parcurg un drum extraordinar, asumându-și diverse roluri, ocupându-se de decor, recuzită, montaj, editare și chiar de crearea coloanei sonore.

Rezultatul final este un trailer al cărții realizat exclusiv de ei, reflectând lectura, discuțiile intense, selecția detaliilor și capturând emoțiile esențiale ale poveștii!

 

Citește mai departe

CLUJ24 TV

VIDEO. Simina Bejenaru: Service Learning nu e despre a preda altceva. E despre a învăța altfel. Cu sens. Cu impact. Cu suflet

Publicat

Simina Bejenaru

Trăim într-o perioada în care reforma educației din România e mereu la știri, mereu în promisiunile comunității politice și academice. În acest episod, explorăm o inițiativă care trece de la vorbe la fapte: Service Learning. De ce învață copii? Cum aplica elevii abilitățile pe care le dobândesc în sala de clasă? În podcastul Memento Talks de pe Cluj24, Octavian Ghișa o are invitată pe Simina Bejenaru, profesoară și membru al Asociației Selegro – una dintre cele mai active voci în promovarea Service Learning-ului în România.

Dincolo de concepte teoretice, Bejenaru vine cu exemple, convingeri și un mesaj clar: „Educația fără aplicabilitate e irelevantă.”

Service learning

„Nu doar le dai peștele, ci îi înveți să pescuiască. Îi înveți că pot să se ridice singuri”, spune Bejenaru. 

Service Learning e prin definiție o legatura dintre curriculum și nevoile reale ale comunității. Metodologia oferă un sens practic învățării, transformând astfel fiecare materie în unelte pentru a face bine.

Elevii astfel sunt încurajați să simtă că pot schimba ceva – fiind mai motivați prin înțelegerea aplicabilității unui subiect. Matematica ne învață cum sa ne facem un buget, româna cum să scriem cereri, biologia cum putem întreține un spațiu verde și așa mai departe. 

Proiectele coordonate promovează documentarea tradițiilor prin istorie orală, construirea de spații sociale, ecologizarea, campanii pentru educație digitală în medii defavorizate și multe altele.

Cine se implică? 

„Dacă aștepți reforme de sus, se pierd pe drum. Service Learning pornește de jos, de la firul ierbii. Din clasă”, precizează Simina Bejenaru

Copii cresc cu astfel de proiecte inclusiv de la grădiniță.

Orice dascăl cu o dorință și curajul de a ieși dintr-o programa rigidă poate sa aducă o schimbare prin simpla legare a lecției de o nevoie locală. Nu e nevoie de aprobări ministeriale, ci implicarea activă a profesorilor, părinților și a comunității.

Viitorul Educației

„Ne-am mai deșteptat în ultimii ani. Am învățat de la alții, am adaptat idei bune. Dar Service Learning e o speranță reală. Și n-ar trebui pierdută”, afirmă profesoara în legătură cu starea educației din România.

Deja există rețele internaționale, competiții europene, manuale și cursuri de formare. Tot mai multe școli – de stat sau private – prind curaj. Și, poate cel mai important, tot mai mulți copii descoperă că vocea lor contează: „Am văzut oameni din sistemul educațional susținând ideea, chiar dacă nu o numesc Service Learning. Îi încurajez să meargă mai departe. Să sprijine, să mediatizeze, să aprecieze aceste inițiative la adevărata lor valoare”

O reflecție despre ce aduce acest episod: o nouă perspectivă și o invitație la retrospectivă. Schimbarea nu vine peste noapte, dar frontul sau e ajutat de oricine simte că are o voce în comunitatea sa.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Alin Tișe a pierdut funcția de prim-vicepreședinte al PNL. Daniel Buda a pierdut conducerea Curții de Arbitraj a partidului

Publicat

De

Tișe

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a pierdut, sâmbătă, la Congresul partidului, funcția de prim-vicepreședinte al PNL, acesta clasându-se pe locul 6 dintre cei 9 candidați liberali, cu 418 voturi.

Tișe a candidat pentru una dintre cele 4 funcții de prim-vicepreședinte, ocupate după vot de Nicoleta Pauliuc, Cătălin Predoiu, Adrian Veștea și Ciprian Ciucu.

De asemenea, și președintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda, a pierdut conducerea Curții de Arbitraj a PNL, pe care a condus-o până acum.

Pentru această funcție, Buda a candidat alături de alți 2 membri ai partidului – Costică Lupușoru – PNL Bacău şi Ciprian Dobre – PNL Mureș, ultimul fiind ales președinte.

Ilie Bolojan a fost ales președinte al PNL cu 976 de voturi

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate