ECONOMIE
Ce firme modernizează Palatul de Justiție Cluj-Napoca. Valoarea contractului, 67 de milioane de euro
Asocierea Bog’Art (lider) – Athenaeum Construct – Popp & Asociatii, ACI Cluj – UTI Construction and Facility Management – Electroproiect, alaturi de Schindler Romania, ca subcontractant, a castigat contractul de modernizare a clădirii Palatului de Justitie Cluj-Napoca, în urma licitației organizate de Curtea de Apel Cluj, arată agendaconstrucțiilor.ro.
Valoarea de atribuire a lucrarilor de proiectare si executie este de 333 milioane de lei (circa 67 milioane de euro), iar durata de implementare este stabilita la 36 de luni.
Constructia existenta este alcatuita din trei tronsoane, cu regim de inaltime diferit: P (Parter)/ S+P+1E/ P+2E/ S+P+2E/ S+P+2E+M/ P+3E/ S+P+3E si o suprafata desfasurata totala de 23.605 mp.
Proiectant general este compania Popp & Asociatii, proiectant de specialitate – Architecture & Art Studio, ambele din Bucuresti, iar societatea Geocam Test & Drill, din Cluj-Napoca, a elaborat studiul geotehnic.
Ce lucrări se desfășoară
”Conform Caietului de sarcini, vor fi realizate lucrari de desfacere a peretilor existenti si realizarea unora noi, modificarea dimensionala/ umplerea/ deschiderea unor noi goluri pentru ferestre si usi, reamenajarea zonelor de acces in cladire, realizarea unor noi scari de circulatie interioare, montarea unor instalatii suplimentare de lifturi, schimbarea de destinatie a zonei de Penitenciar in zona de Birouri, refacerea integrala a acoperisului, reamenajarea curtilor interioare, precum si demolarea extinderilor ulterioare constructiei initiale, cu regim de inaltime P (Parter)”, se arată în document.
De asemenea, este necesara realizarea tuturor masurilor de siguranta la incendiu, pentru intreg ansamblul Palatului de Justiție, iar din punct de vedere energetic si al sustenabilitatii, se impune realizarea unui audit energetic, in urma caruia sa fie luate masuri de reducere a consumului de energie.
În plus, este necesara restaurarea si conservarea componentelor artistice si readucerea cladirii la forma si volumetria initiale, recuperarea imaginii originale, avand in vedere faptul ca ansamblul a fost construit intre anii 1900-1902 si reprezinta o etapa deosebit de importanta a patrimoniului arhitectural istoric al orasului.
Pe langa aceste lucrari, tema de arhitectura propune constructii noi amplasate in curtile interioare 4 si 5. In curtea 3 sunt propuse panouri fotovoltaice, care se vor monta pe acoperisul copertinelor noi.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






