Connect with us

EVENIMENT

Ce facem în WEEKEND la Cluj-Napoca. Expoziții, târguri și concerte, Bănică și Irina Rimes

Publicat


targ craciun

Cu o săptămână înainte de weekendul cu Crăciunul, Clujul continuă să-și tenteze cetățenii cu evenimente, care mai de care mai variate și incitante, pentru toate gusturile.

În afară de Târgurile de Crăciun, prezente în cele două locații, Piața Unirii și Sala Sporturilor, pe toată perioada sărbătorilor, clujenii au posibilitatea să aleagă  din paleta colorată a ofertei de weekend.

Ce facem în WEEKEND la Cluj-Napoca. Expoziții, târguri și concerte, Bănică și Irina Rimes

Vineri, 15 decembrie, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca vă invită să admirați trei picturi din patrimoniul său artistic, respectiv „Portretul Fecioarei Maria”, realizat de către un artist anonim din Hunedoara, un fragment din „Drumul Crucii”, pictat de Herri Met de Bles și un mic panou de lemn ce înfățișează „Decapitarea Sfântului Iacob”, pictat de un artist anonim din ambianța școlii germane.

Stampe japoneze

La sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei de pe str. Memorandumului nr. 21 puteți admira o expoziție-eveniment de stampe japoneze intitulată „Celebrități din lumea plutitoare – Celebrities of the Floating World”.

La Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei puteți vizita expoziția „Grecii de peste mări”, expoziție ce surprinde măiestria atelierelor ceramice din Etruria şi din Magna Grecia (sudul Italiei), din secolele V – IV î. Chr., prin intermediul unor exponate de excepție.

Pentru amatorii (sau profesioniștii) de bere, Beer Wall Cafe de pe str. Andrei Șaguna 34-36 organizează un Weekend de Hophead, pour les connaisseurs.

De la 20.30, la Flying Circus vă așteaptă un Stand-Up Comedy Maraton.

Bunătate și dăruire

Sâmbătă, 16 decembrie, la Iulius Mall se desfășoară Winter Charity Fair. Clujenii sunt invitați  să încălzească și să clădească atât fundația campaniei Beard Brothers School, cât și fundația sărbătorilor de iarnă – bunătatea și dăruirea.

Descoperiți magia luminilor la „The Glowing Garden”, în Iulius Parc, care se transformă într-o oază de lumină și culoare. 170 de instalații luminoase cu animale, flori, arbori și forme futuriste vor ilumina zona.

De la 19.00, la BTArena, va avea loc cea mai așteptată producție muzicală din România, și anume Concertul aniversar de Crăciun Ștefan Bănică – 20 de ani, un show impresionant de sunet, lumini si efecte grafice, ce aduce pe aceeași scenă magia Crăciunului, cele mai îndrăgite piese ale artistului și invitați speciali.

Colind de Crăciun

Duminică, 17 decembrie, de la ora 18.00, la Urania Palace, sunteți invitați la un ”Colind de Crăciun” alături de grupul de artiști de la Ark Studio, care vor picta live împreună pe o singură pânză.

De la 19.00, iubitorii de muzică sunt așteptați la Euphoria Music Hall unde va concerta Irina Rimes.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate