Victor Montagliani, vicepreședintele FIFA, a anunțat că este posibil ca meciurile internaționale să nu se mai dispute în acest an. Asta include și meciurile de baraj...
Conducerea celor de la CFR Cluj a luat decizia de a reduce totuși salariile jucătorilor cu 20%, începând cu 1 iulie, 2020. Campioana României este printre...
Luni a fost organizată o videoconferință cu reprezentanţii celor 14 cluburi membre organizată de LPF. În cadrul acesteia s-a luat în calcul reluarea meciurilor din Liga...
UEFA încearcă să găsească cele mai bune soluţii pentru meciurile de baraj ce stabilesc ultimele calificate la Campionatul European din 2021, a cărui denumire rămâne tot...
Federația Română de Fotbal a lansat echipelor din prima ligă o nouă provocare. Chiar dacă nu se poate juca fotbal pe teren din cauza Coronavirusului, jucătorii...
Speram să se reia campionatul în mai. N-a fost să fie. Starea de urgență s-a prelungit, asta înseamnă că fotbalul s-ar putea relua cel mai devreme...
IFAB, Board-ul Fotbalului Internațional, a clarificat, încă o dată, când și de ce penalizează hențul. După noul regulament, hențul se va fluiera dacă echipa aflată în...
Chiar dacă a fost contestat de suporteri pentru parcursul slab din campionat, Adrian Falub va rămâne pe banca tehnică a studenților și după reluarea competiției. Directorul...
Din cauza pandemiei de Coronavirus care pare că nu se mai termină, UEFA trebuie să se adapteze situației. Campionatele de fotbal erau în plină desfășurare la...
După un parcurs excelent în cupele europene, CFR a încasat sume frumoase de la UEFA. Din păcate, se pare că nici până astăzi nu a plătit...
Banii alocați de Consiliul Local și Primăria Cluj-Napoca au fost blocați (3.000.000 lei) și singura soluție de supraviețuire a clubului a fost de a înjumătății salariile...
Din cauza pandemiei de Covid-19, FIFA recomandă amânarea tuturor meciurilor internaţionale programate în luna iunie. Într-un comunicat se arată: „Grupul de lucru stabilit de biroul Consiliului...
Pandemia de Coronavirus dă mari bătăi de cap și oamenilor din fotbal. În acest sens, unele federații se gândesc să înghețe campionatele și să desemneze campioana...
Campioana României, CFR Cluj, a primit o nouă sancțiune de la UEFA. După ce au fost amendați pentru nerespectarea fair-play-ului financiar, clujenii vor fi nevoiți să...
Oficialii de la UEFA au mari bătăi din cauza pandemiei de Coronavirus. Astăzi, 1 aprilie, a avut loc o conferință video în care s-a vorbit despre...
Portarul campioanei României, Giedrius Arlauskis, se va despărți de CFR Cluj la finalul acestui sezon. Acesta își încheie contractul cu echipa din Gruia și va pleca...
Comitetul Internațional Olimpic și comitetul japonez de organizare au anunțat că olimpiada va avea loc în perioada 23 iulie – 8 august a anului 2021. Este...
Din cauza pandemiei de Coronavirus, turneul de Grand Slam de la Wimbledon va fi anulat. Vicepreședintele Federației Germane de Tenis, Dirk Hordorff, a făcut acest anunț,...
Meciul de fotbal virtual dintre ,,U” Cluj și Dinamo a vândut mai multe bilete decât un meci din Liga 1. 4500 de tichete au fost epuizate...
Meciurile din play-off-ul Campionatului European au fost reprogramate. Meciul din semifinalele play-off-ului EURO 2021 dintre Islanda si Romania se va disputa în septembrie. Acesta fusesedesi fusese...