Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că orele remediale se vor desfășura și pe parcursul întreg anului școlar 2021-2022. „Conștientizând nevoia de recuperare a pierderilor, Ministerul...
Călin Neamțu, directorul general al Companiei de Apă Someș, a declarat, marți, că la Cluj se construiesc case, pensiuni și chiar hoteluri ”în zone superbe”, care...
Direcția de Sănătate Publică Cluj anunță că marți, la Cluj-Napoca, rata de infectare cu COVID19 este de 6,62 la mia de locuitori. Trendul este descendent, după...
Un proiect de cercetare finanțat de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) și implementat, în calitate de coordonator, de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară...
O propunere pentru modificarea Legii privind funcţionarea asociaţiilor de proprietari adoptată luni în plenul Senatului prevede ca minorii mai mici de trei ani să fie exceptați...
Antrenată de Aurel Șuteu, sportiva legitimată la secția de lupte a Clubului Sportiv Universitatea Cluj, Andreea Bulgăr, a obținut medalia de bronz la categoria 65 kg Cupa...
Primul-ministru a anunțat că începând de marți, capacitatea de vaccinare împotriva Covid-19 a ajuns la 115.000 de persoane pe zi. ”Vă încurajez pe toți să vă...
Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, la data de 12 aprilie a.c., în jurul orei 18.00, FERENȚI CORINA-DENISA de 12 de ani, din...
Europa a înregistrat peste un milion de morţi din cauza COVID-19 de la descoperirea sa în China în decembrie 2019, potrivit unei numărători realizate de AFP...
DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA Sucursala Cluj-Napoca anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică la următoarele date şi pe următoarele străzi, astfel: Data întreruperii: 14.04.2021 Adresa/Localitatea: Localitatea Cluj-Napoca,...
Președintele Klaus Iohannis a transmis luni un mesaj comunității musulmane din România cu ocazia începerii lunii postului Ramadan. Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj...
2,417 clujeni s-au vaccinat în ultimele 24 de ore, a anunțat Prefectura Cluj. În total 133.270 de clujeni s-au vaccinat, atât în etapa I, cât și...
Din primele informații, în cauză este vorba despre un tânăr în vârstă de 17 ani, care se deplasa cu o bicicletă din direcția localității Sălicea înspre...
Emil Boc a vorbit, luni, despre situația locurilor din spitale la Cluj, trendul descendent al ratei de incidență la nivelul municipiului, precum și despre viitoarele măsuri...
Un accident soldat doar cu pagube materiale a avut loc în urmă cu puțin timp pe bulevardul Dorobanților din Cluj-Napoca. Din primele informații se pare că...
O locuință a fost cuprinsă de flăcări în localitatea Popești. Un incendiu a izbucnit în urma unei explozii la o butelie de gaz. Pompierii ISU Cluj...
Din primele date, în jurul orei 18.15, o tânără în vârstă de 22 de ani, din municipiul Baia Mare s-ar fi angajat în traversarea străzii pe...
Sinodul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, analizează trei variante pentru funcția de episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla după decesul PS Florentin Crihălmeanu. Surse din cadrul...
Citim despre numeroarele întâlniri ale Premerului Florin Cîțu cu mediul de afaceri în vederea compensării efectelor pandemiei din diverse sectoare economice. Nu mi-e foarte clar cine...
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a publicat lista localităților unde restricțiile de circulație de la ora 20:00 se mențin de vineri și până duminică....