Încă un pas pentru construcția centurii metropolitane. Primarul Emil Boc a declarat că a fost primit avizul Autorității Aeronautice Române. „Ieri am primit avizul Autorității Aeronautice...
Un incendiu a avut loc în noaptea de miercuri spre joi pe str. Trifoiului din Cluj-Napoca. A luat foc o bucătărie dintr-un apartament situat la et.9...
În vederea efectuării unor lucrări de remediere a unor avarii la reţeaua publică de alimentare cu apă, lucrări care necesită intervenție imediată, pentru care nu se...
Până în prezent, au fost emise peste 2 milioane de carduri pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei, iar până la...
Florian Uşurelu, un tânăr din Târgu Jiu care studiază la București, a vizitate toate județele României și a realizat câte un videoclip în 40 dintre ele....
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanţa Guvernului 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenția că au apărut noi mesaje false trimise în numele instituției, privind plata impozitelor. La sesizarea unor contribuabili, ANAF...
Clujeanul Ovidiu Cîmpean, fost director la Direcția de Dezvoltare din Primăria Cluj-Napoca, a fost numit secretar de stat la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, condus de...
Prețul berii va crește începând cu 1 august, având în vedere că acciza la alcool a fost majorată de Guvern prin OG 16/2022. Acciza a crescut...
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) rămâne și în acest an cea mai bine reprezentată universitate românească din prestigiosul clasament Shanghai/ARWU în 2022, fiind prezentă în patru...
Crește numărul de decese din cauza COVID-19, în ultimele 24 de ore fiind raportate 12 persoane decedate. În același interval au fost confirmate 6.779 de cazuri...
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat că personal nu sprijină o eventuală reintroducere a stării de alertă, pe fondul creșterii cazurilor de Covid-19. „Un astfel de...
Cel mai nou hotel construit în România, Radisson Blu din Cluj-Napoca, va avea timp de 6 zile, între 3 și 8 august, tematică UNTOLD. Oaspeții hotelului...
CFR Cluj a respins o ofertă pentru mijlocașul Nana Boateng (28 de ani) de la Al Khaleej, un club saudit nou-promovat. Arabii plăteau un milion de...
Un accident a avut loc, miercuri dimineață, pe raza localității Apahida din jud.Cluj. Au fost implicate 3 mașini. Nu s-au înregistrat persoane rănite grav. „Pompierii din...
ANM a lansat o avertizare de COD GALBEN de caniculă valabil în jud. Cluj și în alte județe din țară în intervalul 22-24 iulie. În următoarele...
Superliga de fotbal a debutat weekend-ul trecut. Atât CFR Cluj cât și „U” Cluj au avut două partide grele, cu Rapid, respectiv FCSB. Debutul de campionat...
Asociația Cluj24 și Fundația Comunitară Cluj, cu sprijinul OXFAM, lansează de la 1 iunie campania ”Cluj pentru Ucraina”, al cărei scop este prezentarea refugiaților ucraineni stabiliți...
Statele Unite ale Amercii au plasat Rusia pe listele ţările angajate „într-o politică sau un model” de trafic de persoane şi de muncă forţată sau ale...
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit la un accident rutier petrecut în localitatea Cămărașu. Pentru misiune a fost mobilizat echipajul de la Punctul de Lucru...