EVENIMENT
Cât de UNITĂ e România. Cu AUTOSTRĂZI. 444 de kilometri sunt în licitație. API: Mai avem nevoie de 2.000
Anul 2022 se încheie cu 994,6 kilometri de autostradă și drum expres în exploatare, arată monitorizarea independentă făcută de specialiștii de la Asociația Pro Infrastructura.
Totuși pentru o rețea „decentă”, nu neapărat completă, mai este nevoie de aproximativ 2.000 de kilometri de autostrăși și drumuri de mare viteză, spun aceștia.
Cât de unită e România. Cu autostrăzi. 444 de kilometri sunt în licitație
Asociația Pro Infrastructură (API) a făcut o monitorizare independentă a tuturor proiectelor de autostradă aflate momentan în procedură de achiziție publică.
„Avem 444 kilometri de autostradă în licitație. Sunt 18 segmente de pe 4 autostrăzi (A0, A3, A7 și A13), puțin peste 444 kilometri cu o valoare estimată totală de 6,54 miliarde euro.
Unele merg neașteptat de bine (A7 unde UMB a ofertat extrem de agresiv și a speriat competitorii), iar altele își continuă epopeile halucinante începute acum mai bine de 3 ani (A0 Nord).
Cei 444 în licitație se adaugă celor 451 kilometri de autostradă și drum expres care au contracte de lucrări semnate în acest moment. Împreună sunt 895 km care pot fi livrați în următorii 10 ani, într-un scenariu realist-optimist, inclusiv secțiunile teribile de pe A1 Sibiu-Pitești (69 km prin creierii munților) și A3 Poarta Sălajului-Nușfalău (include Tunelul Meseș lung de aproape 3 km)”, arată specialiștii API.
Cât de unită e România. Cu autostrăzi. Mai avem nevoie de 2.000 de kilometri
Specialiștii de la API spun că omedie de 90 de kilometri inaugurați pe an este dublul vitezei medii a ultimilor 5 ani, dar este un obiectiv care poate fi atins și trebuie asumat de toți miniștrii Transporturilor și de către responsabilii CNAIR.
„Vom încheia anul 2022 cu 994,6 km de autostradă și drum expres aflați în exploatare, iar pentru o rețea decentă (chiar dacă nu completă), mai avem nevoie de aproximativ 2.000.
În următorii 10 ani TREBUIE și PUTEM construi MĂCAR 900 de kilometri, chiar dacă ținem cont de bâlbele și poticnelile legendare ale autorităților, provocările tehnice și riscurile la trecerile Carpaților și lălăiala și lenea unor antreprenori generali”, au mai arătat aceștia.
Monitorizarea API
Foto: Lucrări lot Nădășelu – Zimbor, A3
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






