ACTUALITATE
Cât costă un brad natural de Crăciun în Cluj
Se aproprie sărbătorile de iarnă, iar clujenii au început din timp a-și pregăti căminul în spiritul Crăciunului. Multe persoane optează anul acesta să își decoreze casa în moduri cât mai inedite, fiind nevoiți să facă sărbătorile acasă din cauza situației pandemice. Brazii naturali de Crăciun sunt la mare căutare, atât la târg cât și în magazine.
Anul acesta, numărul brazilor importați a fost mai mic cu 50% ca anul precedent din cauza pandemiei. Brazii naturali sunt cei mai căutați, iar prețul acestora variază în funcție de dimensiune.
„Disponibilitatea de brazi de pe piață este foarte mică, nu sunt brazi pentru că noi îi aducem din Danemarca, iar în pepinierele specializate de acolo au muncitori din țările de Est și din cauza crizei sanitare nu au putut să aducă oameni să taie brazi, motiv pentru care nu prea sunt. Noi suntem astăzi în 15 decembrie și mai avem 200 de bucăți. Față de anul trecut numărul de brazi pe care i-am avut și câți avem acum a scăzut la jumătate”, a spus organizatorul Târgului de brazi, Mircea Crăciun pentru Cluj24.
Prețul brazilor naturali la Târgul de brazi din Cluj
„Clienții optează pentru brazi care să fie deși, de înălțimea de 120 cm și 180 cm pentru apartamente, iar cei care locuiesc la casă optează pentru brazi între 250 cm și 300 cm, uneori chiar 400 cm. Se optează și pentru brazi la ghiveci, dar din cauza faptului ca anul acesta avem această criză de personal fără precedent în domeniu, brazi cu rădăcină au fost mai puțini. Media de vânzare este de aproximativ 50 de cumpărături pe zi. Prețurile brazilor sunt între 95 și 150 de lei”, a precizat Mircea Crăciun.
Vezi și MESAJE de CRĂCIUN: Urări de Sărbători pentru cei dragi. SUTE de mesaje frumoase și felicitări haioase
Brazi de Crăciun pot fi achiziționați și din magazinele Dedeman și Leroy Merlin.
Un brad natural la Dedeman poate fi cumpărat la înălțimea de 100 cm – 130 cm la prețul de 29, 98 lei și ajunge până la 220 cm – 250 cm la prețul de 135,98 lei.
Brazi artificiali la Dedeman la 150 cm – pot fi cumpărați la 78,99 lei. Clienții pot opta și pentru brazi artificiali cu leduri. Prețul acestora variază în funcție de numărul de leduri și pornește de la 99 lei până la 289 lei.
La magazinul Leroy Merlin, în cazul brazilor naturali de înălțimea 100 cm – 130 cm prețul este de 28.98 lei iar la 200 cm – 225 cm prețul este de 129 lei. Brazii la ghiveci de 80 cm – 100 cm sunt la prețul de 69 lei calitate standard și 105 lei calitate excelentă, iar prețul brazilor artificiali începe de la 49,90 lei și ajunge până la 679 lei.
Dana Coțovanu
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






