„Câșlegi”, perioada din an în care se făceau cele mai multe nunți în satele tradiționale clujene

În comunitatea rurală, în vechime, era foarte dificil să trăiești de unul sigur. Astfel, încheierea unei căsătorii se impunea, în primul rând, ca o necesitate economică, mai degrabă ca una socială sau psihologică.

Acestor motivații economice se adăugau cele de ordin religios, social și demografic, arată specialiștii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj.

„Câșlegi”, perioada din an în care se făceau cele mai multe nunți în satele tradiționale clujene

Specialiștii clujeni mai arată că exista o presiune din partea comunității ca tinerii să își întemeieze o familie, să aibă copii care să ducă neamul mai departe, dar era un bun prilej pentru întărirea „găzdușagului”, sau pentru a ajunge la statutul social de „gazdă”.

Așa că, mai demult, în această perioadă a anului, numită „câșlegi”, se făceau cele mai multe nunți.

Prin „câșlegi” se înțelegea intervalul de timp între două posturi, în care creștinii pot mânca de dulce. Câșlegile de iarnă reprezenta perioada de timp de la sărbătorile de iarnă și până la începutul Postului Mare sau al Paștilor.

În primul rând, fetele și feciorii se întâlneau și se cunoșteau în șezătoare, care debuta la începutul Postului Crăciunului și continua în câșlegi, până aproape de primăvară. Aici, feciorii veneau seară de seară și își puneau fiecare ochii pe o fată. Dacă și fata îl plăcea, urma pețitul și apoi nunta.

Schimbul de năfrămuțe era o declarație de dargoste

Un obicei din satul clujean Strâmbu, care se desfășura la casa viitoarei mirese, în prezența părinților, a nașilor și a neamurilor apropiate era „credința”.

Acesta avea loc înainte de nuntă, la trei zile după tocmeală sau pețit. Fata îi dădea feciorului o „năfrămuță” (batistă), cusută cu mâna ei.

„Batista era oferită de fete feciorilor pe care-i îndrăgeau. O decorau cu dantelă (cipcă) şi coseau într-un colţ numele lor, sau alte elemente decorative”, spune Potra Ana din Bologa, județul Cluj.

Și feciorul îi oferea fetei tot o năfrămuță, dar cumpărată din târg sau de la bold (magazin sătesc).

Schimbul de năfrămuțe echivala cu declarații reciproce de dragoste, întărite câteva zile mai târziu în biserică, de preotul satului. Acesta, în prezența nănașilor, „îi credința pe mniretei”.

Foto: Năfrămuță sau batistă de credință din Orman, județul Cluj/arhiva CJCPCT Cluj