CULTURA
Casă țărănească din Bistrița – Năsăud, strămutată în Parcul Etnografic ”Romulus Vuia” Cluj-Napoca
Muzeul Etnografic al Transilvaniei organizează joi vernisarea casei și anexelor strămutate din localitatea Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud în Parcul Etnografic Național ,,Romulus Vuia” din Cluj-Napoca.
”Donate cu suflet de către Preasfințitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, casa, șura, fântâna cu cumpănă și obiectele din inventarul casei vor contura vizitatorilor Parcului Etnografic o imagine asupra civilizației rurale întâlnite în Valea Țibleșului.
Prin structura dezvoltată a casei, prin trăsăturile sale stilistice dar și prin tehnicile, materiale de construcție și inventarul specific, casa și anexele, strămutate de pe meleagurile natale ale Preasfințitului Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, ilustrează deopotrivă aderența la fondul arhitectural zonal românesc autohton, la profilul ocupațional al zonei cât și tendințele de dezvoltare ale arhitecturii rurale întâlnite în anii interbelici, etapă căreia i se circumscrie ridicarea acestor construcții”, arată reprezentanții Consiliului Județean Cluj.
Momentul inaugurării va fi marcat de sfințirea casei și a anexelor sale, precum și de un cuvânt a PS Macarie.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






