Connect with us

EVENIMENT

Care este cea mai mare PENSIE din România după recalculare. E triplă față de cea din Cluj

Publicat


Cea mai mare pensie

Cea mai mare pensie din România, după recalculare, a ajuns la 100.000 de lei pe lună, a spus ministrul Muncii.

Iar asta nu e tot. Cel care primește această pensie din luna septembrie, a cotizat 18 ani la sistemul de pensii.

Care este cea mai mare PENSIE din România după recalculare. E triplă față de cea din Cluj

Pensia de aproape 20.000 de euro e aproape triplă față de cea mai mare pensie care va fi în plată la Cluj, respectiv 36.000 de lei.

Banii sunt încasați de un fost angajat în sistemul bancar, care a avut contribuții foarte mari la sistemul de pensii, a explicat ministrul Muncii, Simona Bucura – Oprescu, potrivit Alba24.ro.

“Cea mai mare pensie este din sistemul public, este pe contributivitate. Este o pensie a unui asigurat care a lucrat în domeniul financiar-bancar, care are un stagiu de cotizare de 18 ani, dar cu contribuţii foarte mari.

Are cea mai mare pensie din România fiindcă contribuţiile au fost foarte mari. În urma unei contribuţii substanţiale, are cea mai mare pensie din România, care e undeva în jurul a 100.000 ron”, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate