Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Noul candidatul la primăria municipiului „vrea să elibereze Clujul de Boc și Tișe”

Publicat


„Deputatul Gheorghe Şimon, primarul municipiului Cluj-Napoca! Gheorghe Şimon îl va învinge pe Emil Boc!” acesta este sloganul cu care canditatul Gheorghe Șimon își începe petiția de strângere de semnături. Acesta a avut funcții atât în Consiliul Județean Maramureș, cât și în funcții publice la București, în prezent fiind președintele Comisiei pentru politici economice, reforme si privatizare.

„Absolvent al Institutului Politehnic din Cluj-Napoca – Facultatea de Mecanică, în perioada 2000-2012, Gheorghe Șimon a fost consilier în Consiliul Judetean Maramures, iar în prezent, deputatul este președintele Comisiei pentru politici economice, reforme si privatizare.

În prezent, Gheorghe Şimon s-a întors în oraşul pe care îl iubeşte cu patos, Cluj-Napoca, oraşul studenţiei sale, oraşul tinereţii sale, pentru a construi o organizaţie social-democrată puternică şi performantă în Cluj-Napoca şi pentru a contribui la realizarea unor proiecte măreţe, inginer fiind, finalizarea Autostrăzii Transilvania, construcţia Spitalului Regional de Urgenţă şi introducerea metroului în Cluj!” se arată în textul petiției online.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate