Connect with us

EVENIMENT

Candidații PNL Cluj la alegerile locale, validați. Emil Boc la Cluj-Napoca

Publicat


Emil Boc, candidat la Primăria Cluj-Napoca

Comitetul Director Județean (CDJ) al PNL Cluj a validat, vineri seară, majoritatea candidaților de primari la alegerile locale din 9 iunie, de la municipii și comune, cu mici excepții. 

Astfel, au fost validați mai mulți dintre actualii primari în funcție, printre care Emil Boc la Primăria Cluj-Napoca, Cristian Matei la Turda, Dorin Lojigan la Câmpia Turzii, Costan Morar la Dej, Ovidiu Drăgan la Gherla, Dorin Gelu Topan la Gilău, Bogdan Pivariu la Florești, Cristinel Popa la Ciurila, Gabriel Costea la Feleacu, Ioan Huldușan la Pălatca, Cornel Chifor din Cornești și alții.

Huedinul mai așteaptă

O necunoscută a rămas, deocamdată, candidatul pentru Primăria orașului Huedin, unde actualul edil nu mai dorește să candideze la alegerile locale în condițiile în care, în luna octombrie, împlinește vârsta de pensionare. De asemenea, mai trebuie confirmați candidații din câteva comune.

În cadrul ședinței a fost validată și candidatura lui Alin Tișe la funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj.

Liderul PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda, a declarat pentru Cluj24 că  filiala județeană își propune să facă ”performanță” la alegerile locale și să câștige un număr cât mai mare de primari și consilieri locali.

Alegerile locale vor avea loc în 9 iunie împreună cu cele europarlamentare.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate