ADMINISTRAȚIE
CAMPIONAT EUROPEAN la Cluj. 1.500 de SPORTIVI. STADIONUL Cluj Arena îi va primi pe cei mai buni atleţi sub 20 de ani
Cluj-Napoca va intra din nou în atenţia Europei. 𝐂𝐥𝐮𝐣 𝐀𝐫𝐞𝐧𝐚 𝐯𝐚 𝐠𝐚𝐳𝐝𝐮𝐢 𝐂𝐚𝐦𝐩𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧 𝐝𝐞 𝐀𝐭𝐥𝐞𝐭𝐢𝐬𝐦 𝐔𝟐𝟎 𝐝𝐢𝐧 𝟐𝟎𝟐𝟑.
Decizie caldă
Cluj Arena, stadionul emblemă al Clujului și al întregii Transilvanii, a fost desemnat oficial de către European Athletics drept gazdă a Campionatului European de Atletism U20 din 2023 – European Athletics U20 Championships 2023! Astfel, peste doi ani, cca. 1.500 de sportivi din 48 de țări vor concura pe Cluj Arena în cadrul acestei prestigioase competiții europene de atletism”, informează Consiliul Judeţean Cluj.
Întrunit vineri seara la Lausanne, Consiliul European Athletics (Asociația Europeană a Federațiilor de Atletism), a acordat Clujului și României șansa organizării celui de-al doilea campionat european cu probe de pistă, după Campionatul European de Atletism pe Echipe – Liga 1 care se va desfășura în luna iunie a acestui an pe Cluj Arena.
Reuşită pentru toată România
„𝐸 𝑜 𝑟𝑒𝑢𝑠𝑖𝑡𝑎 𝑒𝑥𝑡𝑟𝑎𝑜𝑟𝑑𝑖𝑛𝑎𝑟𝑎 𝑠𝑖 𝑢𝑛 𝑚𝑜𝑡𝑖𝑣 𝑑𝑒 𝑚𝑎𝑟𝑒 𝑚𝑎𝑛𝑑𝑟𝑖𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝐶𝑙𝑢𝑗 𝑠𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒𝑎𝑔𝑎 𝑅𝑜𝑚𝑎𝑛𝑖𝑒. 𝐸𝑠𝑡𝑒 𝑢𝑛 𝑛𝑜𝑢 𝑒𝑣𝑒𝑛𝑖𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑠𝑝𝑜𝑟𝑡𝑖𝑣 𝑑𝑒 𝑚𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑛𝑣𝑒𝑟𝑔𝑢𝑟𝑎 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖𝑙 𝑣𝑜𝑚 𝑔𝑎𝑧𝑑𝑢𝑖 𝑝𝑒 𝐶𝑙𝑢𝑗 𝐴𝑟𝑒𝑛𝑎 𝑠𝑖 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑒 𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡𝑖𝑜𝑛𝑒𝑎𝑧𝑎 𝑑𝑒𝑓𝑖𝑛𝑖𝑡𝑖𝑣 𝑖𝑛 𝑐𝑙𝑢𝑏𝑢𝑙 𝑒𝑥𝑡𝑟𝑒𝑚 𝑑𝑒 𝑠𝑒𝑙𝑒𝑐𝑡 𝑎𝑙 𝑖𝑛𝑠𝑡𝑖𝑡𝑢𝑡𝑖𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑐𝑎𝑝𝑎𝑏𝑖𝑙𝑒 𝑠𝑎 𝑜𝑟𝑔𝑎𝑛𝑖𝑧𝑒𝑧𝑒 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑒𝑡𝑖𝑡𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑢𝑛 𝑎𝑠𝑒𝑚𝑒𝑛𝑒𝑎 𝑛𝑖𝑣𝑒𝑙. 𝑇𝑜𝑡𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎, 𝑒 𝑜 𝑛𝑜𝑢𝑎 𝑐𝑜𝑛𝑓𝑖𝑟𝑚𝑎𝑟𝑒 𝑎 𝑎𝑙𝑒𝑔𝑒𝑟𝑖𝑖 𝑐𝑜𝑟𝑒𝑐𝑡𝑒 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑚 𝑓𝑎𝑐𝑢𝑡-𝑜 𝑎𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖 𝑐𝑎𝑛𝑑 𝑎𝑚 𝑑𝑒𝑐𝑖𝑠 𝑐𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑠𝑡𝑎𝑑𝑖𝑜𝑛 𝑠𝑎 𝑑𝑖𝑠𝑝𝑢𝑛𝑎 𝑑𝑒 𝑜 𝑝𝑖𝑠𝑡𝑎 𝑑𝑒 𝑎𝑡𝑙𝑒𝑡𝑖𝑠𝑚 𝑜𝑚𝑜𝑙𝑜𝑔𝑎𝑡𝑎 𝑙𝑎 𝑛𝑖𝑣𝑒𝑙 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑛𝑎𝑡𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑠𝑖 𝑐𝑎𝑛𝑑 𝑎𝑚 𝑎𝑠𝑖𝑔𝑢𝑟𝑎𝑡 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑜𝑡𝑎𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑛𝑒𝑐𝑒𝑠𝑎𝑟𝑒.
𝐼𝑛 𝑐𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑔𝑎𝑧𝑑𝑎 𝑎 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡𝑢𝑖 𝑒𝑣𝑒𝑛𝑖𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑢𝑛𝑖𝑐 𝑖𝑛 𝑅𝑜𝑚𝑎𝑛𝑖𝑎 𝑠𝑖 𝑖𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑎 𝐸𝑢𝑟𝑜𝑝𝑒𝑖, 𝐶𝑜𝑛𝑠𝑖𝑙𝑖𝑢𝑙 𝐽𝑢𝑑𝑒𝑡𝑒𝑎𝑛 𝐶𝑙𝑢𝑗 𝑖𝑠𝑖 𝑣𝑎 𝑜𝑛𝑜𝑟𝑎 𝑠𝑡𝑎𝑡𝑢𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑏𝑢𝑛 𝑜𝑟𝑔𝑎𝑛𝑖𝑧𝑎𝑡𝑜𝑟, 𝑑𝑒𝑗𝑎 𝑑𝑜𝑣𝑒𝑑𝑖𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑛𝑢𝑚𝑒𝑟𝑜𝑎𝑠𝑒 𝑎𝑙𝑡𝑒 𝑚𝑎𝑟𝑖 𝑒𝑣𝑒𝑛𝑖𝑚𝑒𝑛𝑡𝑒, 𝑠𝑖 𝑣𝑎 𝑜𝑓𝑒𝑟𝑖 𝑐𝑜𝑛𝑑𝑖𝑡𝑖𝑖 𝑖𝑑𝑒𝑎𝑙𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑜 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑒𝑡𝑖𝑡𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑒𝑥𝑐𝑒𝑝𝑡𝑖𝑒, 𝑢𝑛 𝑣𝑒𝑟𝑖𝑡𝑎𝑏𝑖𝑙 𝑟𝑒𝑔𝑎𝑙 𝑎𝑙 𝑎𝑡𝑙𝑒𝑡𝑖𝑠𝑚𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑒𝑢𝑟𝑜𝑝𝑒𝑎𝑛”, spune preşedintele CJ Cluj, 𝐀𝐥𝐢𝐧 𝐓𝐢𝐬̦𝐞.
Anterior organizării acestei mari competiții de talie europeană, Consiliul Județean Cluj și Cluj Arena au mai găzduit în foarte bune condiții alte mari competiții de pistă, respectiv Campionatul Balcanic de Juniori din 2019 și Campionatul Balcanic de Seniori din anul 2020. De asemenea, anul acesta va avea loc pe Cluj Arena Campionatul European pe Echipe Liga 1.
Concurenţă cu ţări importante
„În vederea realizării documentației pentru această candidatură s-a lucrat încă din 2018, vineri având loc prezentarea finală. Pentru a fi desemnată drept gazdă a competiției europene, România, reprezentată prin Cluj Arena, a concurat cu alte state extrem de bine poziționate în atletismul european și în organizarea de mari evenimente, dintre care în etapa finală au rămas Spania, Italia și Estonia.
Un rol esențial în acordarea pentru Cluj Arena a dreptului de organizare a European Athletics U20 Championships 2023 l-a avut sprijinul necondiționat acordat de către Consiliul Județean Cluj și autoritățile locale precum și afinitatea deja dovedită a Clujului pentru sportul de performanță”, mai informează CJ Cluj.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
ANM anunță că în următoarele 4 săptămâni temperaturile maxime vor varia între 14 și 20 de grade. După 4 noiembrie, acestea scad la valori sub 10 grade. Vor fi precipitații puține comparativ cu anii trecuți.
Vor fi perioade cu ploi, în centru, nord, est și vest, după 24 octombrie.
Săptămâna 14-20 octombrie
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cum va fi VREMEA în următoarele 4 săptămâni. Ploi puține și temperaturi scăzute
Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în sud-vestul teritoriului.
Săptămâna 21-27 octombrie
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.
Cantitățile de precipitații vor fi ușor deficitare în regiunile vestice și sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Săptămâna 28 octombrie – 3 noiembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.
Săptămâna 4-11 noiembrie
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.
EVENIMENT
Poliția Cluj despre cele 2 fete arse: Nu au păstrat DISTANȚA recomandată la experiment. Li s-au aprins șuvițe de păr
Sâmbătă, în cadrul evenimentului Romanian Science Festival desfășurat la Cluj-Napoca, două fete, una de 7 ani, cealaltă de 11 ani, au suferit arsuri pe față și pe mâini în urma unui experiment demonstrativ.
„La data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiul Cluj-Napoca au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat, despre faptul că la aceeași dată, în jurul orei 13.45, două minore de 7, respectiv 11 ani, în timp ce participau la un experiment, în cadrul unui atelier de chimie, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut peste masa pe care se desfășura experimentul.
Poliția Cluj despre cele 2 fete arse: Nu au păstrat DISTANȚA recomandată la experiment. Li s-au aprins șuvițe de păr
În urma cercetărilor efectuate de către polițiști a reieșit faptul că cele două minore nu ar fi păstrat distanța recomandată, moment în care li s-ar fi aprins șuvițe de păr.
În urma evenimentului, minorele au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
În continuare se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc evenimentul”, a transmis IPJ Cluj.
EDUCATIE
FOTO. Cursuri de robotică la Cluj-Napoca pentru copii de la 7 ani. Cererile sunt foarte multe, este listă de așteptare
În era tehnologiei, educația copiilor se extinde dincolo de sălile tradiționale de clasă. Un exemplu este Smart RobotX Cluj-Napoca, un hub dedicat învățării practice prin intermediul roboticii și programării. Dedicat copiilor cu vârste între 7 și 14 ani, hub-ul oferă cursuri de robotică și o gamă largă de experiențe complexe iSTEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică), gândite pentru a dezvolta abilități esențiale în domeniul IT.
Lansat cu scopul de a pune bazele educației tehnice încă la vârste fragede, Smart RobotX a devenit oportunitatea clujenilor interesați de robotică și programare. Andrei Stan, co-fondatorul hub-ului, subliniază că cererea pentru astfel de cursuri este în continuă creștere:
„Și în acest an școlar, cererea este foarte mare. Ne confruntăm, momentan, cu situația în care avem cereri foarte multe și va fi nevoie să ne dezvoltăm business-ul, în contextul în care numărul de locuri alocate momentan a fost rezervat în proporție de 85% deja din iunie, de la finalul anului școlar trecut, pentru anul acesta.
Este vorba de cursanți care au fost alături de noi și în anii anteriori. În acest context, toamna aceasta am mai putut crea doar două grupe de curs noi, am putut prelua doar 15 copii noi. Am ajuns ca, în acest context, să avem copii pe o listă de așteptare.
Tocmai de aceea, în primăvară avem în vedere deschiderea unei noi săli, cu o investiție de aproximativ 80.000 de euro și această nouă locație va fi într-o altă zonă a Clujului față de cea în care ne află acum (momentan suntem pe Calea Turzii), cel mai probabil va fi vorba despre cartierul Grigorescu, încât să fie o zonă accesibilă și pentru copiii din Florești și nu numai”.
Copiii învață aici să proiecteze propriile mecanisme, să le imprime la imprimantele 3D, apoi să le construiască și, ulterior, să le programeze. La roboții creați se atașeaza motoare, senzori astfel încât mecanismul sa funcționeze corepunzător.
300 de copii au trecut pe la cursuri
Experiențele oferite de Smart RobotX sunt structurate astfel încât să combine toate aspectele roboticii. Răzvan Crețu, profesor de robotică în cadrul hub-ului, explică impactul acestor cursuri asupra copiilor: „Sunt profesor în cadrul Smart RobotX de aproape 3 ani de zile. În această perioadă, am lucrat cu peste 300 de copii.
Eu sunt de profesie inginer, dar partea această de robotică mi-a plăcut de când eram mic, pe atunci neexistând cursuri de robotică sau de programare.
Tocmai de aceea, acum îmi place foarte mult să lucrez cu copiii, pentru că văd pe ei cum se dezvoltă de la o oră la alta, văd pe ei cum țin minte efectiv tot ce îi învăț, își dezvoltă foarte bine abilitățile practice și tehnice, în sensul că la noi, vin și învață și cum să potrivească bine un șurub, învață despre cum funcționează un motor, învață despre senzori, despre lumini, învață despre toate componentele folosite în realizarea unui robot”.
Muncă în echipă
Astfel, în schimbul unor sume de bani, mulți părinți aleg să își înscrie copiii la astfel de activități, fiind atât un loc unde de dezvoltare intelectuală, cât și personală.
„Pe lângă aceste abilități tehnice, copiii își dezvoltă și soft skill-uri precum munca în echipă. De obicei, cu grupele mai mari, lucrăm la proiecte mai complexe, care nu se pot face individual și atunci lucrăm în echipă.
Acest lucru îi ajută pe copii foarte mult să se cunoască între ei și îi ajută mai ales să se încadreze cu realizarea proiectului într-un deadline, pentru că noi lucrăm cu ei în cursuri de câte o oră și jumătate și trebuie să învețe să își termine proiectele în limita de timp impusă.”, adaugă Răzvan Crețu.
Orientare în carieră
Recent, Smart RobotX a avut ocazia să participe la Festivalul de Toamnă al Economiei Germane, unde au fost organizate ateliere de robotică pentru copii. Standul a fost plin de energie, iar cei mici s-au bucurat de oportunitatea de a construi și programa roboți. Entuziasmul și curiozitatea copiilor pentru robotică au fost evidente, demonstrând un interes crescut pentru tehnologie și educație.
”Cursurile de la Smart RobotX nu sunt doar o activitate educativă, ci și o oportunitate de orientare în carieră. Copiii descoperă pe parcursul atelierelor dacă sunt pasionați de domenii precum mecanica, programarea, fizica aplicată sau proiectarea. Dacă descoperă că au înclinații pentru acest tip de activitate, vor putea să-și continue studiile și să se pregătească pentru cariere în domenii tehnice.
Hub-ul Smart RobotX Cluj-Napoca este mai mult decât un centru educațional, este un loc unde copiii pot explora tehnologii moderne într-un mediu distractiv și educativ. Punând accent pe dezvoltarea abilităților tehnice și a celor sociale, Smart RobotX pregătește noua generație pentru joburile viitorului, într-un oraș care devine tot mai important pe harta inovației din România”, arată reprezentanții Smart RobotX.
Prețul cursului este de 420 lei pe lună/abonament, indiferent de numărul de săptămâni.
Daria Leontina Mustea
EVENIMENT
VIDEO. Haos la Negreni. Coadă kilometrică a mașinilor spre Cluj. Așteaptă să iasă cele din parcarea târgului
Târgul anual de la Negreni s-a terminat dar brambureala abia a început. Mașinile care pleacă de la târg au prioritate. Poliția a blocat traficul dinspre Oradea spre Cluj pentru ca acestea să poată pleca. Sensul de mers spre Oradea este liber.
Mai mulți clujeni au fost prinși în ambuteiaj într-un microbuz venind de la aeroportul din Budapesta. Aceștia trebuiau să ajungă la Cluj-Napoca la 15,30. Oamenii stau în coloană de mai bine de 4 ore, lucru care le-a stârnit nemulțumirea.