EVENIMENT
Calendarul zilei, altfel: 21 martie
În 1729 a murit John Law, economist scoțian (n. 1671), cunoscut zgârcitorolog…
În 1919 se proclamă Republica Sovietică Ungaria care devine prima guvernare comunistă formată în Europa după Revoluția din Octombrie din Rusia. Noroc cu opinca noastră că altfel o Bela-ungurii…
În 1935 Șahul Rezā cere oficial comunității internaționale să numească Persia cu numele ei nativ Iran, care înseamnă „Țara lui Aryans”. Na ca să vezi de unde sare arianul!
În 1963 vestita închisoare Alcatraz de lângă Golden Gate din San Francisco și-a închis oficial porțile. Mna, tocmai pe când învățaseră deținuții cum să evadeze de-acolo…
În 1980 președintele Jimmy Carter anunță că Statele Unite vor boicota Jocurile Olimpice de Vară de la Moscova pentru a protesta față de invazia sovietică în Afghanistan. Pe ruși i-a durut fix în fund. Tot acolo-i durea și dacă participau, pentru că americanii-s ”a really pain in the ass”…
În 1999 Balonul Breitling Orbiter 3, la bordul căruia s-au aflat francezul Bertrand Piccard și britanicul Brian Jones, a reușit să aterizeze în Egipt, după ce a făcut înconjurul Terrei, fără escală, în aproape 20 de zile. Noroc cu prosoparul care-a tras în el cu Kalashnikovul că altfel mureau de foame în aer…
Azi e Ziua mondială a teatrului de păpuși. Ion Iliescu își pregătește sforile…
Tot azi se sărbătorește și Ziua internațională de combatere a insomniei. Florin Piersic și-a oferit ajutorul…
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






