ACTUALITATE
Calendarul zilei, altfel: 2 august (pamflet)
În 216 î.Hr. o armată cartagineză condusă de Hannibal a învins o armată romană superioară numeric în bătălia de la Cannae, în Apulia. Cum Hannibal s-a apărat foarte bine, romanii au lansat celebra expresie ”Hannibal ante portas!” adică ”Hannibal înainte a fost portar!”…
În 1776 se semnează Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii. Mulți au pus mâna la realizarea acesteia dar doar câțiva au pus degetul. Ceilalți știau scrie…
În 1932 fizicianul american Carl D. Anderson descoperă pozitronul pentru care va primi Premiul Nobel. Asta înseamnă să fii optimist, că dacă era pesimist descoperea negativtronul pentru care nu-i dădea nimeni nimic…
În 1934 președintele Germaniei Paul von Hindenburg moare la Neudeck, Adolf Hitler își asumă titlul de Führer și Cancelar al Germaniei. După 3 ani, de supărare, se duce dracului și zeppelinul lui…
În 1936 la ediția a XI-a a Jocurilor Olimpice – Berlin, Germania (2 august – 16 august, România a obținut 1 medalie de argint. Și încă vreo 20 de fer, că organizatorii știau că suntem o nație care apreciem metalul respectiv și Krupp avea destul…
În 1969 are loc vizita lui Richard Nixon (primul președinte american la București) în România. Cum pe-atunci nici curcubeu n-aveam, l-am întâmpinat cu un țigan din Ferentari care i-a oferit un loc de parcare pentru limuzina blindată…
În 1985 are loc lansarea crucișătorului „Muntenia”, construit la Șantierul naval din Mangalia. Cum sticla de șampanie era rusească, s-a spart chila navei și aceasta a și intrat în reparații…
În 1922 moare Alexander Graham Bell, inventator scoțian (n. 1847). A suferit o cădere psihică atunci când a aflat că nu se pot vâna Pokemoni cu telefonul inventat de el…
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






