ACTUALITATE
Calendarul zilei, altfel: 13 iunie (pamflet)
În 1456 a fost menționat pentru prima dată în documentele din Moldova „slugerul” , dregător ce avea în grijă aprovizionarea cu alimente a curții domnești. Și eu care credeam până acum că era cel care se ocupa de sâni la curtea domnească…
În 1720 are loc Pacea de la Frederiksborg; Danemarca ia în stăpânire întreg ținutul Schleswig-Holstein. Cu vaci cu tot…
În 1941, în noaptea de 12 spre 13 iunie, au fost deportați din Basarabia și Bucovina de Nord în Siberia peste 31.000 locuitori. Na vedeți? Cam așa se organizează o excursie cu grupul!
În 1952, Gheorghe Cucu a realizat primul zbor fără motor din țara noastră pe o distanță de 300 km (Cluj-Siliștea-Buzău). Motorul era la avionul de care i s-a agățat lui Gheorghe breteaua la decolare…
În 1959 s-a născut Klaus Iohannis, fost primar al Sibiului, președintele României. 17 ani au așteptat părinții să scoată primele cuvinte… și încă vreo zece ca să-și termine propoziția…
În 2000 a avut loc prima întâlnire dintre președintele nord-coreean Kim Jong-il și Kim Dae-Jung, omologul său din Coreea de Sud. Primul era într-un avion care se întorcea de la Moscova, cel de-al doilea într-unul care zbura la Oslo și li s-au intersectat traiectoriile la 10 km unul de altul. A fost cea mai mică distanță ever între doi președinți ai Coreelor…
În 2004 un meteorit de 4 kg lovește o locuință din Noua Zeelandă. Aceasta îl lovește înapoi. De două ori chiar…
Marius Aciu
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






