Connect with us

ECONOMIE

Bilete de tren mai scumpe, în urma creșterii TVA. CFR Călători anunță creșteri de până la 4,5 lei

Publicat


CFR limitează viteza trenurilor

Majorarea cotei de TVA de la 19% la 21% va crește prețul biletelor de tren cu până la 4,5 lei, a anunțat CFR Călători, citat de Agerpres. Actualizarea tarifelor se aplică de către toți cei șase operatori feroviari: CFR Călători și cinci operatori feroviari privați.

Majorarea prețurilor biletelor la clasa a II-a va fi de maximum 3 lei, iar la clasa I creșterea va fi de până la 4,5 lei, aceste valori maxime fiind atinse în cazul trenurilor IC pentru zone kilometrice de peste 600 km.

„În prezent, atât CFR Călători cât și operatorii privați de transport feroviar de călători care efectuează servicii publice în baza contractelor de servicii publice aplică tarifele de deservire generală aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1.039/2024 privind aprobarea tarifelor care pot fi percepute de operatorii de servicii publice pentru serviciile de transport feroviar public de călători care fac obiectul obligației de serviciu public, cu modificările și completările ulterioare”, se scrie în comunicat.

Pe site-ul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, este postat în procedura de transparență decizională un ordin de ministru pentru modificarea Ordinului 1.039/2024, măsură care, potrivit CFR Călători, vine în sprijinul redresării și echilibrării activității economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România.

Ce prețuri vor avea biletele de tren, în urma scumpirilor

Potrivit documentului citat, entru o călătorie cu trenurile Intercity, în funcție de distanța parcursă, tarifele pleacă de la 18 lei (clasa I) sau 12,5 lei (clasa a II-a), pe o distanță de până la 10 kilometri. Pentru distanțe între 161 și 180 km, prețurile propuse sunt de 106,5 lei (clasa I) și 71,5 lei (clasa a II-a), între 351 km și 400 km – 187,5 lei (clasa I) și 121 lei (clasa a II-a) iar între 901 și 1000 km – 309 lei (clasa I) și 212,5 (clasa a II-a).

Tarifele pentru o călătorie cu trenurile Interregio pornesc de la 14,50 lei (clasa I) și 11 lei (clasa a II-a) pentru distanțe între 1 și 10 km, și ajung la 92,50 lei (clasa I) și 62,50 lei (clasa a II-a), pentru distanțe între 161 și 180 km, 163 lei (clasa I) și 105 lei (clasa a II-a) între 351 km și 400 km și între 268,5 lei (clasa I) și 185 lei (clasa a II-a) pentru distanțe între 901 și 1000 km.

Pentru o călătorie cu trenurile din categoria Regio, exemple de tarife sunt: 6 lei (clasa I) și 5 lei (clasa a II-a) pentru distanțe de 1 – 10 km, 52,5 lei (clasa I) și 33,5 lei (clasa a II-a) pentru distanțe între 161 și 180 km și 101,5 lei (clasa I) și 64 lei (clasa a II-a) între 351 km și 400 km.

Ultima dată, prețul biletelor de tren a crescut în 15 decembrie 2024, cu 4,6%.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate