Connect with us

ACTUALITATE

Biciclistul implicat în accidentul din Piața Ștefan cel Mare, REȚINUT pentru UCIDERE din culpă. Nu a recunoscut FAPTELE

Publicat


biciclist pta stefan cel mare (3)

Tânărul de 21 de ani, implicat în accidentul din Piața Ștefan cel Mare din Cluj-Napoca, soldat cu moartea unui profesor universitar de la UTCN în vârstă de 64 de ani, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. 

”În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind condus și predat reprezentanților unui Centru de Reținere și Arestare Preventivă. Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului”, au spus polițiștii.

Citește și Poliția cere ajutorul cetățenilor pentru a identifica AUTORUL moral al accidentului de lângă parcul teatrului

Surse din anchetă au declarat pentru Cluj24 că tânărul nu și-a recunoscut fapta și a avut o atitudine de sfidare.

Cazul este mai complicat decât pare, pentru că anchetatorii trebuie acum recurgă la o serie de expertize care durează, astfel că este puțin probabilă o propunere de arestare preventivă.

Acesta a fost dus azi noapte în arestul IPJ Alba.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate