ACTUALITATE
Biblioteca din scara blocului. Îndemn la citit a unui scriitor clujean
Scriitorul clujean Gabriel Bota susține amenajarea unei mici biblioteci în scările de bloc, soluție care ar duce la un grad mai ridicat de lectură în rândul clujenilor.
”Mica bibliotecă de scară de bloc e tot mai bogată! Am fost foarte uimit de cât de virală a devenit povestea ei și le mulțumesc tuturor celor care au distribuit! Bineînțeles că au fost și tot felul de comentarii de genul “bine bă că ești tu deștept” sau “o să se fure” sau “la ce ajută”.
Le spun tuturor că cel mai important este actul cultural în sine, încrederea în oameni și în binele din ei, că totul este posibil dacă începem noi înșine să fim posibili! În plus, biblioteca funcționează, e acolo, e vie!
Cărțile le-am avut, rafturile (pe care înainte a stat papa pentru animăluțe) mi le-a donat un prieten care își susține prin forțe proprii o afacere mică dar serioasă. Mulțumesc Levi Zsido”, a spus Bota
Acesta a precizat că de ani de zile încurajează cititul, ba prin Festivalul Internațional de Carte Transilvania, ba prin acțiuni inedite precum Read & Ride, ba prin multe altele pe care le-a făcut în trecut!
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






