Connect with us

CULTURA

FOTO. Alin Tișe și-a lansat o carte la un festival românesc din Spania. Mesajul său pentru românii din diaspora

Publicat

Publicitate
Tișe

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, și-a lansat, vineri, o carte la un târg românesc organizat în orașul Alcala de Henares din Spania. 

Tișe a fost la ”CultuRo – Festival de Carte și Arte al Românilor de Pretutindeni”, iar vineri și-a lansat primul volum, „Cezarul, Dumnezeu, Iubirea”, prezentat de directorul revistei ”Tribuna”, Mircea Arman.

Președintele CJ Cluj a făcut și o prezentare a Clujului și a spus că este județul în care șomajul este zero și că este al doilea centru financiar-bancar și medical al României, după București.

Mesaj pentru românii din Spania

Tișe a făcut apel la românii din Spania să vină la Cluj unde sunt multe firme care au ofertă bogată de locuri de muncă. Acesta a precizat că Aeroportul ”Avram Iancu” are 8 zboruri pe săptămână spre Spania, spre centre importante.

”Sunt onorat de invitația făcută de a participa la un astfel de forum și să reprezint Clujul la acest eveniment,

Mi-ar face o mare plăcere ca măcar o parte dintre dvs, care considerați că aveți o șansă și acasă, să veniți și să contribuiți alături de ceilalți români la dezvoltarea țării noastre, iar din acest schimb important dintre România și Spania să dezvoltăm comunitățile noastre”, a spus Alin Tișe.

Președintele CJ Cluj i-a promis primăriței din Alcala de Henares, Judith Piquet Flores, că îi va oferi și o carte a sa tradusă în limba spaniolă.

Cea de-a doua carte a lui Tișe, „Poveste pentru tata”, va fi lansată sâmbătă de la ora 18, aceasta urmând să fie prezentată de Adrian Suciu.

 

 

Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate