Connect with us

Uncategorized

Avocatul poporului contestă din nou legea carantinei la CCR. Orban spune că se atacă interesele fundamentale ale României

Publicat


Premierul Ludovic Orban a declarat că Avocatul Poporului contestă din nou legea carantinei la Curtea Constituțională a României. El mai spune că lui îi pare „ deja un atac împotiva intereselor fundamentale ale României”. Contextul este format de faptul că Parlamentul a revotat legea carantinării după ce aceasta fusese contestată la CCR.

„După ce trei săptămâni nu am avut nicio posibilitate de a lua măsuri de tratare sub supraveghere medicală sau de izolare, sau de carantinare a pacienților diagnosticați ca fiind pozitivi, mii de cetățeni diagnosticați pozitiv, pe lângă asta nu am avut posibilitatea să luăm nicio măsură pentru a putea izola persoanele de contact ale fiecărei persoane diagnosticate pozitiv, după ce s-a văzut ce efecte grave, dramatice, a avut lipsa cadrului legislativ, Avocatul Poporului recidivează și atacă și o lege care a fost adoptată și de Parlament în urma deciziei CCR, tot la sesizarea Avocatului Poporului.

Deja lucrurile se îndreaptă într-o direcție pe care personal eu nu o înțeleg iar pesistența asta de a ataca legi fundamentale care permit Guvernului și autorităților sanitare să se lupte împotriva epidemiei, să protejeze sănătatea și viața oamenilor, mie îmi pare deja un atac împotiva intereselor fundamentale ale României”, a afirmat șeful Executivului.

CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


ECONOMIE

Telemunca: implicații economice și sociale

Publicat

Munca la domiciliu o istorie nouă și veche

Septembrie 2020: vara se îngeamănă cu toamna. Vacanța și concediile sunt pe sfârșite și reînceperea activităților educaționale și ocupaționale reprezintă orizontul spre care ne îndreptăm atenția. O atenție cumpătată, grijulie, cu multe emoții, întrebări și necunoscute generate de pandemia de coronavirus.

De mai bine de o jumătate de an, viața oamenilor se desfăşoară după „scenariul” nescris, dar prezent și presant impus de aceasta. În relațiile de muncă s-a reactivat și consolidat opțiunea muncii la domiciliu. Pentru unii era o activitate absolut nouă, neacceptabilă și greu digerabilă. Dar, presiunea pandemică a modificat atitudinile și comportamentele lucrative și munca la domiciliu, atât de prezentă și activă de-a lungul secolelor, și-a reintrat și mai mult în drepturi. E adevărat numai parțial și nu în toate domeniile și ramurile economice. De altfel, ponderea acesteia a fost diferită de la o epocă la alta, iar persoanele implicate în aceste activități se diferențiau în funcție de rasă, gen, origine și poziționare socială. Multe activități casnice erau apanajul femeilor, cele agricole, pastorale și meșteșugărești, ale femeilor și bărbaților (ponderea era în funcție de activitate și zona geografică), cele comerciale și cămătărești/bancare ale bărbaților, iar cele educaționale, sanitare, navale și militare – exclusiv al bărbaților și așa mai departe.

O demarcație ocupațională nu s-a putut face până la apariția capitalismului. Dar și atunci frontiera nu a putut fi foarte bine delimitată. Unele ocupații includeau sau/și excludeau prin cutume, statute și legi, prin preocupări profesionale și rezultate economice cohortele de gen în timp și spațiu. Multe secole, femeilor -uneori și astăzi în societățile tradiționale sau în cele osificate social și religios- li s-au acordat numai importanța reproductivă și casnică.

Piața și banii, cele mai mari invenții economice au modificat atitudinile și comportamentele lucrative ale oamenilor. O incursiune exhaustivă este imposibil de realizat, dar o să încerc să surprind fenomenul prin exemple mai vechi sau mai noi.

Prezentam într-un articol mai vechi modificările din economia britanică după marea ciumă de la mijlocul secolului al XIV, când „oaia l-a mâncat pe om”, adică renunțarea, benevolă sau forțată, la agricultura cerealieră și orientarea, preponderentă, spre activitățile pastorale. O translare a forței de muncă dinspre sat și oraș, îndeosebi masculină și orientare/implicarea muncii feminine în activitățile de prelucrare a lânii (un produs extrem de căutat pe piața europeană a timpului)  pentru confecționarea hainelor, covoarelor, frânghiilor, pânzeturilor, parâmelor și multe altele. Uneltele casnice erau în mâinile femeilor, dar transportul, comercializarea și valorificarea mărfii intrau în atribuțiile bărbaților.

Ușor, ușor a avut loc o diviziune și specializare a muncii în care erau implicați proprietarii, crescătorii de oi, prelucrătorii lânii și negustorii produsului textil. Unii cu munca pe pășuni și fânațe, alții cu munca la domiciliu și în fine ultimii cu munca în târguri și piețe rurale și urbane. Este ceea ce s-a numit, în istoria economiei,  sistemul casnic (domestic system, cum a fost numit în Anglia) și a fost reprezentat de  manufactura dispersată prin existenţa mai multor verigi sau unităţi separate, care alcătuiesc împreună un sistem unitar de procurare a materiilor prime, de producţie şi desfacere a mărfurilor. Fiecare partener din acest angrenaj are nevoie de celă­lalt, realizându-se şi în acest caz diviziunea muncii şi colaborarea pentru realizarea produsului finit. S-a dezvoltat în mod deosebit în secolele XVII-XVIII în Olanda (care, după opinia unor specialişti,   s-a transformat într-o unică şi uriaşă manufactură dispersată) şi în Anglia, contribuind la impunerea în viaţa economică a unor inovaţii, precum deplasarea centrului de greutate a activităţilor manufacturiere din interiorul oraşelor spre periferia acestora şi constituirea într-o formă embrionară a zonelor industriale.

Aşa­dar, preocupările pentru dezvoltarea unor activităţi economice în regiunile cu un ridicat grad de libertate şi funcţionalitate economică şi preţul scăzut al forţei de muncă au creat dihotomia teritorială dintre activităţile comercial-bancare şi admi­nistrativ-politice (rămase de atunci preponderent în interiorul oraşelor) şi cele industriale (rămase de atunci preponderent în zonele periferice, periurbane sau limitrofe, astăzi în parcurile industriale). În acelaşi timp, acest proces a contribuit la expansiunea teritorială a oraşelor, la de­clan­şarea unui amplu program de amenajări teritoriale, con­strucţii de locuinţe, drumuri, canale, mijloace de transport în comun, spații comerciale etc.

Opțiuni și activități în secolul XX

Secolul al XX-lea a produs uriașe schimbări în structura și implicarea forței de muncă în funcție de pregătirea profesională, realitatea economică, cerințele pieței și multe altele. Munca la domiciliu deși se păstrează se reduce semnificativ. Relația rural-urban a avut un rol important în acestă ordine de idei.

În România, ca să dăm un exemplu din propria noastră „ogradă” unde ruralul a fost preponderent (în perioada interbelică 80% și astăzi în jur de 35-40%) munca la domiciliu a fost o realitate atât pentru femei, cât și pentru bărbați. În țările  dezvoltate, industrializarea și activitățile militare au modificat relațiile de muncă dintre sexe și au impus o altă abordare față de munca la serviciu și/sau acasă. Marile complexe industriale au concentrat producția și munca. Oferta uriașă spre și pentru piață a dus la implicarea, în aproape toate sectoarele economice, a muncii concentrate  din comerț, sisteme bancare, de asigurări și turism etc.

Prin anii 70 ai secolului al XX-lea s-a reiterat idei dispersiei ocupaționale datorită revoluție tehnico-științifice. Sintagma care a fost acceptată în mediile științifice, tehnice, politice și economice (indiferent de sistemele politice)  încerca să acopere realitățile generatoare de progres și valoare. În acest context s-a revenit la ideea muncii la domiciliu. Încă nu se folosea conceptul de  telemuncă.

Personal am citit despre munca de acasă în 1975 când a apărut și în limba română lucrarea sociologului american Alvin Toffler, Șocul viitorului (1970).  La acea vreme, abia intrat la facultate, nu prea am înțeles cum vine problema aceasta cu munca de acasă, și le-am împărtășit aceasta nedumerire și colegiilor mei. Atunci eram militari cu termen redus și eu am cumpărat și răsfoit cartea într-o permisie. Au trecut anii și Alvin Toffler a venit cu alte bestseller-uri unde și-a reiterat opiniile.

Ideea de bază era cea a reîntoarcerii, după 300 de ani de industrializare și industrialism, la munca de acasă. Sute și mii de ani cei mai mulți oameni nu credeau că o să-și părăsească casa, pământul, atelierul din bătătură sau din proximitate pentru a munci. Însă prin anii 1970 „lanțurile au fost rupte”, de îndată ce a apărut posibilitatea/oportunitatea transferului muncii în sens invers spre propria locuință sau spre o locație invizibilă configurată și întreținută de echipamente și programe informatice performante. „Casa electronică” (Alvin Toffler) era conceptul operațional atunci. Această „casă” s-a instalat treptat în multe case de pe mapamond, iar viața economică și socială au devenit „locatarii” ei.

O bogată  literatură, menită parcă să surprindă și să justifice fenomenele complexe alte revoluției digitale, s-a revărsat spre noi și se revarsă neîncetat. Se balează  între optimism și pesimist, între acceptare și respingere, între rezervare și implementare. Este suficient să vedem rapoartele Clubului de la Roma, cele ale Institutul pentru  Veghe Mondială (New York), cartea jurnalistei Solveig Godeluck Boom-ul neteconomie. Cum bulversează internet-ul regulile jocului economic (2000) și, mai recent, cea semnată de Jamie Susskind, Politica viitorului. Tehonologia digitală și societatea (2019).

Dincolo de universul și bogăția ideilor exprimate, am impresia că acestea sunt niște regulamente care ne dirijează viața, așa cum ordonanțele guvernamentale, ordonanțele militare și hotărârile din perioada pandemică ne transmit ce și cum trebuie să acționăm.

Provocări, incertitudini și controverse

Investigațiile întreprinse în ultimile două decenii în țările dezvoltate, dar și în cele emergente, ne arată că opțiunea pentru lucru la domiciliu, prin telemuncă,  poate  avea consecinţe pozitive însă și negative. Pe de-o parte se stimulează productivitatea și creativitatea angajaților și se reduc costurile directe în organizarea, gestionarea și întreținerea locațiilor firmelor. Dacă implementarea și desfășurarea activităților prin sistemul de telemuncă se realizează corect, prin acoperire legislativă, instituțională și logistică se poate ajunge la o mai mare  flexibilitate a muncii, la diminuarea stresului de la locul de muncă și costuri reduse cu transportul la și de la serviciu, cu îmbrăcămintea și hrana. Angajatorii își pot reduce cheltuielile pentru achiziționarea și întreținerea biroticii, precum și cele legate de chirie sau spații de firme și birouri.  Pe de altă parte, multe costuri pentru apă, gaze, energie electrică, rețele informatice și comunicaționale, încălzire, întreținere și altele trec în sarcina angajatului. Sunt diminuate și costurile colaterale care asigură funcționarea altor ramuri economice: comerț, organizare teritorială, transporturi, alimentație publică, habitat, confecții, industrie cosmetică etc.

Să ne oprim numai la ultimile două  exemple, confecții și  industrie cosmetică. Știrile venite în ultimile luni din țările dezvoltate, dar și de la noi, ne arată o contracție a cererii. Nu se mai cumpără haine pentru ținute office sau  elegante/șic pentru deplasarea la și de la locul de muncă, iar parfumurile și cosmeticele care dau frumusețe și atractivitate femeilor sunt mai puțin folosite. În lanțul valoric, aceste malformări se transmit și în sistemele bancare și fiscale.

În 2018, un studiu intitulat sugestiv: Noi modalități de lucru în administrația publică  apărut sub egida  Rețelei Europene de Administrație Publică și publicat de Ministerul pentru Serviciul Public din Austria ne informează că în 17 țări europene  flexibilitatea muncii variază între 2% și 40%, în funcție de țară, sector, ramură economică, opțiune, ocupație, poziție socială. Se pare că, în acea vreme, țările nordice (Danemarca, Norvegia, Suedia) erau cele mai deschise la ideea de a lucra de la distanță, iar sectorul administrației publice se plasează pe locul al treilea, ca flexibilitate, după IT și servicii financiare.

Același studiu precizează că în Europa telemunca este preferată de angajați cu înaltă calificare, care ocupă deseori funcții manageriale. După gen, femeile (57%) erau mai interesate de telemuncă, iar din punct ce vedere ocupațional, angajații din administrația publică. Se concluziona, fără să se previzioneze pandemia de astăzi, că telemunca va cunoaște o dezvoltare exponențială. Argumentele: autonomia și performanța salariaților, reducerea aglomerărilor sufocante ale traficului auto, opțiunea spre economia verde prin reducerea poluării. Dar, nu se avea  în vedere deficiențele în traficul informatic și insecuritatea informațiilor.

Atacurile cibernetice sunt de mult prezente în universul tehnologiei digitale. Mai mult, pregătirea capitalului uman, am spune, pregătirea continuă sau permanentă este o altă condiție a succesului în telemuncă. În viitor va crește exigența față de muncă, iar angajatorii o să caute persoane disciplinate și bine pregătite profesional. Atunci, prețul forței de muncă va cunoaște modificări semnificative.  Firmele și rețele de IT se vor angaja într-o competiție care implică costuri, care se vor regăsi în produsul final.

O problemă importantă va fi și cea legată de relaționarea între angajatori și angajați, și mai ales între aceștia din urmă. Atomizarea muncii, la domiciliu, poate conduce la scăderea afectivității în comunicarea interumană.  Deși noua generație de calculatoare poate să facă diferența dintre zâmbetul spontan și zâmbetul politicos, oamenii nu pot să trăiască sub presiunea febrei calculatoarelor. Dependența digitală este o realitate. Recent,  Manfred Spitzer, unul dintre cei mai importanți specialiști în neuroștiințe din Germania a fost mai radical, înlocuind sintagma de dependență digitală  cu cea de demență digitală. Prelegerea  susținută la Ateneul Român, în cadrul conferințelor Humanitas și  lucrarea  Demența digitală. Cum ne tulbură mintea noile tehnologii (Humanitas, 2020) au avut audiență semnificativă în mediile intelectuale din țara noastră.

Este limpede că omul, ca biopivot social, trebuie să dea dovadă de raționalitate pentru sociabilitate. Atunci când acestea au fost ignorate s-a ajuns la anxietăți, traume psihice, fizice și comportamentale cu consecințe imprevizibile. În timpul primei revoluții industriale, când mașinile au înlocuit munca manuală cu cea mecanică, au apărut primele boli industriale, cea mai răspândită fiind „febra de fabrică”. Speranța de muncă s-a redus, iar pensia (despre care am mai vorbit în alte texte),  a devenit un „pod prea îndepărtat” (William Goldman). Presiunea socială a devenit explozivă și s-a concretizat în mișcări de protest, greve, demonstrații, lupte stradale, războaie.

În anii 1980, când firma Toyota a introdus „munca”  celor 47.000 de roboți, progresul economic și profitul nu au putut atenua șocul atitudinal al angajaților. Pensionarea, reconversia profesională și programele sociale, pe termen lung, au trebuit să suplinească noul val tehnologic.  Exemplul robotizării a fost preluat și de alte  firme de pe alte meridiane, însă comportamentul organizațional nu a fost și nu este similar cu cel japonez. Presiunea angajaților s-a răsfrânt în mișcări protestatare, dar și în atitudinea „violentă” față de mașini și roboți, iar mai târziu față de… computere, considerate „vinovate” pentru concedieri și lipsa locurilor de muncă. Inevitabil, gândul te duce spre acțiunile luddiților (distrugătorilor de mașini) din Anglia începutului de secol XIX, sau cea  a sabotorilor francezi, care stricau mașinile cu ajutorul saboților de lemn.

Telemunca în România: opțiuni legislative

România a intrat mai târziu în vâltoarea telemuncii, dar a recuperat destul de repede, datorită ofertei educaționale și comerciale, a legislației generoase (unele exceptări fiscale pentru angajații IT) deschiderii spre piețele europene și internaționale etc. Pătrunderea companiilor/corporațiilor multinaționale pe piața românească a fost o oportunitate în acest sens.

Prin Codul muncii,  prin Legea 81/2018, actualizată în 2020, și alte acte adiționale a fost legiferată și în România telemunca. Aceasta a fost definită ca forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod voluntar, îndeplinește atribuțiile specifice funcției pe care o deține, în alt loc de muncă decât cel amenajat de angajator, cel puțin o zi pe lună, utilizând tehnologia informației și comunicațiilor. Angajatul sau telesalariatul are obligația de a-și stabili și organiza programul de lucru în acord cu angajatorul său, iar telemunca are caracter temporar. Mai mult, telemunca era condiționată de specificul/profilul activității care să permită desfășurarea acesteia de la distanță. Este limpede: voluntariatul și specificul activității primează prin limitarea precisă în timp.

Predicția 20% versus 80%

Opțiunea spre și pentru telemuncă a fost grăbită de coronavirus, la scară planetară. În mesajul său dedicat ediţiei din 2020 a „Zilei mondiale a telecomunicaţiilor şi a societăţii informaţionale” (17 mai a.c.), secretarul general al ONU,  Antonio Guterres, a declarat: „Tehnologia informaţiei poate constitui o rază de speranţă, permiţându-le miliardelor de oameni din jurul lumii să fie conectaţi. În timpul pandemiei de COVID-19, aceste conexiuni sunt mai importante ca oricând”. Este clar că în condițiile „Marii Închideri” piața telemuncii a recționat pozitiv și a grăbit lucrurile!!! Rămâne să vedem efectele în timp, mai ales că paradigma muncii la distanță sau de la distanță nu s-a validat peste tot și există la scară globală economii, ramuri și activități economice unde munca concretă nu poate fi înlocuită cu cea virtuală.

Predicția că într-un viitor al globalizării vom fi martorii instalării societății celor 20% pare să nu fie departe. Este vorba de cele 20 de procente din locuitorii Planetei care vor avea locuri de muncă, față de cei 80% care nu-și vor găsi de lucru!!! O predicție sumbră și neliniștitoare. Se pare că aceasta se concretizează în numeroasele mișcări sociale, proteste și acțiuni stradale, unele devastatoare și greu controlabile, amplificate de pandemia actuală, mai ales că se previzionează ca spre sfârșitul anului numărul șomerilor să ajungă, în Europa, la 40 milioane!!!

Aș dori, sincer, ca această informație să fie un fake news și să nu se confirme. Dar este de ținut minte și de meditat. Mai ales pentru cei care lucrează „de acasă” în comoditatea și confortul protector al telemuncii !!!

Prof.univ.dr. Ioan Lumperdean

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citește mai departe

EDUCATIE

Terapia – o companie SUN PHARMA continuă să susțină învățământul dual la Cluj – Napoca cu 56 de elevi pentru anul școlar 2020-2021

Publicat

Terapia – o companie SUN PHARMA, cel mai mare producător de medicamente generice și produse OTC din România, sprijină dezvoltarea pentru formarea profesională a celei de-a doua clase de învățământ dual Ana Aslan din Cluj, din cadrul proiectului “Academia 2 în 1- Școală și Carieră”.

În acest an școlar, Terapia are în practică două clase din învățământul dual în domeniul de pregătire profesională „Chimie Industrială”, în total 56 de tineri care vor fi pregătiți pentru profesia de operator în industria de medicamente, urmând ca pe viitor compania să le asigure acestora un loc de muncă.

Prin punerea la dispoziție a resurselor informaționale și a echipamentelor necesare, elevii vor avea sansa de a opera echipamente de zeci de milioane de euro până la sfârșitul ciclului de învățământ, făcând permanent pregătire practică în cadrul laboratoarelor de specialitate și a secțiilor de producție, astfel putând fi încadrați în muncă încă din perioada de învățământ, în condițiile legii.

Pentru toată perioada de pregătire teoretică și practică, fiecare elev primește din partea companiei o bursă de 400 de lei, care se adaugă la cea 200 de lei acordată de către stat.

Totodată, Terapia – o companie SUN PHARMA a donat 50.000 RON Colegiului Tehnic “Ana Aslan”, bani care vor fi utilizați pentru achiziția de echipamente IT pentru elevii celor două clase, sprijinind astfel continuarea activităților de învățământ online, în cazul în care va fi necesar datorită contextului pandemic COVID-19. De asemenea, pentru momentul redeschiderii colegiului, după finalizarea lucrărilor de renovare, compania farmaceutică a pregătit încă 100.000 RON pentru dotarea unui laborator tehnologic menit să ajute elevii în calificarea profesională de operator în industria de medicamente.

“Sprijinirea celor 56 de tineri nu numai că ne ajută să pregătim o nouă generație de angajați pentru o industrie înalt tehnologizată, dar totodată ne îndeplinește astfel și datoria de a ține în țară tinerii care acum sunt pe băncile școlii, oferindu-le o carieră și o viață mai bună în România”, a menționat Dr. Dragoş Damian, CEO Terapia.

La începutul anului 2019, din dorința de a susține formarea competențelor necesare pentru dezvoltarea personală și profesională a tinerilor, Terapia – o companie SUN PHARMA a încheiat un parteneriat cu reprezentanții Colegiului Tehnic “Ana Aslan” vizând dezvoltarea învățământului profesional dual din Cluj.

 

Terapia – o companie SUN PHARMA, este cel mai mare producător de medicamente din România[1]. Din luna martie 2015, a devenit parte a SUN PHARMA, o organizație bazată pe cercetare şi dezvoltare care reunește 42 de situri de producție, în care se fabrică peste 2.000 de medicamente inovative, generice si OTC ce sunt distribuite în peste 100 de țări, prin implicarea a mai mult de 32.000 de angajați la nivel global.

[1] Conform Cegedim, IQVIA, unități, 2019; conform Keysfin, valoare 2019

TERAPIA

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Femeia care și-a omorât băiețelul de 9 ani a fost condamnată la peste 23 de ani de închisoare. Copilul a fost bătut cu o coadă de mătură

Publicat

Sonia Alb, femeia care și-a ucis în vară băiețelul în vârstă de 9 ani, a fost condamnată la 23 de ani și trei luni de închisoare de Tribunalul Cluj. Crima s-a produs în iulie 2019 când femeia și-a lovit băiatul cu o coadă de mătură.

Reamintim faptul că tatăl vitreg a chemat autoritățile, chiar dacă femeia i-a spus să nu o facă, plecând de acasă. Sentința nu este definitivă.

Motivarea pe scurt a sentinței

Sonia Alb a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru omor calificat și la 3 ani și două luni de închisoare pentru relele tratamente aplicate minorului. În total, pedeapsa pe care femeia o are de executat este de 23 de ani și trei ani de închisoare. Mai mult, timp de 5 ani, femeii i se interzic drepturile părintești, de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Cine este Sonia Maria Alb

Sonia Maria Alb este femeia care și-a ucis copilul în bătaie în iulie 2019. Aceasta l-a bătut pe fiul ei, Luca, cu o coadă de mătură, până aceasta s-a rupt. Băiețelul, în vârstă de doar 9 ani, a fost găsit fără suflare în casă, după ce mama acestuia l-a lăsat să zacă în apartament. Fratele mai mare a fost obligat de Sonia Alb să îl calce în picioare pe băiețel. Femeia, după ce l-a bătut fără milă pe Luca, i-a luat pe ceilalți doi copii pe care îi are și a plecat de acasă.

Văzând că băiețelul devine tot mai rece, tatăl vitreg a apelat autoritățile. Deși primul apel a fost anulat din cauza faptului că Sonia Alb i-a spus să închidă telefonul, până la urmă, autoritățile au intervenit.

Citește mai departe

EVENIMENT

Primul caz de infectare cu coronavirus la un copil de 8 ani în România. Starea lui este bună

Publicat

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, la Brăila, că starea copilului de 8 ani diagnosticat cu maladia Kawasaki, care a fost confirmat pozitiv cu COVID-19, este stabilă, el nefiind intubat sau ventilat mecanic.

“Ştiam de acest pacient de ieri, are părinţii infectaţi cu COVID-19. El are o patologie tip pediatrică, cu suprainfectare, în contextul în care prezintă şi un test pozitiv. În momentul de faţă, este în stare bună, este neintubat, rămâne să monitorizăm starea sa de sănătate în continuare”, a declarat Tătaru.

Întrebat dacă mai există alte cazuri de copii care s-ar afla într-o situaţie asemănătoare, ministrul Tătaru a precizat că nu sunt raportate alte astfel de cazuri.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că, în acest moment, pentru copiii diagnosticaţi cu COVID-19 care ar avea nevoie de terapie intensivă, în spitalele din Bucureşti există 30 de paturi la ATI, între care patru sunt pentru nou-născuţi, iar la nivel naţional sunt 67 astfel de paturi şi încă 17 paturi în evaluare în fiecare spital judeţean. În total, la nivel naţional, există 1.050 de paturi la Terapie Intensivă complet dotate pentru patologia COVID-19.

Miercuri s-a înregistrat în România primul caz de infectare cu noul coronavirus la un copil de 8 ani, din Buzău, diagnosticat cu maladia Kawasaki. În primă fază, părinţii băiatului au fost confirmaţi cu COVID-19 la Buzău. Copilul prezenta şi el simptome de febră, somnolenţă şi dureri de cap, dar testul COVID-19 făcut la Buzău a ieşit negativ. Medicii din Buzău au crezut că micuţul are meningoencefalită, motiv pentru care l-au transferat la Spitalul Clinic de Copii “Dr.Victor Gomoiu” Bucureşti, unde a fost din nou testat PCR pentru COVID-19, rezultatul fiind pozitiv. În prezent, copilul se afla internat la Terapie Intensivă, în stare stabilă, nefiind intubat sau ventilat mecanic. AGERPRES

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate