ECONOMIE
AVERTISMENT din partea Rusiei. Prețul PETROLULUI ar putea sări de 300 de dolari barilul din cauza EMBARGOULUI
Preţurile la petrol ar putea trece de 300 de dolari barilul în cazul în care Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană interzic importurile de petrol din Rusia, a afirmat vicepremierul rus şi ministrul energiei Aleksandr Novak.
„Este absolut clar că o respingere a petrolului rusesc ar duce la consecinţe catastrofale pentru piaţa globală”, a spus Aleksandr Novak, într-o declaraţie video difuzată la televiziunea de stat, potrivit Agerpres, care citează Reuters şi AFP.
„Creşterea preţurilor riscă să fie imprevizibilă. Ar putea ajunge la 300 de dolari per baril, dacă nu mai mult”, a adăugat oficialul rus.
În contextul agravării războiului din Ucraina, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a spus că Washingtonul şi aliaţii europeni discută un posibil embargou asupra importurilor de petrol rusesc, în ideea de a înăspri sancţiunile economice impuse Moscovei.
Cu toate acestea, europenii sunt mai prudenţi deoarece unele state din regiune, cum este Germania, depind foarte mult de petrolul şi gazele naturale ruseşti.
Sursa: Agerpres
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






