A nins la munte în județul Cluj, în acest weekend, și s-a așternut strat proaspăt de zăpadă. La început de aprilie, iarna își face din nou...
Iubitorii de muzică din Cluj sunt invitați la o adevărată călătorie sonoră premergătoare Paștelui, pregătită de Corul Madrigal. Structurat ca o poveste a Săptămânii Mari, programul...
Garda Națională de Mediu a anunțt că începând de sâmbătă, 9 aprilie începe perioada de prohibiţie la pescuit. Faptele de braconaj constituie infracţiuni şi se pedepsesc...
Ministerul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, va sărbători Ziua NATO, la Cluj, la Comandamentul Diviziei 4 Infanterie. Vasile Dăncu, va participa duminică, 3 aprilie, începând cu ora...
Luni, 4 aprilie, la Cluj-Napoca demarează un amplu program de curățenie de primăvară, care se va desfășura până în data de 23 aprilie, anunță Primăria. Se...
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Cluj, cu sprijinul celor din cadrul Secției 4 Poliție Cluj-Napoca, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și celui Criminalistic, au reținut doi hoți...
Alexandru Berchea, un aplinist nevăzător care a urcat pe Elbrus, Mont Blanc și Kilimanjaro, a avut parte de o experiență nedorită în mijlocul civilizației, în Cluj-Napoca....
Fie vremea cât de rea, marșul motocicliștilor a avut loc la Cluj-Napoca. Pe ploaie. La marș au participat peste 200 de motocicliști, iar polițiștii, și ei...
Pompierii cujeni intervin pe strada Trandafisilor din Dezmir, după ce o rulotă a luat foc. Rulota este folosită de muncitori, potrivit ISU Cluj. Revenim cu amănunte....
Trei bărci care făceau rafting pe râul Jiu s-au răsturnat, sâmbătă după-amiază, iar un bărbat a murit. O femeia a ajuns la spital, iar alte 20...
Inspectoratul Școlar Județean Cluj anunță lista celor 38 de instituții școlare din județ, care au fost selectate de Ministerul Educației pentru a beneficia de finanțare, în...
Amenajarea primului parc din cartierul Zorilor se amână. Procesul privind legalitatea exproprierii terenului, care este deținut de Sile Pușcaș se reia, după ce Curtea de Apel...
Un accident de circulație a avut loc pe DN1, în județul Cluj. Din primele informații, în accident sunt implicate un autoturism și un microbuz. ISU intervine...
Dan Vîlceanu a anunțat sâmbătă că și-a dat demisia din funcția de secretar general al PNL și a declarat că intenționează să-și dea demisia și din...
Florin Cîțu a demisonat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal, după ce vicepreședinții partidului și liderii organizațiilor județe i-au cerut acest lucru. Tot astăzi...
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de vreme rea pentru toată țara, inclusiv pentru județul Cluj. Vor fi ploi, însoțite de descărcări electrice, vijelii...
Adian Oros, fost ministru al Agriculturii în Guvernul Cîțu, care a părăsit PNL alături de fostul președinte Ludovic Orban, spune, în legătură cu debarcarea lui Florin...
Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat că va anunța sâmbătă decizia pe care o va lua cu privire la dimisia din fruntea partidului. El spune că...
E 1 aprilie, ziua în care ne păcălim unii pe alții. Este un obicei vechi de secole, care are mare trecere mai ales în rândul glumeților....
Chiar dacă vremea este schimbătoate, primăvara a sosit. Ca în ficecare an, un colț al Grădinii Botanice din Cluj-Napoca s-a umplut de ghiocei bogați. Denumirea științifică...