Connect with us

Clujul de altă dată

AUDIO/FOTOGALERIE. Ziua Tineretului la Cluj, sub Ceauşescu. “Uteciştii de azi, comuniştii de mâine”

Publicat


Ziua de 2 mai este şi a fost şi odinioară Ziua Tineretului. Câteva imagini despre cum se sărbătorea la Cluj. Imaginile sunt din 1970, 1983 şi 1988. Iar cântecul tineretului comunist, în fişierul audio, este tot de pe atunci.

 

Ziua Naţională a Tineretului azi

Acum, în România, Ziua Naţională a Tineretului este sărbătorită la data de 2 mai, fiind instituită prin Legea nr. 425/2004.

Potrivit prezentei legi, cu prilejul acestei zile, sunt organizate şi prezentate, prin mijloacele de informare în masă, activităţi sociale, culturale, artistice şi sportive, care vizează domeniile de interes ale tineretului. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale care au atribuţii în domeniul tineretului acordă sprijin material, financiar şi organizatoric evenimentelor prilejuite de marcarea acestei zile.

 

Tineretul UTC-ist sub Ceauşescu

Odinioară însă, în comunism, aveau loc o mulţime de activităţi la care participa toată suflarea tinerească. Manifestările erau şi cuplate în cele două zile de sărbătoare, 1 şi 2 mai. Dar nu era numai distracţie, ci mai ales multe acţiuni cu caracter ,,patriotic,,, în special dedicate tovarăşului şi tovarăşei Ceauşescu.

Erau defilări, se cânta imnul tineretului comunist, erau ode închinate partidului şi conducătorului mult iubit. Aşa îşi petreceau UTC-iştii ziua lor liberă de 2 Mai. Sărbătoarea avea caracter de masă. Pe acordurile Imnului Tineretului Comunist Român începeau manifestaţiile de 2 mai. Tinerii care împliniseră 14 ani erau convocaţi la sărbătoare. Sute de liceeni şi studenţi erau încolonaţi şi defilau ore în şir la spectacolele organizate de partid peste tot în ţară. Erau defilările clasice pe care partidul le organiza de 1 mai sau 23 august.

 

Localitatea 2 Mai

2 Mai este şi numele unei localităţi, însă.

Localitatea 2 Mai, de lângă Vama Veche, a fost înfiinţată de Mihail Kogălniceanu, în 1887, pentru a cinsti ziua de 2 mai 1864, când Alexandru Ioan Cuza a dizolvat adunarea legislativă a Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti pentru a-și promova reformele.

 

 

CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


Clujul de altă dată

FOTO. Povestea dureroasă a “Luceafărului”. Mihai Eminescu şi Veronica Micle, o iubire ucigaşă. Cei doi au fost prin Cluj

Publicat

S-au iubit, dar pe pământ i-a despărţit viaţa. Veronica Micle şi Mihai Eminescu s-au născut şi au murit în acelaşi an. Ea s-a otrăvit după 50 de zile după moartea lui. Au vrut să se căsătorească de două ori. S-au minţit, s-au înşelat, s-au detestat, dar n-a putut unul fără altul. Iar din iubirea şi din durerea lor s-a născut “Luceafărul”. Deşi Mihai Eminescu voia să renunţe la scris pentru Veronica. Secretul a fost ţinut 42 ani. Şi încă un amănunt: şi Veronica, şi Mihai Eminescu au văzut Clujul. Dar în ani diferiţi. Ea, la 14 ani, în 1864, când s-a măritat la Cluj. Iar el, la 16 ani, în 1866, în drumul dintre Cernăuţi şi Blaj. Încă nu se cunoşteau…

Veronica a murit pe 3 august şi ironia sorţii face ca într-o zi de 4 august să fi murit şi fostul ei soţ, Ştefan Micle, cu care s-a căsătorit, într-o zi de 7 august, în Biserica Bob din Cluj.

În revista Familia din martie-aprilie 1937 (în imagini, arhiva Cluj24), Ion Al. Brătescu-Voineşti face o mărturisire pe care a ţinut-o secretă 42 de ani. În 1898, el avusese o discuţie cu Titu Maiorescu, în care acesta din urmă dezvăluia faptul că, din dragoste pentru Veronica, Eminescu voia să renunţe la scris. Şi că din durerea pricinuită de faptul că Veronica avusese o aventură cu IL Caragiale s-a născut “Luceafărul”.

Veronica, prietena multora

Titu Maiorescu către Ion Al. Brătescu Voineşti, despre Eminescu: “Dumneata, ca toţi cei din generaţia dumitale, nu-l cunoşti îndeajuns şi nu-ţi poţi da seama de genialitatea lui; dumneata nu-l cunoşti decât ca poet. (…) Mai târziu (…) aveţi să vă daţi seam ace vastă minte avea, constatând că nu există problemă a neamului nostrum care să nu-l fi preocupat ţi asupra căreia să nu se fi pronunţat cu desfăvârşită competenţă şi claritate. A! ce şubrezi suntem, dacă o astfel de minte… Luceafărul a răsărit din noaptea unei mari dureri. Am să-ţi fac o mărturisire, dar şi o rugăminte: păstreaz-o pentru mult mai târziu.

Între Eminescu şi mine exista o legătură ca aceasta care ne uneşte pe noi doi, ba poate şi mai strânsă. Cu timpul, ne ajunseseră ca o rudă apropiată şi dragă, căreia îi era uşa deschisă la orice oră. De câtăva vreme însă, vizitele lui se răreau şi în curând începu să să lipsească şi de la adunările noastre literare. Am aflat degrabă pricina acestei schimbări; era legătura cu Veronica Micle, legătură care pe zi ce trecea ameninţa să-l înstrăineze cu totul de cercul “Junimei”. (…)

Poţi deci înţelege cât mă îngrijora şi mă durea faptul că-l vedeam în fiecare zi mai învălui în mrejele unei femei ca Veronoca Micle. Cunoşteam bine reputaţia de care se bucura. Ştiam că fusese… prietena multora, între cari şi a lui Caragiale. Mi-o mărturisise chiar el”.

Replica lui Eminescu: “Canalia!”

Dialogul dintre Titu Maiorescu şi Mihai Eminescu:

Maiorescu: În ce mreje ai fost prins, de n-ai dat atâta vreme semen de viaţă?

Eminescu: Domnule Maiorescu, situaţia e mult mai serioasă decât credeţi. Nu mai pot continua viaţa pe care am dus-o până acum… Vreau să-i pun capăt… Vreau să mă căsătoresc.

Maiorescu: Cu cine?

Eminescu: Cu Veronica Micle. (…) Voi munci pentru amândoi. Voi munci şi la nevoie vom munci amândoi.

Maiorescu: Şi atunci poezia?

Eminescu: Mă las de poezii. Poate ar fi fost mai bine pentru mine dacă n-aş fi scris nici un rând de poezie!

Maiorescu: Eminescule, iartă-mă, te rog, de sfâşierea pe care ştiu că o să ţi-o pricinuiesc, dar aceea pe care ţi-ai ales-o drept tovarăşă de viaţă nu merită această cinste… N-o merită. Înainte de dumneata a fost… prietena multora, a fost şi a lui Caragiale. Mi-a mărturisit-o chiar el…

Eminescu: Canalia!

Scene de gelozie, rupturi

Maiorescu către Ion Al. Brătescu Voineşti despre continuarea dialogului cu Eminescu: S-a sculat şi a plecat. Multă vreme nu l-am mai văzut. Luceafărul n-a apărut în Convorbiri, ci într-o publicaţie din Viena, de unde apoi a fost reprodus în Convorbiri. S-a jenat să mi-o trimeată mie? Căci, oricât de splendidă era haina în care îmbrăcase prozaicele mele cuvinte prin care încercasem să-l conving, ştia c-o să le recunosc. (…) Ce s-a întâmplat în urma plecării lui atunci de la mine, nu ştiu. Probabil scene, ruptură. Încercări de recucerire din partea ei: “Cobori în jos luceafăr blând/ Alunecând pe-o rază…”.

Revoltă, indignare, rezistenţă din partea lui: “El tremura ca alte dăţi/ În codri şi pe dealuri/ Călăuzind singurătăţi/ De mişcătoare valuri/ Dar nu mai cade ca-n trecut/ În mări, din tot înaltul:/ -Ce-ţi pasă ţie, chip de lut/ Dac-oi fi eu sau altul?”…  Da, ai dreptate, dintr-o mare durere a răsărit Luceafărul… Şi totuşi Eminescu, mai târziu, a recăzut “ca-n trecut în mări, din tot înaltul”: s-a împăcat cu Veronica Micle.

Veronica s-a măritat la 14 ani cu Ştefan Micle din Feleacu

Se pare că prima vizită –poate şi ultima- în Cluj a Veronicăi Micle, pe atunci Ana Câmpeanu, a fost când s-a măritat. La 14 ani, în 1864. Soţul ei devenea Ştefan Micle, profesor universitar, din Feleacu, care avea 47 de ani.

“Veronica Micle se pare că n-a stat în Cluj, dar se pare că a stat în Feleacu. Atunci când s-a măritat, câteva zile. Ştefan Micle era din Feleacu şi Biserica Bob din Cluj era singura biserică catolică din zonă. În Feleacu era o biserică, dar nu era de confesiune greco-catolică. Deşi Veronica Micle nu era greco-catolică, din câte ştiu. Dar în Feleacu n-au stat mult, doar pentru nuntă, pentru că el era deja profesor la Iaşi, chiar primul rector, parcă, al universităţii de acolo. Ea s-a măritat la 14 ani, dar atunci erai femeie de măritat la 14 ani.

Se pare că şi Mihai Eminescu a fost în tranzit prin Cluj, în drumul spre Blaj. La Cluj, la Liceul Piarist a studiat şi profesorul său Aron Pumnul”, spune istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Se pare că, într-adevăr, în 1866, după moartea profesorului său Aron Pumnul, Mihai Eminescu renunţă la şcoală şi pleacă din Cernăuţi spre Blaj. Cu acea ocazie, în drumul său, se presupune că el ar fi trecut prin Cluj. Şi că ar fi şi înoptat la Cluj, într-o casă de pe actuala stradă a Bisericii Ortodoxe. Dar alte surse susţin că din Cernăuţi, el ar fi ajuns doar în localităţile clujene Dej şi Gherla. După care ar fi mers la Târgu Mureş şi de acolo la Blaj.

Despre ei

*Mihai Eminescu (Mihail Eminovici, 15 ianuarie 1850, 15 iunie 1889), poet, prozator și jurnalist, socotit cea mai importantă voce poetică din literatura română.

*Veronica Micle (Ana Câmpeanu, 22 aprilie 1850, 3 august 1889), poetă, a publicat poezii, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii. E cunoscută publicului în special datorită relației cu Mihai Eminescu.

*Ștefan Micle (25 septembrie 1817, 4 august 1879), pedagog și fizician, profesor şi rector universitar la Iași. Pe 7 august 1864 s-a căsătorit în Biserica Bob din Cluj cu Veronica Micle, care atunci avea 14 ani.

(MaAv)

Citește mai departe

ACTUALITATE

GALERIE FOTO. Iarnă de Cluj. Cele mai grele ierni din România. Zăpadă de 5 metri

Publicat

Ninsorile din ultima zi de la Cluj şi din România au invadat reţelele de socializare. Da, e scumpă la vedere zăpada. Am fost aproape la fel de uimiţi ca cei din Sahara, unde a nins, în urmă cu patru ani, pentru a doua oară, cică, în istorie. Dar dacă acum ninsorile şi gerurile sunt mai rare, nu cu mulţi ani în urmă, a fost şi prăpăd cauzat de frig şi de zăpadă.

-25 de grade Celsius, 5 metri de zăpadă

Cea mai grea iarnă care a lovit şi România, cel puţin din câte ştiu măsurătorile meteorologice, a fost în 1954.

Stratul de zăpadă a ajuns atunci la chiar cinci metri. Multe case au fost acoperite cu zăpadă, iar oamenii au fost nevoiţi să-şi sape tuneluri. A intervenit şi armata.

Viscolul şi zăpada au lovit în special partea sudică a ţării, inclusiv Bucureştiul. Era în februarie 1954. Vântul a bătut cu putere, a nins foarte mult, iar temperatura a coborât sub -25 de grade Celsius.

Chiar şi Marea Neagră a îngheţat, iar vapoarele din Portul Constanţa au fost acoperite cu gheaţă.

Temperaturi foarte scăzute s-au înregistrat în România şi în alţi ani. În 1911, la Tulcea, -25,4 grade Celsius. În 1929, la Constanţa şi Brăila, -25 de grade. Tot atunci, la Sulina, -25,6 grade, iar la Călăraşi, -24,7 grade Celsius. În 1954, la Cernavodă, -24,6 grade Celsius, iar la Hârşova, -23,6 grade.

 

Iarna clujeană cu circulaţia interzisă

Se pare că nordul ţării a fost mai puţin afectat atunci, în 1954. Dar Clujul, de exemplu, a cunoscut o iarnă grea în 1985/1986.

Ucu Bodiceanu, de la Casa Municipală de Cultură din Cluj-Napoca, îşi aminteşte de iarna respectivă.

„Ştiu că în Bucureşti a fost nebunie în 1954. Dar în Cluj nu ştiu să fi fost aşa. Ştiu însă că prin 1985 a fost o iarnă mai grea la Cluj.

Dar parcă toate erau la fel. Însă îmi amintesc că în 1985 a fost un frig mare. De ce îmi aduc aminte de 1985?! Pentru că atunci s-a interzis circulaţia, nu mai era voie să circuli cu maşina proprietate personală.

Şi, de asemenea, s-a întrerupt postul local Radio Cluj”, a declarat Ucu Bodiceanu pentru Cluj24. (MaAv)

*în imagini, iarna din 1954, la Bucureşti şi Constanţa, şi ierni din Cluj-Tarniţa, din 1985, 1986 şi 1987

Citește mai departe

ACTUALITATE

Un intelectual complex uitat. Pionier al filosofiei dreptului. A condus învăţământul superior clujean. 49 de ani de la moarte

Publicat

Eugeniu Speranţia. Un intelectual clujean complex uitat aproape de tot. Atât la Cluj, cât şi la Oradea, unde a avut contribuţii importante. La Cluj, de exemplu, din câte ştim, doar un amfiteatru al Facultăţii de Drept a UBB îi poartă numele… Deşi a fost pionier al filosofiei dreptului în România. Şi deşi a condus învăţământul din Cluj în urmă cu 100 de ani. S-a pensionat în 1949, după ce fusese atacat frecvent de comuniştii convinşi şi de comuniştii oportunişti. A murit acum 49 de ani.

Un spirit enciclopedic

Eugeniu Speranția (18 mai 1888, 11 ianuarie 1972), poet, estetician, eseist, sociolog și filosof. A fost profesor de liceu încă de când era student. În perioada 1919-1921 a fost director al învățământului superior pentru Cluj. Apoi, profesor la academia de drept din Oradea (1929-1934). Şi iar profesor la Universitatea din Cluj (1934-1949), de sociologie și filosofie de drept.

Printre altele, a contribuit cu poezii și articole la Flacăra, Vieața Nouă, Cele trei Crișuri, Românul literar, Revista celorlalți, Farul, Revue Roumaine, Luceafărul, Gând românesc, Gândirea, Steaua și Familia.

A fost lăudat de Macedonski, Densusianu, Gheorghe Bogdan-Duică, precum şi de Constantin Rădulescu-Motru, pentru contribuțiile sale la filosofie și sociologie.

Membru al Societății Scriitorilor din România, precum și al asociațiilor internaționale pentru filosofii și sociologii juridici, a luat parte la numeroase congrese din străinătate. A fost savant al mai multor discipline, un spirit enciclopedic.

În 1934, Facultatea de Drept din Oradea s-a unit cu cea din Cluj, iar colectivul profesoral s-a completat atunci cu cadre didactice de valoare, printre care şi Eugeniu Speranţia, autor al unor lucrări de referinţă în istoria filosofiei juridice, sociologie şi a logicii juridice.

*În imagine, “Fenomenul social ca proces spiritual de educaţie” (1930, arhiva Cluj24), cu dedicaţia autorului, Eugeniu Speranţia, pentru Ştefan Bezdechi (24 aprilie 1886, 25 martie 1958, Cluj), filolog şi traducător.

(MaAv)

Citește mai departe

ACTUALITATE

Marele clujean căruia i-a fost dărâmată casa natală. Autorul primei enciclopedii româneşti, care a înfiinţat presa românească din Transilvania. Bariţiu a mai murit o dată pentru administraţia clujeană

Publicat

George Bariţiu este una dintre cele mai mari personalităţi clujene şi româneşti. S-a născut în judeţul Cluj, la Jucu de Jos, dar amintirea sa este aproape inexistentă în judeţul natal. Casa sa din Jucu de Jos a fost dărâmată şi nu are nicăieri măcar o statuie publică în judeţ. Are doar două busturi în incinta colegiului clujean care îi poartă numele. De asemenea, Institutul de Istorie din Cluj îi poartă numele, precum şi o stradă din oraş. Cam atât. Apropo de anunţul morţii sale din imagine (arhiva Cluj24), George Bariţiu se pare că a mai murit încă o dată pentru administraţia clujeană.

Personalitate a Revoluţiei de la 1848

George Bariţiu (Bariţ, 4 iunie 1812, Jucu de Jos, Cluj, 2 mai 1893, Sibiu). Istoric și publicist transilvănean, întemeietorul presei românești din Transilvania. A fondat Gazeta de Transilvania în 1838, primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei. A fost deputat în Dieta Transilvaniei, una dintre figurile cele mai importante ale Revoluţiei din 1848, preşedinte al Astrei, fondator al Societății Literare Române (precursoarea Academiei Române), preşedinte al Academiei Române.

„A făcut Liceul Piarist la Cluj. A urmat aşa-numitele humanioare, ştiinţe umaniste, şi Facultatea de Filosofie. Are legături cu Clujul în timpul Revoluţiei de la 1848, când îl însoţeşte pe episcopul Ioan Lemeni, ca să discute despre „unirea Transilvaniei cu Ungaria”. În Cluj a stat la căminul Piariştilor şi se pare că a stat şi în gazdă. A stat în Cluj până pe la 20 de ani, prin 1831. Cea mai mare realizare a lui cred că a fost aceea că este întemeietorul presei româneşti din Transilvania. Dacă ne referim la cărţi, are prima enciclopedie românească”, spune, pentru Cluj24, istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogoslavievici.

Primul liceu românesc din Cluj îi poartă numele

Este semnificativ, totuşi, faptul că unul dintre cele mai importante şi mai vechi unităţi de învăţământ din Cluj, Colegiul George Bariţiu, îi poartă numele. Liceul i-a preluat numele încă din 1919.

„După 1918, când s-au înfiinţat multe licee româneşti în Transilvania, au primit nume după mari personalităţi care s-au evidenţiat în lupta pentru emancipare naţională şi care s-au născut în oraşul sau în judeţul respectiv. Primul liceu românesc din Cluj i-a preluat numele tocmai datorită activităţii sale fecunde culturale”, mai spune Vladimir Alexandru Bogoslavievici.

Nici în localitatea sa natală, Jucu de Jos, lucrurile nu stau mai bine. Casa în care s-a născut a fost demolată.

„La Jucu de Jos, casa i-a fost demolată, iar pe locul ei a funcţionat parohia din localitate”, mai spune istoricul clujean.

(MaAv)

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate