Connect with us

EVENIMENT

Au început lucrările de alimentare cu apă potabilă în zona de munte a Clujului. Investiție de peste 23 de milioane de lei

Publicat


Apă potabilă în Munții Apuseni pe raza județului Cluj

Au demarat lucrările de alimentare cu apă potabilă în patru comune din Munții Apuseni, anunță Consiliul Județean Cluj.

Practic, lucrările constau în extinderea rețelei de apă din sursa orașului Huedin, către comunele Călățele, Mănăstireni, Râșca și Beliș.

Au început lucrările de alimentare cu apă potabilă în zona de munte a Clujului. Investiție de peste 23 de milioane de lei

Lucrările de alimentare cu apă a celor patru comune incluse în proiect vor fi realizate etapizat, pe o perioadă de 24 de luni.

„Este un moment important pentru clujenii care locuiesc în zona de munte a județului Cluj, dar și pentru operatorii economici și turiștii care aleg să petreacă aici un timp de calitate.

Alimentarea cu apă a acestei zone este un proiect la care țin foarte mult și pe care îl voi monitoriza îndeaproape, astfel încât să fie finalizat într-un timp cât mai scurt. Lucrările au început, concomitent, în mai multe locații aflate pe traseul proiectului, respectiv dinspre Huedin înspre Sâncraiu, în localitatea Călățele Pădure, dar și în satul Dealu Negru înspre Râșca”, a precizat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

„Apă în Apuseni” pentru cei aproape 9.500 de locuitori

Contractul de lucrări încheiat la finele anului trecut are o valoare totală de peste 23 de milioane de lei fără TVA, banii fiind asigurați din fondul IID (Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare), alimentat din redevența și impozitul pe profit datorate forului administrativ județean de către Compania de Apă „Someș” și restituite de Consiliul Județean în vederea derulării de proiecte edilitare.

Investiția vizează construirea a:

  • aproximativ 52 de kilometri de conducte de alimentare cu apă
  • 7 stații de pompare
  • 5 rezervoare de înmagazinare a apei, alimentate cu panouri fotovoltaice

Apă în Apuseni este un proiect extrem de important, care va aduce un plus de bunăstare și confort celor aproximativ 9.500 de locuitori din arealul clujean al Munților Apuseni, au artătat reprezentanții CJ Cluj.

De asemenea, investiția va crea premisele unei dezvoltări accelerate a întregii regiuni, dar și a zonelor limitrofe.

Ca pas următor, Consiliul Județean Cluj împreună cu Compania de Apă “Someș” SA analizează implementarea unei soluții de canalizare inteligentă alternativă, pentru procesarea apelor uzate.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate