EDUCATIE
Au început înscrierile la concursul de admitere la UMFIH pentru anul universitar 2024-2025

Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu – UMFIH Cluj-Napoca a dat startul înscrierilor la concursul de admitere pentru anul universitar 2024-2025.
Luni, 1 iulie 2024, au început înscrierile la concursul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca pentru viitorul an universitar.
Peste 1.100 locuri, scoase la concurs
Universitatea scoate la concurs, la programele de studii de licență în limba română, 1.155 de locuri: 750 de locuri la buget și 405 locuri cu taxă. Dintre acestea, 420 de locuri sunt la programul de studiu Medicină, 100 de locuri la Medicină Dentară și 80 la Farmacie.
De asemenea, la Asistență Medicală Generală sunt scoase la concurs 200 de locuri la Cluj-Napoca și 60 de locuri la extensia din Baia Mare, la Balneo-fiziokinetoterapie şi Recuperare 95 de locuri, iar la Radiologie și Imagistică, Tehnică Dentară, Nutriție și Dietetică, respectiv Cosmetică medicală și Tehnologia produsului cosmetic, câte 50 de locuri.
Calendarul admiterii
Calendarul de desfășurare a înscrierilor la concursul de admitere este următorul:
- 1 iulie – 18 iulie 2024: înscrierea candidaților.
- 19 iulie 2024: Afişarea listelor cu candidaţii înscrişi și repartizarea acestora pe săli.
- 21 iulie 2024: Examen scris de admitere.
- 21 iulie 2024: Contestații la întrebări în intervalul de două ore de la încheierea probei de concurs.
- 22 iulie 2024: Afişarea rezultatelor.
- 22 iulie 2024: Contestaţii la notă în intervalul orar 9.00 – 13.00.
- 23 iulie 2024: Afişarea rezultatelor finale după contestaţii.
- 29 iulie – 9 august 2024: Confirmarea locurilor.
În perioada 1 iulie – 8 iulie 2024 – de luni până vineri, înscrierea candidaților și achitarea taxei de înscriere se va face în clădirea Decanate, str. Luis Pasteur nr. 4, camera 4, parter, de luni până vineri. Avizarea adeverinței medicale se va face la Cabinetul medical studențesc, str. Hașdeu nr. 38-66, Caminul 7, parter.
În perioada 9 iulie – 18 iulie 2024 înscrierea candidaților, achitarea taxei de înscriere și avizarea adeverinței medicale se va face la Biroul de înscrieri, organizat în hol Aula Iuliu Hațieganu, str. Gh. Marinescu nr. 23.
A doua sesiune de concurs, în luna septembrie, se poate organiza numai dacă, după prima sesiune, rămân locuri neocupate. Data exactă a admiterii se stabilește, anual, prin hotărâre a Senatului sau a Consiliului de Administraţie prin delegare de către Senat.
Cei care doresc să urmeze unul dintre programele de studii ale UMFIH pot consulta AICI, întrega ofertă educațională pentru anul universitar 2024 – 2025.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ADMINISTRAȚIE
Calea ferată Cluj-Napoca – Oradea: Ce se întâmplă cu lucrările și când vor fi gata. Răspunsul ministrului Transporturilor

Lucrările la proiectul de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, care se întinde pe o lungime de 166 km, sunt în desfășurare pe toate cele patru loturi de execuție.
Potrivit autorităților, termenul estimat pentru finalizarea proiectului de electrificare a căii ferate Cluj-Oradea este trimestrul IV al anului 2026, urmând ca restul lucrărilor să fie încheiate pe parcursul anului 2027. Informațiile privind stadiul lucrărilor și termenul de finalizare au fost oferite de ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu ca răspuns la o interpelare a deputatului PSD de Cluj, Remus Lăpușan.
„Implementarea proiectului, „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napocа – Oradea – Episcopia Bihor”, cu o lungime de 166 km, se află actualmente în diferite faze ale execuției, pe toate cele patru contracte de proiectare şi execuție, aferente celor patru Loturi de lucrări, Lot 1 Cluj Napoca – Aghires, Lot 2 Aghireş – Poieni, Lot 3 Poieni – Aleşd şi Lot 4 Aleşd – Frontieră Ungaria. Valoarea totală a investiției menţionate în referinţă, finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Componenţa 4 – Transport sustenabil, este de 9.479.279.329,89 lei cu TVA.
Termenul estimat pentru finalizarea proiectului începe cu trimestrul IV al anului 2026, urmând ca restul lucrărilor să fie definitivate în cursul anului 2027”, arată ministrul Transporturilor.
Investiție de 9,4 miliarde de lei
Valoarea totală a investiției se ridică la 9,47 miliarde de lei (cu TVA), fiind finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 4 – Transport sustenabil.
Acest proiect va permite reducerea timpului de călătorie, modernizarea infrastructurii și creșterea eficienței transportului feroviar pe ruta Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor.
Potrivit raportului CFR pentru sfârșitul lunii ianuarie 2025, progresul fizic al lucrărilor era de:
- 23% pe lotul 1 (Cluj-Aghireșu);
- 32% pe lotul 2 (Aghireșu-Poieni);
- 4,5% pe lotul 3 (Poieni-Aleșd), care include defileul, cea mai dificilă zonă a traseului;
- 10% pe lotul 4 (Aleșd-Frontiera Ungariei).
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Câine la proțap, mâncat de un cercetător clujean în Vietnam. Plus păianjeni prăjiți și ouă de crocodil în Cambodgia

Cercetătorul clujean dr. Hantz Peter, care predă în această perioadă cursuri de gastronomie moleculară, chimia alimentelor și bioinformatică la universități din Vietnam și Cambodgia, a continuat experiența culinară din zonă și, după ce a mâncat șobolani prăjiți, a continuat cu câine la proțap, păianjeni prăjiți, larve și ouă de crocodil.
Degustările de preparate locale sunt parte componentă a cursurilor de gastronomie moleculară și chimia alimentelor pe care le predă studenților săi din Asia.
”Carnea de câine este foarte gustoasă. Este fragedă, mult mai bună decât carnea de vită sau chiar de porc, dar nu este la fel de „neteda” ca și carnea de pui.
Gustul său este, de asemenea, foarte bun, dar nu aș încuraja pe nimeni să experimenteze consumul de carne de câine în Europa. Mie, în Vietnam, mi-au oferit coapsă și o bucată din pielea prăjită.
Păianjenii și insectele sunt foarte gustoși și nutritivi, bogați în proteine.
Din cauza prăjirii pot conține și ulei. În greiere este prea multă chitină; favoritul meu a fost o larvă.
Gustul abdomenului păianjenului uriaș pe care îl consum în mod regulat pentru cina seamănă cu cel al ficatului.
Ouă de crocodil
Împreună cu studenții mei din Cambodgia, am făcut o vizită la o fermă de crocodili. Acolo, numeroși crocodili dormeau cu gurile deschise.
Gazda noastră ne-a oferit ouă ochiuri preparate din ouă de crocodil, al căror gust era foarte asemănător cu celor preparate din ouă de găină”, a spus cercetătorul pentru Cluj24.
Dr. Hantz Peter a avut ocazia să viziteze și piețele din zona Indochinei și a remarcat că acestea sunt foarte interesante și bogate.
”Există atâtea legume, fructe, pește și animale nevertebrate încât o piață europeană pălește în comparație cu ele”, a precizat clujeanul.
EVENIMENT
De la ce a izbucnit bătaia de pe strada Câmpului din Cluj-Napoca. Polițiștii, cercetări din oficiu pentru lovire

Poliția Cluj a reacționat după imaginile surprinse pe strada Câmpului, unde un bărbat a fost lovit cu pumnii și picioarele în mijlocul drumului.
Potrivit IPJ Cluj, incidentul a fost semnalat printr-un apel la 112, sâmbătă, 22 martie, în jurul orei 18:15. Echipajele ajunse la fața locului au identificat un bărbat de 39 de ani, care a declarat că, în timp ce se afla la volan, un tânăr de 24 de ani i-ar fi lovit capota cu pumnul.
De la ce a pornit bătaia de pe strada Câmpului?
Din primele verificări, între cei doi ar fi izbucnit un conflict, iar aceștia s-au îmbrâncit reciproc.
„În data de 22 martie, în jurul orei 18:15, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la o posibilă stare conflictuală pe strada Câmpului din municipiul Cluj-Napoca.
Echipajul de poliție ajuns la fața locului a identificat un bărbat de 39 de ani, implicat într-un conflict. Acesta a relatat că, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, o persoană de sex masculin i-ar fi lovit capota cu pumnul.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că persoana în cauză este un tânăr de 24 de ani. În acest context, cei doi s-ar fi îmbrâncit reciproc”, a transis IPJ Cluj.
Poliția s-a sesizat din oficiu
Cu toate că nu au fost depuse plângeri, polițiștii au deschis o anchetă din oficiu sub aspectul infracțiunii de lovire sau alte violențe.
„Pentru stabilirea cadrului legal necesar verificărilor, polițiștii au demarat cercetări din oficiu sub aspectul infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Totodată, menționăm că, până la acest moment, nu au fost depuse plângeri prealabile”, a mai arătat IPJ Cluj.

Un accident a avut loc în Lunca Vișagului, comuna Poieni, duminică dimineață, unde un autoturism s-a răsturnat pe drum. Incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
Un autoturism s-a răsturnat pe un drum din localitatea Lunca Vișagului, comuna Poieni. Incidentul a avut loc duminică dimineață, iar în urma acestuia au rezultat pagube materiale, potrivit ISU Cluj.
La fața locului, echipele de intervenție au evaluat un bărbat în vârstă de 60 de ani, însă nu a fost necesar transportul acestuia la spital.
Update
Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj, bărbatul care se afla la volan era băut.
„Azi, 23 martie, în jurul orei 10.30, a fost înregistrat un eveniment rutier pe DJ 764B, în localitatea Lunca Vișagului.
Din primele cercetări a rezultat că un bărbat de 68 de ani, din comuna Poieni, care conducea un autoturism în direcția Valea Drăganului, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare într-o curbă la stânga, părăsind partea carosabilă pe partea dreaptă, ulterior răsturnându-se.
Bărbatul se afla singur în autoturism și a fost evaluat de echipajul medical la fața locului, fără a necesita transport la spital.
Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului”, a transmis IPJ Cluj.