ACTUALITATE
AROBS Transilvania a realizat cea mai mare tranzacție din istoria companiei prin achiziționarea Enea Software
AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță semnarea unui contract privind preluarea companiei Enea Software Development Software Services (Enea Services Romania SRL), filială deținută în întregime de Enea Software AB, a cărei companie-mamă Enea AB este listată pe Nasdaq Stockholm.
Prin această tranzacție, cea mai mare din istoria companiei, AROBS își va întări divizia Software Services prin integrarea în cadrul grupului a unui număr de aproximativ 160 de angajați și își va consolida și mai mult prezența pe teritoriul României și în SUA, extinzându-și în același timp portofoliul de clienți de pe piața europeană și cea americană.
„Planurile noastre de expansiune trebuie să continue și în acest an, în linie cu ceea ce am anunțat la momentul listării noastre pe piața AeRO a Bursei de Valori București. Continuăm pe calea consolidării expertizei în dezvoltarea de software, în special în tehnologiile embedded și soluțiile enterprise, dar urmărim și extinderea pe piețele noastre cheie prin efectuarea de tranzacții de M&A.
Îi asigurăm pe investitorii noștri că avem în vedere companii excepționale cu o creștere constantă, o echipă de management de succes și care au sinergii cu obiectivele și cultura noastră. Enea Software Development Services se încadrează perfect cu viziunea noastră și le urăm bun-venit noilor colegi în familia mai mare a AROBS. Suntem siguri că vom continua să aducem plus-valoare clienților noștri, împreună. Ne asumăm să oferim un nivel excepțional de expertiză și servicii pentru toți clienții Enea Software Development Services și dorim să valorificăm sinergiile dintre cele două companii,” a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.
Valoarea tranzacției se ridică la 17,9 milioane de euro și cuprinde achiziționarea Enea Services Romania SRL și întreaga divizie de dezvoltare software a Enea AB împreună cu operațiunile din SUA (contractorii locali și contractele clienților). Pentru realizarea tranzacției, AROBS va utiliza o parte din capitalul atras de la investitorii BVB în timpul plasamentului privat pentru acțiunile sale, care a avut loc în luna octombrie 2021, precum și finanțare bancară.
„În cadrul AROBS am găsit locul ideal pentru divizia de servicii de dezvoltare software a Enea. Linia de business cedată va putea valorifica serviciile furnizate de AROBS la nivel internațional prin oferirea de valoare adăugată clienților din domenii multiple. De asemenea, AROBS va deveni un furnizor de servicii software valoros pentru Enea. Odată cu această cedare a afacerii, Enea se va concentra pe intensificarea activității ca specialist în produse software pentru sectorul de telecomunicații și securitate cibernetică, unde observăm oportunități de provocare a concurenților consacrați și de majorare a cotei noastre de piață,” a declarat Jan Häglund, Președinte și CEO al Enea AB.
Cu o cifră de afaceri totală de aproximativ 12 milioane de euro în 2021, Enea Software Development Services oferă un mix de competențe cu servicii complete, inclusiv proiectare și arhitectură software, dezvoltare, portare, integrare, validare și asigurare a calității, cu expertiză în sisteme embedded – software și hardware, dar și în cercetare și dezvoltare externalizate, în domenii diverse, precum medical, maritim și dispozitive embedded. Compania a sprijinit clienții să construiască soluții care au fost utilizate în peste 20 de țări de pe patru continente – Europa, America de Nord, Asia și Africa.
Aceasta este cea de-a doua tranzacție realizată de AROBS de la anunțul de listare pe Bursa de Valori București, după achiziționarea Berg Software Timișoara la finalul anului 2021 și cea de-a șasea din ultimii patru ani.
AROBS continuă să implementeze planul de extindere atât la nivel național, cât și internațional, în vederea accelerării creșterii și consolidării poziției pe piețele în care este prezentă. Începând cu anul 2018, AROBS a achiziționat alte două companii care completează divizia Software Services: CoSo în Olanda și Belgia, precum și Berg Software România. Alte patru companii s-au alăturat Grupului ca parte a liniilor de business de produse software: SAS Grup, SoftManager și UCMS, din România, și Skyshield din Ungaria.
Din partea AROBS, tranzacția a fost facilitată de casa de avocatură Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu (RTPR) și TS Partners ESPAND, în timp ce Enea AB a fost asistată de Invescom Corporate Finance ca și M&A advisor, și de Popovici Nitu Stoica & Asociații în aspectele juridice.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
ANM anunță că vremea se va răci semnificativ în următoarele zile, cu precipitații în aproape toată țara. Potrivit informării meteorologice emise de specialiști, începțnd de joi noaptea și până sâmbătă, 7 decembrie, ora 18.00, vom avea parte de mai multe fenomene meteorologice.
Temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării.
Vor predomina ploile, însă în noaptea de joi spre vineri (5/6 decembrie) și în dimineața zilei de vineri, în nordul Olteniei și al Munteniei, în sudul și estul Transilvaniei și în Moldova, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Izolat se va depune polei.
Se STRICĂ vremea în toată țara. Vor fi ploi, ninsori și POLEI
La munte vor predomina ninsorile și mai ales în Munții Banatului, Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură se va depune strat de zăpadă în general de până la 10…15 cm.
Se vor acumula cantități de precipitații local de 10…15 l/mp, iar îndeosebi la munte și în sud-vest, pe arii restrânse, peste 20 l/mp.
Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în zona montană înaltă, cu viteze de până la 40…60 km/h.
ECONOMIE
FOTO. Dezbatere cu mediul de afaceri și inovare din Cluj. Apel pentru păstrarea direcției europene și euroatlantice a României
Lideri politici, antreprenori, inovatori și profesioniști s-au întâlnit joi, 5 decembrie 2024, la ClujHUB, într-o dezbatere privind viitorul României în contextul alegerilor prezidențiale.
Evenimentul își propune să reafirme importanța parcursului european al țării, dar și să aducă în discuție rolul tehnologiei și al colaborării între mediul public și privat.
Calea europeană, o necesitate pentru România
Europarlamentarul Vasile Dîncu, președintele PSD Cluj, a subliniat importanța menținerii unui parcurs european coerent, prin votul dat la alegerile de duminică.
„Cu siguranță, electoratul nostru care ne-a condus spre intrarea în NATO, în Uniunea Europeană, acum și la intrarea în Schengen și cu granițele terestre, aceștia cu siguranță vor vota așa cum trebuie. Calea europeană și-o doresc toate partidele, inclusiv Partidul Social Democrat. Eu cred că trebuie să fim inteligenți în această situație, pentru că ne luptăm cu un adversar care a fost mai inteligent ca noi, cel puțin până acum”, a declarat liderul social-democrat.
„Nu plăcuțele suedeze pot fi mize politice”
El a recunoscut greșelile din campaniile politice recente și a accentuat necesitatea unei abordări strategice pentru a combate tendințele naționaliste și suveraniste care ar putea perturba stabilitatea democratică și economică.
„Cred că faptul că toate partidele s-au adunat și au creionat un drum al nostru spre Europa împreună este suficient pentru duminică. Dar, dincolo de asta, trebuie să dăm și alte garanții oamenilor: Ce vom face cu un președinte pro-european, dar care nu se prea pricepe la politică externă? Vom reuși să aducem un Guvern inteligent, cu oameni inteligenți? Am făcut o campanie negativă în cadrul coaliției de guvernare, ne-am atacat unul pe altul, așa încât ne-am anulat reciproc.
(…) Nu ar trebui să dăm vina pe tehnologie, ar trebui să recunoaștem că nu am gestionat bine cel puțin anul acesta electoral și ar trebui ca pe viitor să facem acest lucru. Va trebui să înțelegem că nu bătălia ideologică și plăcuțele suedeze și alte etichete pot să fie mize politice, că mizele politice sunt legate de România, că altfel, vin naționaliștii, suveraniștii sau alte forme de partide care pot să bulverseze mersul democrației și al economiei”, a mai arătat Vasile Dîncu.
Mobilizarea nehotărâților, cheia la alegerile de duminică
Primarul Clujului, Emil Boc, a adus în discuție importanța implicării cetățenilor nehotărâți, pentru un rezultat pro-european la al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Edilul i-a îndemnat pe participanți să acționeze la nivel personal, utilizând rețelele lor de contacte, pentru a crește gradul de implicare civică.
„Dacă e să ne gândim ce putem face noi în acest moment, este să intrăm în zona nehotărâților, singurii pe care îi mai putem aduce de partea bună a lucrurilor, pentru că pe cei pro-Georgescu nu îi vom schimba peste noapte nici cu o postare, nici cu o conversație. Nu trebuie să învrăjbim sau să sădim ură. Important este că 9 milioane au fost la vot, 9 milioane nu au fost la vot. Dacă reușim să identificăm, dintre oamenii care nu au fost la vot, cei care sunt nehotărâți sau cei care au votat din alt sentiment decât din convingere, acolo putem face diferența. Atunci, fiecare dintre noi, de la agenda de telefon, la rudele de acasă, la rudele din străinătate, asta putem face pentru țară în acest moment”, a declarat primarul Emil Boc.
Apel pentru dezvoltarea parteneriatelor public-privat
Cristian Dascălu, fondatorul ClujHUB, a evidențiat lipsa platformelor de tip think-tank care ar putea conecta politicile publice cu soluțiile oferite de sectorul privat.
„Cred că împreună putem să observăm că nici dintr-o voință ONG-istă sau a societății civile, poate nici dintr-o dorință prea mare a partidelor, până acum în România nu avem ceea ce la americani este foarte întâlnit, aceste think-tank-uri, care e forma concretă a unui parteneriat public-privat și în pofida faptului că nu avem neapărat legislația acest tip de PPP-uri. Există astfel de încercări, de exemplu în RBL sau în ClujIT, cred că dacă și mediul politic ar putea face niște pași în ce privește normele de aplicare a acestora. Poate într-o continua colaborare, într-un continuu dialog bazat pe astfel de platforme, cred că putem să depășim și obstacolul normelor de aplicare și că putem ajunge la mai multă legislație care să poată fi infuzată de către mediul privat”, a subliniat Dascălu.
EVENIMENT
Hoț încătușat de polițiștii clujeni după ce a mers să își schimbe cartea de identitate la Primărie
Un bărbat de 33 de ani din Cluj-Napoca, a fost prins și încătușat, joi, de polițiștii clujeni după ce s-a prezentat la Serviciul de Evidenţă a Persoanei din cadrul Primăriei Cluj-Napoca pentru a-și schimba cartea de identitate.
Potrivit informațiilor Cluj24, o funcționară a descoperit că bărbatul respectiv, Kovacs Rafael, figura că s-a sustras executării unei pedepse cu închisoarea, astfel că i-a alertat pe polițiștii locali, care l-au încătușat și l-au predat polițiștilor de la IPJ Cluj.
Acesta este urmărit de 5 ani, după ce, în 2019, ar fi furat dintr-un magazin de pe raza municipiului Cluj-Napoca.
EVENIMENT
VIDEO. Trei proteste concomitente la Cluj. Tinerii, în stradă pentru DEMOCRAȚIE și împotriva lui Călin Georgescu
Trei proteste au loc concomitent, joi seara, la Cluj-Napoca.
Zeci de clujeni sunt acum în stradă pentru că își doresc să trăiască într-o țară europeană.
Trei proteste concomitente la Cluj. Tinerii, în stradă pentru DEMOCRAȚIE și împotriva lui Călin Georgescu
Teinerii au ieșit din nou să apere drumul euroatlantic al României, în fața Prefecturii, dar sunt manifestații și pe strada Universității și în fața rectoratului Universității Babeș-Bolyai de pe strada Mihail Kogălniceanu.
Studenții, uniți pentru VIITOR la Cluj: România trebuie menținută pe drumul euroatlantic
Manifestație a studenților la Cluj, în fața rectoratului Universității “Babeș-Bolyai”. Este o acțiune civică a tinerilor, care i-au invitat pe clujeni să li se alături, având în vedere, spun ei, amenințările evidente asupra parcursului euroatlantic al României în contextul alegerilor prezidențiale.
Manifestarea a adunat liderii studenților din toate centrele universitare, respectiv Cluj-Napoca, București, Timișoara, Iași, Baia Mare, Galați, Constanța, Brașov, Alba Iulia, Bistrița, Oradea, Petroșani, Sibiu și Suceava.
Tinerii au pancarte pe care scrie “În UE ne construim viitorul ce-l dorim” sau “Suntem cu ochii pe voi”.
La manifestația, organizată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a fost proiectat documentarul „30 de ani de democrație”, realizat de Redacția Recorder.
Tinerii s-au adunat în stradă și în alte locuri din Cluj
Clujeni, în special tineri, s-au adunat și pe strada Universității, într-o manifestare împotriva lui Călin Georgescu.
Neobosiți, și tinerii care protestează de zile bune în fața Prefecturii au venit și joi seara.
Cu pancarte și steaguri, ei au scadant “Alertă, alertă anti fascistă” sau “Tinerii vă cer în cor, nu votați un dictator”.