ACTUALITATE
Aproape 70.000 de români infectați cu COVID, IZOLAȚI la domiciliu

Până astăzi, 26 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 926.310 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19) iar 830.270 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.516 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 22.835 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 25.03.2021 (10:00) – 26.03.2021 (10:00) au fost raportate 116decese (59 bărbați și 57 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele dinAlba, Argeș, Arad, Municipiul București, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Ialomița, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Tulcea, Timiș, Vaslui, Vrancea.
Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 30 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 decese la categoria de peste 80 de ani.
108 decese cu comorbidități
108 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități,4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.529. Dintre acestea, 1.364 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.609.165 de teste RT-PCR și 554.286 deteste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 29.754 deteste RT-PCR (17.445 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.309 la cerere) și 10.940 de teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 20 de teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 26 martie a.c.
Pe teritoriul României, 68.984 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 15.972 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.324 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 94 de persoane.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ECONOMIE
Clujul imobiliar rămâne pe val. Tranzacțiile cu locuințe urcă cu 8% în 2025, în ciuda declinului național

Piața imobiliară din Cluj se menține pe val în 2025, înregistrând o creștere de 8% a tranzacțiilor cu locuințe în primele patru luni ale anului, potrivit datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Această evoluție vine într-un context național dificil, unde numărul total de tranzacții a scăzut cu 18% în luna aprilie față de aceeași perioadă din 2024, arată o analiză Storia.
Clujul rămâne un magnet pentru cumpărători, dezvoltatori și investitori
Clujul rămâne pe podiumul celor mai active județe, alături de Timiș și Constanța, în timp ce Capitala înregistrează o prăbușire de aproape 28% în tranzacții. În perioada februarie-aprilie 2025, județul Cluj a raportat aproape 2.800 de tranzacții – un salt de peste 12% comparativ cu anul trecut.
Pe fondul cererii în creștere, se construiește tot mai mult: numărul autorizațiilor de construcție la nivel național a crescut cu 8%, semnalând un optimism reînnoit în sector. Clujul pare să ignore trendul negativ național și să rămână un magnet pentru cumpărători, dezvoltatori și investitori. Dacă ritmul se menține, 2025 ar putea deveni un nou an de referință pentru imobiliarele din inima Transilvaniei.
Foto: Arhivă
EVENIMENT
LIVE VIDEO. Sute de oameni de toate vârstele la Marșul pentru democrație de la Cluj-Napoca. “Cot la cot, mergem la vot”

Sute de oameni s-au adunat vineri, de la ora 18, în centrul municipiului Cluj-Napoca unde are loc Marșul pentru democrație, un marș pașnic prin oraș, prin care se transmite un mesaj clar: „democrația depinde de fiecare dintre noi”.
Participanții la manifestare vor porni într-un mars prin centrul Clujului. Marșul se va încheia tot în Piața Unirii, unde va avea loc un moment simbolic. Manifestarea se va încheia la ora 20.45.
„Nu mai e timp de stat pe margine! Pe 18 mai votăm și ne facem vocea auzită! Susținem direcția europeană a României. Vrem o țară implicată, informată și mai aproape de valorile europene. Vrem lideri care ne ascultă și ne reprezintă. Așadar vă așteptăm să defilăm împreună pentru un viitor mai bun! Fiecare pas contează, asemenea voturilor!”, transmit organizatorii.
„Cot la cot, mergem la vot”
Întâlnirea a avut loc în Piața Unirii (latura estică), de la ora 18.00. De la ora 19.00, cei prezenți au plecat în marș spre Teatrul Național, de acolo spre Mitropolie, la Prefectură, de unde se vor întoarce în Piața Unirii.
Deși este frig și plouă, câteva sute de clujeni s-au adunat în centru începând cu ora 18.00. Cu umbrele, steaguri ale României și Uniunii Europene, dar și pancarte, clujeni de toate vârstele, unii cu animale de companie, au venit să arate că „visează la un viitor mai bun pentru România” și pentru asta merg la vot.
“Marșul nostru se numește ‘Marș pentru democrație – Hai la vot’. Noi ne dorim ca oamenii să înțeleagă cât de important este să mearga la vort și că fiecare vot contează”, spune Alexandra, unul dintre organizatori.
În piață s-a strigat “Cot la cot mergem la vot”, “Noi votam România, apărăm democrația”, “Europa ne unește, extremismul ne lovește” sau “România nu uita, Europa-i casa ta”.
De asemenea, s-a auzit și Imnul Europei.
În piață a vorbit și profesorul Ciprian Mihali, care a transmis că prea multă ură și furie s-a adunat în societate în ultimele luni.
În jurul orei 19.00, sute de oameni au plecat în marș pe străzile din centrul orașului și strigă „Hai la vot”, și „Votăm, votăm, pentru Europa”.
Oamenii au început să strige „Nicușor” și „Votăm, votăm și câștigăm”. Oamenii s-au întors în Piața Unirii, unde sunt invitați la micrrofon să spună de ce votează.
EVENIMENT
Nelu Varga (finanțator CFR Cluj): Vreau să aduc și un BRAZILIAN de nivelul lui Louis Munteanu

După ce CFR Cluj a câștigat Cupa României dar a scăpat titlul în Superligă, Nelu Varga, finanțatorul clujenilor a anunțat că e dispus să investească o sumă importantă pentru a întări lotul. La finalul meciului cu Hermannstadt, Dan Petrescu s-a declarat nemulțumit de faptul că în vară s-au cedat mai mulți jucători. Varga a anunțat acum că va face achiziții și a dat și primele detalii.
„Aducem un număr 6, un jucător box to box. O să mai întărim și apărarea. Și vreau să aduc și un brazilian de nivelul lui Louis Munteanu.
Nelu Varga (finanțator CFR Cluj): Vreau să aduc și un BRAZILIAN de nivelul lui Louis Munteanu
Asta ca să putem să facem față și în campionat și în Europa și să avem calitate în atac. Nu pot să spun cine este, pentru că suntem în negocieri. Mă va costa până în 4 milioane de euro”, a spus Nelu Varga.

Cluj24 informa, joi, despre închiderea de către ANAF a platformei de ride-sharing care gestionează Bolt și Uber în Cluj, până la finalizarea controlului pe care îl fac Serviciul de Investigare a Criminalității Economice de la IPJ Bihor și ITM Cluj.
Șoferii de pe aceste platforme din Cluj-Napoca au anunțat un protest de amploare pentru zilele de 1 și 2 iunie 2025. Aceștia intenționau să își suspende activitatea timp de 48 de ore, în semn de nemulțumire față de condițiile actuale de lucru și politicile companiilor de ride-sharing.
Șoferii de pe platformele de ride-sharing din Cluj vor OPRI lucrul în 19 și 20 mai
Între timp, un conducător auto Bolt ne-a transmis că șoferii din Cluj se vor opri din lucru luni, 19 mai si marti, 20 mai și vor trimite un mesaj către aplicații cerându-le reglementări din punct de vedere al tarifării și condițiilor de lucru.
„Salut! Noi ne-am luat liber câteva zile până reușiți să vă puneți la punct cu cerințele noastre ca șoferi. Ne-am săturat să fim puși în situația în care ne ducem traiul de pe o zi pe alta, iar formula asta de lucru nu mai funcționează”, scrie pe pagina de Facebook Cluj Uber Clever Bolt FreeNow.
În postare sunt stipulate și cerințele șoferilor, printre care comisionul aplicațiilor reglementat la 20%, tariful per km, diferențiere de tarif zi/ noapte sau cursa minimă.