Connect with us

EVENIMENT

Apel la donare de SÂNGE pentru români și ucraineni. Program PRELUNGIT la Centrul de TRANSFUZII din Cluj

Publicat


Începând de luni, toate Centrele de Transfuzie Sanguină din România își vor prelungi programul pentru următoarele două săptămâni. În perioada 28 februarie – 11 martie se organizează Campania Națională de donare de sânge pentru ucrainienii aflați în nevoie. 

În urmatoarele două săptămâni Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj va fi deschis de luni până vineri, între orele 7:30 și 17:30.

„Așteptăm toți donatorii să dea o mână de ajutor pacienților români și pacienților ucraineni internați în spitalele din Romania”, arată reprezentanții Centrului de Transfuzii Sanguine din Cluj-Napoca. Aceștia au precizat că voluntarii proiectelor „Donează sânge, fii erou”, respectiv OSM Cluj și ASCOR Cluj-Napoca așteaptă donatorii cu multe bunătăți.

Apelul este, însă, unul național.

„Doar împreună putem să scoatem România din această criză de sânge! Protecția și suportul pe care le putem oferi în această perioadă sunt esențiale.

Vă asigurăm că fiecare contribuție în parte va avea un impact însemnat și va ajuta la depășirea acestor momente dificile”, a anunțat și Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR), într-o postare pe pagina de Facebook.

Potrivit acestora, nevoia de sânge este o constantă în România.

„Tu știai că doar 450 de ml de sânge pot salva 3 vieți?

Sprijinul pe care îl acordăm în această perioadă dovedește că suntem empatici față de cei încercați de momente dificile, și că doar <<Împreună facem diferența!>>“, adaugă FASMR.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Bijuterii unicat, realizate manual din echipamente electronice vechi, expuse în premieră la Cluj-Napoca

Publicat

bijuterii

Brandul Precious Circuit și-a lansat la Cluj-Napoca prima colecție capsulă „Futuristic Flow”, evenimentul, un adevărat manifest al susteinabilității, fiind rezultatul unei colaborări dintre tineri artiști și designeri. Dana Rusu, fondatoarea brandului, Andrei Bucovanu, Nichita Rădeanu, Corina Caravasili, Diana Bradu și Maria Crigan au reușit să îmbine moda, arta și tehnologia reciclată într-o adevărată expoziție multisenzorială.

Piesele colecției expuse reprezintă bijuterii unicat, făcute manual, din componente ale electrocasnicelor și electronicelor reciclate.

Din circuite vechi în artă purtabilă

Precious Circuit este un brand românesc care redefinește moda sub amprenta sustenabilității. Lansarea primei colecții capsulă „Futuristic Flow” reprezintă, de fapt, o provocare de a da o nouă viață circuitului tehnologic.

„Astăzi e despre prima noastră colecție care a apărut după patru ani de activitate a proiectului. Ideea am preluat-o de la Andy Aelenei care, prin 2019, făcea diferite bijuterii din circuite și le vindea la 5 lei. Eu am considerat că se poate face mult mai mult cu acest concept și cum aveam studii în marleting, am ajuns să lansez acest brand.”, afirmă Dana Rusu, fondatoare brandului.

Cei de la Precious Circuit au început prin a transforma piesele unor plăci de circuite electronice vechi în artă purtabilă: momentan în bijuterii, dar pe viitor își propun să lanseze și colecții de piese vestimentare.

Arta  futuristică- între trend și funcționalitate

Maria Crigan este cel mai nou membru al echipei și, totodată, directorul creativ al brandului. Datorită ei s-a născut conceptul futuristic al acestei colecții.

„Circuitul e ceva ce folosim în fiecare zi, dar nu ne dăm seama, e o tehnologie. Arta aia futuristică: deci cum gândeau oamenii din trecut că vom trăi noi acum. Din perspectiva asta, nu poate fi un „futurisc flow” fără om. De aia am și introdus silueta „omulețului” în colecție.

Totodată, am încercat să pun accentul și pe materialele convenționale ale bijuteriilor cum ar fi: mărgelele, perlele, lănțișoare, brățări, cercei. Acest lucru are ca scop de a scoate în evidență materialele principale ale bijuteriilor, adică cele care fac parte din circuit și care poate nu mai au o rezonanță pentru unii. Noi încercăm să demonstrăm că le putem face funcționale prin intermediul pieselor noastre”, afirmă Maria Crigan.

Ideea colecției a luat naștere acum 6 luni, timp în care au fost elaborate produsele finale.

Precious Circuit- un hub artistic

În cadrul expoziției s-a remarcat instalația multisenzorială, creată de artistul Andrei Bucovanu. Acesta e în sfera artei experimentale din 2015. Unul din conceptele pe care îl urmărește, în general, dar care l-a reflectat și în lucrarea creată pentru lansarea colecției e vizualizarea sunetului.

„Sunetul e peste tot în jurul nostru, dar noi nu prea ne mai dăm seama. Astfel, îmbinând tehnologii noi care apar cu cele vechi, adică analog, încerc să surprind câteva din miile de unde sonore care ne înconjoară. Încerc foarte mult să lucrez cu un concept, pe care încerc să îl adopt- conceptul instabilului.

Mai concret, creez opere cărora le dau viață. Ele încep să respire, sunt folosite de alții, dar la un moment dat mor. E un ciclu de viață!”, subliniază arististul.

Instalația a fost făcută în două zile, partea mai grea fiind deplasarea.

„ Am folosit două televizoare analog, cu tub, unite prin niște oglinzi care să reflecte undele sonore. Partea vizuală e activată de gestică, creând patern-uri generate de mișcările mâinii”, menționează Andrei Bucovanu.

Originar din Suceava, acesta a decis să se alăture celor de la Precious Circuit, contribuind pe partea artistică.

„Suntem prieteni, dar mi se pare că conceptul lor se mulează foarte mult pe ceea ce fac eu. Se creează o sinergie între lucrările mele și ceea cu ce se ocupă ei.

Aceștia nu încearcă doar să creeze un brand în sine, ci chiar o mișcare, un hub artistic. Bineînțeles, e vorba și de produse, dar simt că în spate stă dorința de a aduce la lumină o colaborare dintre câți mai mulți oameni: artiști, designeri”, a afirmat Bucovan pentru Cluj24.

Campania noastră de colectare, de suflet

Cei de la Precious Circuit nu își propun să revoluționeze doar sfera modei, ci să inspire societatea la schimbare. Cum noua colecție e bazată în totalitate pe conceptul de upcycling, ei au decis să demareze și o inițiativă cu această tematică.

Sub sloganul „From Waste to Art: Small Acts, Big Change”, campania de reciclare încurajează oamenii să predea echipamente electronice vechi de mici dimensiuni care, ulterior vor fi transformate în bijuterii. Astfel, inițiativa se aliniază cu misiunea Precious Circuit de a crea un viitor sustenabil prin revalorizarea deșeurilor tehnologice.

Campania va fi derulată în perioada 20 noiembrie – 20 decembrie în două locații din București:  ALTRNTV Shop și DARAVERE Concept Store, dar și la Meron Cafe din Vivo Cluj. Inițiativa este desfășurată împreună cu cei de la Ateliere fără Frontiere, singurul centru de refurbishment al electronicelor vechi din București.

Pentru mai multe detalii și prețuri. îi puteți găsi pe rețelele de socializare, dintre care Instagram la @precious_circuit. Toate produsele pot fi achiziționate pe site-ul lor, Precious Circuit.

Paula Mariuța

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Incendiu de casă în Feleacu. A ars acoperișul pe o suprafață de 200 mp. De la ce a izbucnit focul

Publicat

Feleacu

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca și a Punctului de Lucru Florești au intervenit sâmbătă seară pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă de locuit situată în comuna Feleacu.

La fața locului au ajuns patru autospeciale pentru stingerea incendiilor și, preventiv, un echipaj SMURD, unde au găsit acoperișul casei de locuit, cu o suprafață de aproximativ 200mp, cuprins în totalitate de flăcări.
”Pompierii au acționat mai bine de două ore pentru lichidarea și stingerea focarelor incendiului, împiedicând propagarea acestora mai departe de limitele în care a fost găsit.
Nu au fost înregistrate persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment”, au spus reprezentanții ISU Cluj.
Conform cercetărilor preliminare a rezultat faptul că incendiul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice a imobilului.

Feleacu

Citește mai departe

EVENIMENT

PSD Cluj-Napoca marchează o zi de comuniune și susținere pentru valorile social-democrate (PE)

Publicat

PSD

Astăzi, 16 noiembrie, PSD Cluj-Napoca a organizat o amplă întâlnire la sediul său de pe Bulevardul Eroilor nr. 2, la care au participat membrii și simpatizanții organizației locale. Evenimentul a fost un prilej de bucurie, comuniune și reafirmare a valorilor social-democrate.

Această întâlnire a marcat un moment important de susținere a candidaților social democrați la alegerile parlamentare și prezidențiale care se apropie. Participanții au avut ocazia să discute despre prioritățile politice ale partidului, să își exprime sprijinul și să contribuie la consolidarea unei comunități unite în jurul valorilor comune.

După întâlnirea de la sediul organizației, participanții au organizat un marș prin centrul orașului Cluj-Napoca, oprindu-se pentru scurt timp în Piața Unirii. Marșul a fost o demonstrație pașnică de solidaritate și angajament față de viitorul orașului Cluj-Napoca și al țării.

Întâlniri cu cetățenii

În a doua parte a evenimentului, participanții s-au împărțit în grupuri și au plecat spre toate cartierele orașului Cluj-Napoca, având întâlniri directe cu cetățenii chiar în comunitățile lor. Această inițiativă a fost gândită pentru a facilita un dialog deschis și pentru a răspunde nevoilor și preocupărilor cetățenilor în mod direct.

„Am fost impresionați de energia și entuziasmul membrilor și simpatizanților noștri. Acțiunile de astăzi reflectă angajamentul nostru față de clujeni și determinarea de a face o politică aproape de oameni, bazată pe solidaritate și respect pentru fiecare comunitate”, a declaratAlexandru Cordoș, secretar executiv al PSD Cluj și candidat la Senatul României.

„Astăzi am demonstrat încă o dată că PSD Cluj-Napoca este o echipă unită și determinată. Fiecare dintre noi înțelege importanța unui dialog deschis cu cetățenii, iar întâlnirile din cartiere ne-au arătat cât de valoroase sunt aceste momente de apropiere. Vom continua să fim aproape de oameni și să luptăm pentru un viitor mai bun pentru toți clujenii”, a declarat Ovidiu Săcară, președintele PSD Cluj-Napoca și candidat la Camera Deputaților.

PSD Cluj-Napoca își reafirmă angajamentul de a fi alături de cetățeni și de a promova politici care să aducă beneficii tuturor. Continuăm să construim împreună o comunitate mai unităși mai puternică, pentru că Partidul Social Democrat este Calea Sigură pentru județul Cluj și pentru România!

CMF:11240017

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Prim ajutor pentru toată familia la Cluj-Napoca. Cursuri practice pentru salvarea de vieți

Publicat

ajutor

A doua ediție a evenimentului „Prim Ajutor pentru Toată Familia” aduce în prim-plan cursuri și demonstrații practice destinate tuturor categoriilor de vârstă. Organizat de Organizația Studenților Mediciniști, evenimentul se desfășoară la etajul 1 din Iulius Mall Cluj-Napoca și oferă o experiență interactivă, accesibilă publicului larg.

Pe 16 și 17 noiembrie, între orele 12:00 și 18:00, participanții au ocazia să învețe cum să reacționeze în situații de urgență, dobândind cunoștințe care pot face diferența în momente critice.

Resuscitarea pe manechine speciale

Evenimentul oferă demonstrații interactive, în cadrul cărora participanții exersează manevre de resuscitare cardio-pulmonară (RCP) pentru toate vârstele, inclusiv pentru femeile însărcinate. Organizatorii explică pașii corecți, accentuând importanța rapidității și preciziei în astfel de situații.

Cum să acționezi în caz de urgență

Vizitatorii participă și la sesiuni dedicate eliberării căilor respiratorii, aplicării corecte a bandajelor și poziționării laterale de siguranță. De asemenea, sunt prezentate metode eficiente de imobilizare a fracturilor și de oprire a sângerărilor.

Evenimentul pune un accent deosebit și pe manevrele de prim ajutor pentru cazuri grave, precum electrocutarea, înecul sau crizele epileptice, situații care necesită reacții imediate și bine coordonate.

Cunoștințe accesibile pentru toată familia

Evenimentul este deschis tuturor categoriilor de vârstă, de la copii la seniori, oferind un cadru interactiv pentru învățarea unor tehnici vitale. Participanții apreciază gratuitatea cursurilor și profesionalismul studenților mediciniști implicați.

“Anul acesta avem mai mulți voluntari, în special din anul I, dornici de a le oferi oamenilor informațiile de bază a cursului de prim ajutor.

Participanții, la rândul lor, sunt foarte receptivi, mai ales copiii. Dar bineînțeles că și persoanele mature privesc cu interes aceste informații”, spune Ionuț, unul dintre voluntari.

„Prim Ajutor pentru Toată Familia” este organizat în parteneriat cu Road Safety și Micii Sanitari și subliniază importanța educației în acordarea primului ajutor.

Daria-Leontina Mustea

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax