ACTUALITATE
ANM: Vremea se răcește. Meteorologii anunță ploi, descărcări electrice, vânt puternic, dar și ninsori la munte
Administrația Națională de Meteorologie anunță că vremea se răcește începând de joi seara. Sunt așteptate ploi însoțite de descărcări electrice și vânt puternic.
Informare meteorologică este valabilă de joi, 1 aprilie, de la ora 21.00, până vineri, 2 aprilie, ora 21.00.
Citește și Prognoza meteo / Vremea de Florii, Paști și 1 Mai 2021
„În intervalul menționat, vor fi ploi mai ales sub formă de aversă, însoțite și de descărcări electrice, în noaptea de joi spre vineri, 1 spre 2 aprilie și în prima parte a zilei de vineri, 2 aprilie, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în Maramureș și Crișana, și local în Banat și în Moldova, iar în cursul după-amiezii zilei de vineri, 2 aprilie, în special în regiunile sud-estice.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15…25 l/mp, favorizând topirea parțială a stratului de zăpadă din zona montană. Izolat se va semnala grindină.
Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, mai ales în cursul zilei de vineri, 2 aprilie, local și temporar, cu viteze în general de 45…55 km/h, iar în zona înaltă a Carpaților Meridionali, cu peste 70…80 km/h.
Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece la sfârșitul săptămânii în cea mai mare parte a țării și, temporar, vor mai fi precipitații, respectiv ploi în zonele joase de relief și mai ales ninsori în zonele montane și submontane, potrivit ANM.
Sursa: Administrația Națională de Meteorologie
Foto: pixabay.com
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






