Connect with us

ECONOMIE

ANALIZĂ. Radu Georgescu: Cursul euro a SCĂZUT sub 4,92 lei

Publicat


euro ok

Oferta mai mare de valută din partea companiilor care își achită în această perioadă taxele și impozitele la bugetul de stat, și mișcările din piețele internaționale, unde euro s-a apreciat, au oferit leului oportunitatea de a se întări în fața principalelor monede.

Cursul euro a scăzut de la 4,9255 la 4,9198 lei, minim al ultimei luni.

Piața monetară a fost calmă la începutul acestei săptămâni, în condițiile în care cererea de lei s-a temperat în minivacanța bugetarilor prilejuită de Ziua Unirii.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 7,28%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la valoarea stabilită la sfârșitul săptămânii trecute de 7,54%, valoare care nu a mai fost atinsă din 21 iulie 2022, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a stagnat la 7,91%.

Afirmațiile unor membri ai Consiliului guvernatorilor BCE referitoare la necesitatea ca instituția să continue șirul de creșteri mai agresiv al dobânzii de referință, cu câte 50 de puncte de bază la ședințele sale din februarie şi martie, au împins euro la 1,0927 dolari, maxim al ultimelor nouă luni, după care marcările de profit au împins cotațiile în jos, până la 1,0862 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a alunecat de la 4,5451 la 4,5132 lei.

Politica BCE contrastează cu opinia analiștilor în privința deciziilor Rezervei Federale care ar urma să încetinească ritmul de creștere a ratei de politică monetară, care se situează în prezent la 4,25 – 4,50%. Deprecierea dolarului este una dintre armele folosite de Fed pentru a duce în jos inflația din SUA, care a scăzut în decembrie la 6,5%.

Cursul francului elvețian a scăzut de la 4,9445 la 4,9102 lei, după ce acesta a revenit la paritatea cu euro. Media lirei sterline a coborât, la rândul ei, de la 5,6182 la 5,5862 lei.

Scăderea unciei la 1.919 – 1.930 dolari și deprecierea monedei americane au coborât prețul gramului de aur la 279,7558 lei.

În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 394,62 forinți/euro iar a celei poloneze s-a depreciat la 4,7186 zloți/euro.

Bitcoin își consolida câștigurile de circa 12% din ultimele zile, după ce a urcat sâmbătă la 23.348 dolari, valoare care nu a mai fost atinsă din august. și se tranzacționa între 22.644 și 22.954 dolari. Ether, care s-a apreciat săptămâna trecută cu aproximativ 14%, fluctua în culoarul 1.626 – 1.642 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

ADMINISTRAȚIE

CTP Cluj: Linia 30 va circula DEVIAT în 24 septembrie, cu ocazia desfășurării Crosului Companiilor

Publicat

autobuz

Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA informează publicul călător că, în data de 24.09.2023, între orele 8:00 – 11:00, cu ocazia desfășurării Crosului Companiilor, linia 30 (cart. Grigorescu – str. A. Vlaicu) va circula deviat, pe traseul str. Octavian Goga – Pod Napoca – Spl. Independenței – str. George Coșbuc, pe ambele sensuri de mers.

În intervalul orar menționat se suspendă stațiile P-ța 14 Iulie Vest (înlocuită de P-ța 14 Iulie Sud), Sigismund Toduță (înlocuită de P-ța 14 Iulie Nord), Cluj Arena și Splaiul Independenței.

Citește mai departe

EVENIMENT

Baronul PSD de Vaslui Dumitru Buzatu, ARESTAT după ce a fost denunțat de un om de afaceri din Cluj. A cerut MITĂ 1,25 de miloane

Publicat

De

perchezitii droguri

Dumitru Buzatu, președinte al Consiliului județean Vaslui, a fost reținut sâmbătă dimineața de procurorii DNA, în urma unui flagrant delict. Buzatu a cerut unui om de afaceri din Cluj, cel care l-a și denunțat, 1.250.000 de lei pentru un contract de reabilitare a unor drumuri din Vaslui.

Sâmbătă, Dumitru Buzatu a fost exclus din PSD, iar Gabriela Creţu, fosta soţie acestuia, a fost suspendată din partid.

Mai mult, Tudor Buzatu, fiul preşedintelui CJ Vaslui, şi-a dat demisia din funcţia de secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, conform reprezentanților PSD.

Baronul PSD de Vaslui Dumitru Buzatu, ARESTAT după ce a fost denunțat de un om de afaceri din Cluj. A cerut MITĂ 1,25 de miloane

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 septembrie 2023, a inculpatului Dumitru Buzatu, președinte al Consiliului județean Vaslui, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, au anunțat procutorii anticorupție.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarele:

„În perioada 08.05.2023 – 07.09.2023, inculpatul Buzatu Dumitru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziție publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul județean Vaslui și care avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui astfel încât contractul să se deruleze în bune condiții (plată facturilor).

În contextul menționat mai sus, la data de 22 septembrie 2023, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, se arată în referatul procurorilor DNA.

Inculpatului Dumitru Buzatu i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, inculpatul va fi prezentat Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Numele omului de afaceri din Cluj nu a fost făcut public de DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Foto: Arhivă

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Aglomerație la Zilele Recoltei. Boc a făcut live din piață și îi invită pe clujeni la cumpărături, cu plase reutilizabile

Publicat

De

1

Aglomerație mare pe platoul de la Sala Sporturilor Horia Demian sâmbătă spre amiază. Clujenii au venit să cumpere legume și fructe sau produse de sezon gata preparate de la producătorii locali.

Printre cei care „au făcut piața” sâmbătă, a fost și primarul Emil Boc. Cu mai multe plase la el, înainte să cumpere ce avea nevoie, Emil Boc a făcut un live pe pagina de Facebook, o invitație către clujeni să vină în piață și să cumpere produse deja celebre în zonă, cum sunt cartofii de Râșca sau ceapa roșie de Mihai Viteazu.

Aglomerație la Zilele Recoltei. Boc a făcut live din piață și îi invită pe clujeni la cumpărături, cu plase reutilizabile

„Mulțumim, Doamne-ajută” a fost salutul primarului pentru producătir, dar și pentru clujenii care au venit la Zilele Recoltei. Și la amiază aceștia au fost în număr mare.

Primarul i-a îndemnat pe clujeni să vină la Zilele Recoltei, unde îi găsesc pe producători și azi, dar și duminică și să îi susțină cumpărând bunătăți de la ei.

„Nu uitați să aduceți o sacoșă, cât mai puține de plastic, și cât mai multe din produse să le punem în sacoșe pe care le avem, reutilizabile, și mai facem un serviciu mediului”, a spus Emil Boc, care a spus că a venit și el cu plasele la el, dar și cu lista de la nevastă.

A XI-a ediție a Zilelor Recoltei, organizată în comun de administrațiile județeană și municipală și derulată prin intermediul Asociației Produs de Cluj, a început vineri și clujenii pot cumpăra diverse produse, inclusiv zacuști și dulcețuri, siropuri, produse naturiste și de artizanat sâmbătă până la 21.00 și, de asemenea, duminică între orele 9.00 și 21.00 pe platoul Sălii Sporturilor.

Citește și: FOTO. Zilele Recoltei și-au DESCHIS porțile pentru clujeni. Vedeți ce puteți găsi acolo și care sunt PREȚURILE

La Zilele Recoltei au venit peste 120 de mici întreprinzători și fermieri clujeni, dar și producători din alte județe, cum ar fi Maramureș, Bistrița-Năsăud, Bihor și Vrancea.

Clujenii vor putea să și mănânce bunătăți preparate la fața locului, cu ar fi rigărui, ceafă de porc, scăriță, mâncare de ciuperci, sarmale, cârnați afumați, pomana porcului, pastramă de oaie sau aripioare.

În ceea ce privește prețurile, nu toți clujenii au fost mulțumiți. Unii se plâng că sunt mai mari decât anul trecut și cam piperate pentru veniturile lor.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Accident GRAV pe A3, pe breteaua de urcare de la nordul rutier Gilău. Femeie extrasă dintr-o mașină și dusă la spital

Publicat

De

accident autostrada (2)

Un accident de circulație în care au fost implicate două mașini, a avut loc în urmă cu puțin timp pe pe breteaua de urcare a nordului rutier Gilău pe autostrada A3, înspre localitatea Nădășelu.

Pompierii din cadrul Gărzii Gilău sunt cei care intervin la accident.

Accident GRAV pe A3, pe breteaua de urcare de la nordul rutier Gilău. Femeie extrasă dintr-o mașină și dusă la spital

Aceștia s-au deplasat la fața locului cu o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD și au găsit două autoturisme avariate.

accident autostrada (3)

Într-unul se afla o femeie ce prezenta mai multe suspiciuni de traumatisme. Pompierii au utilizat echipamentele din dotare pentru a extrage femeia, astfel încât să nu-i agraveze leziunile și au predat-o echipajului SMURD.

Femeii, în vârstă de aproximativ 30 de ani, i-a fost acordat primul ajutor calificat și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

accident autostrada (4)

Alte două persoane au fost consultate la locul accidentului fără a fi transportate la spital.

UPDATE

Din cercetările preliminare a rezultat că autoturismul condus de o femeie de 30 de ani, din județul Alba, a intrat în coliziune cu autoturismul care îl preceda, sensul de deplasare înspre municipiul Turda, potrivit IPJ Cluj.

accident autostrada (1)

În urma impactului a rezultat rănirea femeii de 30 de ani, care a fost transportată la spital.

Acesta nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, dar i-au fost recoltate probe biologice. Testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto a avut rezultat negativ.

Foto: Arhivă

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax