O figură importantă a primei părţi a secolului 20 a fost şi poetul clujean Emil Isac. Versurile din titlu îi aparţin şi sunt redate integral mai jos. De fapt, a fost şi prozator, publicist, om politic. Iar în casa sa din Cluj-Napoca, muzeu până în urmă cu circa 7 ani, a poposit şi Ion Luca Caragiale. Dramaturgul era prieten bun cu tată lui Emil, Aurel Isac, avocat, apărător al Memorandiştilor. De la naşterea lui Emil Isac se împlinesc 135 de ani.

Profesor, ales în Marele Sfat Naţional

Emil Isac (27 mai 1886, 25 martie 1954), poet, prozator, publicist, a urmat primele clase elementare la Şcoala Evanghelică, în limba germană, apoi cursurile Liceului Piariştilor din Cluj, în limba maghiară (1895-1901). Şi-a continuat studiile în limba română la Liceul grăniceresc din Năsăud (1902-1904).

Licenţiat al Facultăţii de Studii Juridice şi Sociologice a Universităţii din Cluj, a fost şef al Biroului de presă al Consiliului Naţional din Transilvania, inspector al artelor pentru Transilvania, profesor de estetică la Şcoala de Belle Arte din Cluj. „Pionier al înnoirii lirice în Transilvania, ocupă în mişcarea simbolistă românească un loc aparte” („Membrii Academiei Române (1866-2003)”, Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).

A debutat cu un articol despre V. Alecsandri în „Ellenzek”, publicaţie maghiară din Cluj, în 1902. În 1903 i-au apărut două poezii în „Kolozsvari Friss Ujsag”, semnate Emisac. A debutat în limba română cu poezia „La umbra plopilor”, în „Familia” (1903).

Editorial a debutat cu volumul „Poezii. Impresii şi senzaţii moderne” (1908). A colaborat la „Familia”, „Gazeta Transilvaniei”, „Lupta”, „Drapelul”, „Gazeta de duminică”, „Lupta Ardealului”, „Simbolul”, „Flacăra”, „Semănătorul”, „Contemporanul” etc.

A participat la cel de-al IX-lea Congres al partidului Social-Democrat din România (1918) şi a fost ales, în acelaşi an, la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, în Marele Sfat Naţional. Inspector al teatrelor pentru Transilvania şi Banat (1920-1940), profesor de estetică la Şcoala de Belle Arte din Cluj (1925-1931).

Printre volumele sale: „Poeme” (1936) şi „Poezii” (1937), volumele de proză poematică „Ardealule, Ardealule bătrân” (1916) şi „Poeme în proză” (1923) şi volumele de publicistică „Cartea unui om” (1925) şi „Notiţele mele” (1925). A fost ales membru corespondent al Academiei Române la 2 noiembrie 1948.

Casa de pe strada care-i poartă numele

Prin casa sa, de pe strada care azi îi poartă numele, au trecut multe personalităţi. Tatăl său, Aurel Isac, era un avocat important şi, printre alţii, era prieten bun cu Ion Luca Caragiale.

“Caragiale a avut legături cu Clujul. La un moment dat chiar a vrut să se stabilească la Cluj. Era prieten foarte bun cu Aurel Isac, tatăl poetului Emil Isac. Chiar l-a vizitat pe Aurel Isac înainte de a merge la Berlin. El a mai făcut nişte vizite în Cluj, i-a plăcut oraşul, dar până la urmă Berlinul a avut câştig de cauză”, povesteşte, pentru Cluj24, istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

El mai spus că marele dramaturg a fost menţionat pe o plachetă de pe casa unde a stat, însă aceasta a fost schimbată.

“Pe casa Emil Isac pe vremuri era o plachetă în care se spunea că în această casă, unde a stat Emil Isac şi tatăl său, avocat, Aurel Isac, apărător al Memorandiştilor, a poposit şi Caragiale, în peregrinările sale prin Ardeal şi înainte de a merge la Berlin”, mai spune istoricul clujean

Potrivit lui Vladimir Alexandru Bogosavlievici, în casa sa a fost amenajat un muzeu până în urmă cu circa 7 ani. Dar, în cele din urmă, biroul şi lucrurile sale au fost donate de către urmaşii săi Bibliotecii Judeţene Octavian Goga.

Foto

*În imagine, un volum (arhiva Cluj24) cu dedicaţia lui Emil Isac către Tudor Bugnariu (30 iunie 1909, 25 iunie 1988), sociolog, publicist, politician comunist, primar al Clujului în 1944-1945, ministru-adjunct al Învăţământului (1956), filosof, comunist în ilegalitate, ginerele lui Lucian Blaga (căsătorit cu Dorli Blaga).

Mama (Emil Isac)

Te-am visat azi noapte, mama mea moarta.
Ai stat ca o umbra de aur la a cerului poarta.
Nu aveai fiinta, numai sufletul tau era lumina.
Si erai usoara ca o soapta ce intristeaza struna de mandolina.

Te chemam : vino ca mama, ca brate, ca singe,
ca gura,
Vino, ca mama ce n-ai baut din paharul cu ura,
Vino, si-mi mingiie parul si-mi spune poveste,

Vino, si-mi spune ca moarte si cimitir nu este
Te-am visat azi noapte, mama mea buna,

Tu care traiesti poate cu celelalte mame in luna,
Voi, albe femei, voi blinde, ce aruncati din cer zare,

Din bunatatea voastra mare.
Tu, care traiesti poate departe in stele,
Te-am visat cu stingace visurile mele. —
Si dimineata, cind m-a trezit durerea de-a te
sti pierduta pe veci,
Mi-a trecut amintirea-ti fierbinte ca un cintec
pe ulitele reci.

(MaAv)