ACTUALITATE
Amenzi după amenzi date de polițiștii clujeni pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID
În cursul zilei de ieri, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, alături de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Ştefan Cicio Pop” și Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, precum și de poliţişti locali din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, au acționat pe raza județului în vederea reducerii la minim a riscului de infectare cu virusul Covid-19 și verificării modului de respectare a măsurilor aplicabile în contextul actual al stării de alertă.
În cadrul acțiunii au fost angrenate 491 de forțe, fiind legitimate peste 2.500 de persoane și verificate 118 societăți comerciale.
Totodată, au fost verificate 250 de mijloace de transport persoane cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul pandemiei de Coronavirus, 152 dintre acestea reprezentând mijloace de transport public în comun.
Nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, a atras aplicarea unui număr de 123 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 29.200 de lei.
Astfel, la data de 12 ianuarie 2020, acţiunile desfăşurate au vizat zonele în care se pot crea aglomerări de persoane, respectiv piețe, supermarketuri, parcuri, centre comerciale sau stații destinate mijloacelor de transport public în comun, forţele implicate efectuând verificări în intervalul orar 17.00 – 19.00.
Acţiunile au continuat şi pe timpul nopţii, în intervalul orar 23.00 – 01.00, fiind instituite filtre rutiere pe principalele artere din municipiu.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






