”Am creat un imperiu fără alt scop decât a crește o națiune de clienți”. Mari economişti

Să ne mai  gândim și la altele… Mari economiști: uitați sau ignorați?

 În ultimile zile agenda publică mondială este dominată de pandemia Coronavirusului, de moartea afroamericanului George Floyd și puternicele mișcări stradale din SUA și alte metropole euro-asiatice, de împlinirea unui secol de la tratatul de la Trianon.

Se mai adaugă, pentru lumea creștină,  sărbătorirea Rusaliilor, una dintre cele mai mari sărbători creștine când se închei ciclul: Înviere, Înălțare, Pogorârea Duhului Sfânt. Intersante  au fost opiniile și mesajele despre aceste evenimente. Sper să-mi exprim punctul de verde într-un text viitor.

În România se (re)încălzesc subiectele despre politica guvernamentală și comportamentul unor miniștri cu prilejul zilei de naștere a primului ministru, despre justiție, alegeri locale și generale etc.

Nu sunt lipsite de interes, sau poate cu mai mult interes sunt atitudinile legate de starea de urgență și cea de alertă, despre măsurile de relaxare și interesul românilor pentru natură, distracții și revenirea la normalitate.

Fiecare cu agenda lui și cu mesajul care dorește să-l transmită. Toate subiectele sunt importante, toate ne interesează mai mult sau mai puțin.

Dar, de multe ori mai trebuie să ne mai aducem aminte și de altele subiecte. Preocupările mele pentru economie, istorie și gândire economică mi-au condus gândurile spre doi mari economiști ai lumii: Adam Smith și John Maynard Keynes.

Ambii au fost britanici, s-au născut în 5 iunie, primul în 1723, iar al doilea în 1883, au redactat lucrări de o importanță covârșitoare  și au fost creatori de sisteme economice, au generat politici în domeniu  cu reverberații până în zilele noastre.

Lucrările lor au fost redactate în perioade diferite și la o distanță de peste un secol și jumătate unele de altele. Au în comun profunzimea și luciditatea abordărilor teoretice, în perioade de afirmare și reafirmare a economiei capitaliste. Și ca să fim în ambianța pandemică, mai amintesc că ambii au avut de-a face cu bolile contagioase  și epidemiile vremurilor în care au trăit.

Adam Smith era cât pe ce să se  îmbolnăvească de friguri, în timpul turneului în Franța din 1766, iar Keynes a fost în proximitatea gripei spaniole (1918-1920).

Adam Smith a trăit și a radiografiat capitalismul din secolul al XVIII-lea, dar a cunoscut îndeaproape evoluțiile economice anterioare. Stau mărturie incursiunile și argumentele în istoria economiei, care i-au oferit interpretări și concluzii care au rezistat în timp și peste timp.

John Maynard Keynes a fost martor și trăitor al istoriei de la sfârșitul secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea. Societatea și economia acelor vremuri erau marcate de afirmarea economică a capitalismului, accelerarea vizibilă a creșterilor economice cu expansiunea colonială, cu luptele pentru resurse și piețe, cu crize, războaie mișcări sociale și revoluționare, cu dispariția marilor imperii și reconfigurări politice, teritoriale și naționale.

Este ușor de constatat că viața celor doi mari economiști a fost de o uriașă complexitate. De aceea este dificil de abordat în câteva pagini. Scopul urmărit, în aceste texte (pentru că o să împărțim problematica în două episoade, primul despre Adam Smith, iar al doilea despre John Maynard Keynes) este generat de dorința surprinderii unor repere biografice, unele poate mai puțin cunoscute de publicul larg, pentru a vedea că prezentul poate fi vizualizat în și din alte perspective.

O coincidență întâmplătoare?

Adam Smith a scris mai multe lucrări, dar cea mai cunoscută rămâne Avuția națiunilor. Cercetare asupra naturii și cauzelor ei. Este considerată cea mai importantă carte de economie a timpurilor moderne.

A văzut lumina tiparului în 1776, anul în care, la 4 iulie se nășteau Statele Unite ale Americii, prin declararea independenței față de coroana britanică a celor 13 colonii nord-americane. Nu este astfel întâmplător că  în unele lucrări de cronologice istorică, epoca modernă începe cu anul 1776.

Prin lucrarea lui Smith se deschidea calea spre înțelegerea libertăților economice, iar prin Declarația de independență redactată de un alt titan al gândirii moderne, Thomas Jefferson se configura libertatea politică a unei națiuni.

Cele două mesaje au rămas ancorate definitiv în istoria umanității. O coincidență care poate fi explicată prin cunoașterea epocii și vieții lui Adam Smith. O să revin la această coincidență.  Din păcate, de multe ori sunt uitate, ignorate, amintite ”în fugă” și cu vădite conotații politice.

O carte des invocată și puțin citită

Se spune despre lucrarea lui Karl Marx, Capitalul că a fost ”cea mai influentă carte necitită”. Poate că așa și este, deși această opinie și-a făcut loc, mai mult, după falimentul economiilor și regimurilor comuniste.

Însă,  după uriașul colaps din 1989, mulții au aglomerat spațiul public cu mesajele despre libertate, liberalism și liberalism economic. Recursul la Adam Smith și opera sa era inevitabil, ca o contrapondere la  etatismul și intervenționismul social, politic și economic.

Ușor, ușor atunci am început să-l citesc și eu pe Adam Smith (deși aveam unele cunoștințe încă din timpul studenției), obligat și de îndatoririle mele didactice științifice și profesionale. Am constatat, cu stupoare că ”mulți chemați și puțini informați”.

Nu doresc să supăr pe nimeni, dar într-o facultate care trebuia și trebuie să pregătească specialiști în economia de piață, Adam Smith era invocat ”prin procură”, adică prin lecturarea, secvențială, a unor idei și citate prezente în lucrări generale de economie, istoria economiei, a gândirii și doctrinelor economice. Am cunoscut puține persoane care l-au citit ”Da Capo al Fine” pe Adam Smith.

Nu vreau să le invoc numele, mai ales că unii au trecut la cele veșnice. Rămân cu o prețuire deosebită pentru discuțiile și ideile transmise.

Se vorbește mult și de către adepții liberalismului pe această temă. Dar marele paradox este că în opera lui Simth nu sunt conceptualizate sau definite sintagmele: liberal, liberalism, liberalism economic.

Potrivit lui Adam Smith interesul propriu pentru obținerea profitului și concurența din și de pe piață asigură progresul și prosperitatea economică.

Dar, să nu uităm că în Anglia secolului al XVIII-lea piața genera și sărăcie, disparități, conflicte și polarizării sociale care au lăsat cicatrice adânci și fracturi în societatea britanică.

De fapt Smith nu a absolutizat rolul pieței, așa cum se spune și ni se spune adesea, prin invocarea, cu obstinație a mâinii invizibile.

Este poate cea mai influentă metaforă din științele economice, deși Adam Smith a folosit-o doar o singură dată în Avuția națiunilor și nu i-a acordat o importanță absolutizantă.

Însă, așa cum spunea Adam Smith  ”oamenilor le plac paradoxurile”, și unii au vrut să-și justifice opțiunile, acțiunile și politicile liberale și prin mâna invizibilă care de multe ori era în ”mănușa de fier” a politicilor economice britanice. În gândirea economică  mâna invizibilă a rămas multă vreme o sintagmă destul de ambiguă.

Ba mai mult a apărut ideea  mâinii vizibile care trebuie să acționeze prin politici guvernamentale procreative și mai puțin creative, mai bune-zis intervenţionise în economie.

Desigur, se pune întrebarea în ”ordinea viitoare a omenirii” (Andrei Marga) cum va funcționa relația între sau dintre mâna invizibilă și mâna vizibilă?

Răspunsul este greu de anticipat, deși criza care ”vine, vine, vine… și calcă totul în picioare” opțiunile vor fi, aproape sigur spre politici etatistste menite să prevină și să stăpânească exploziile sociale și dificultățile economice.

Nu trebuie să ignorăm nici conceptul de avuție care domină prin mesajul inițial, chiar prin titlul, lucrarea semnată  de Adam Smith.

Și-n acest caz, ”liberalii de de astăzi”, cititori mai bine-zis necititori sau numai răsfoitori (ar fi bine și așa!) a lucrării lui  Adam Smith au pus semnul egalității între avuție și bogăției.

Se știe că aceste cuvinte/concepte/sintagme au fost utilizate în limbajul cotidian și vocabularul social-economic înaintea și după  Adam Smith. Să ne amintim, doar, de lucrarea lui Turgot: Reflecții asupra formării și distribuției avuțiilor (1766) sau de cea recentă, semnată de David S. Landes Avuția și sărăcia națiunilor.

De ce unele țări sunt atât de bogate, iar altele atât de sărace (1999, ediția în limba română 2013). Se poate constata, cu destul ușurință,  că  marele economist scoțian, a fost inspirat și a inspirat pe alții.

Revenirea la textul său ne dezvăluie faptul că Smith a fost mai puțin preocupat de  avuția sau bogăția în sine, ci mai degrabă de rolul activităților și fluxurilor economice, pe termen lung, pentru creșterea și dezvoltarea economică (două concepte la fel de ambigue și greu ierarhizabile).

Opera lui Adam Smith mai cuprinde Teoria sentimentelor morale (1759), de fapt un curs ținut ca profesor de logică la Universitatea din Glasgow (ediția în limba română Editura Publica, 2017), Considerații cu privire la prima formare a limbilor originare și derivate (1761), Eseuri politice (1795), Prelegeri despre justiție, poliție, venit public și armată (text din 1763 dar publicat postum abia în 1896).

În fapt, opera lui Adam Smith reprezintă o  abordare multiformă a societății și economiei premoderne și moderne de o tulburătoare actualitate și profunzime.

Cititorul de astăzi găsește aproape toate categoriile/cuvintele economice utilizate în câmpul științelor economice: accize, aur și argint, balanță comercială, bani, bancă, bancheri, capital, concurență, conturi, credit, dobândă, fermă, impozite, import/export, împrumuturi, monedă, monopol, muncă, ofertă-cerere, patronat, preț, profit, rentă, risc, salarii, schimb, speculă, surplus,  taxe, valoare, vamă, venit etc. În același timp sunt surprinse și explicate fenomene de economie agrară, industrială, comercială, bancară, fiscală,  comportament economic etc.       

Ce mai trebuie să știm despre viața și opera lui Adam Smith

Pentru Avuția națiunilor Smith a lucrat 12 ani!!! Sunt exegeții ai operei sale care ne spun că s-a documentat și a meditat la ea mai mult de un deceniu. Dar a făcut o lucrare temeinică, o cărămidă care rămâne la fundamentul științelor economice. Lucrarea a cunoscut mai multe ediții și a fost tradusă încă de atunci în  limbile franceză, daneză, olandeză, italiană, spaniolă, germană, rusă.

În limba română prima ediție a apărut abia în 1934-1938, dar referiri și fragmente au apărut în presa românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. O ediție în două volume a apărut în anii 1962-1965, foarte bine tradusă și întocmită, cu prefață, note, indice și un text consistent semnat de regretatul academician N.N. Constantinescu. În 2011, în Editura Publica, a apărut o nouă ediție în limba română  (traducere Monica Mitarcă, 410 pagini).

Este limpede că Avuția națiunilor a fost lucrarea care a stârnit un viu și justificat interes de la apariția sa și până astăzi. Se știe că încă în timpul vieții sale, în Parlamentul britanic se citeau și dezbăteau părții importante din această lucrare, iar primul ministru William Pitt (junior) și alți oameni se declarau adepții ideilor  ”înțeleptului scoțian”. Oare când o să vedem astfel de inițiative la clasa politică de astăzi?

Nu este lipsit de interes că experiența personală și-a spus cuvântul în documentarea și elaborarea lucrărilor sale. Rămas ofran de tată (acesta a murit cu câteva luni înaintea nașterii fiului său), Adam Smith a fost extrem de interesat de școală și lecturi, fiind înzestrat și cu o memorie deosebită.

A lecturat cam tot ce se putea la acea vreme. A urmat Universitatea din Oxford, iar după întoarcerea la Glasgow a început să țină conferințe pe teme…de literatură.

De reținut, cel mai mare economist al lumii și-a început cariera cu preocupări care ar surprinde pe mulți din contemporanii noștri, orientați, astăzi, mai mult spre pragmatismul aplicat.

Componenta literară răzbate din lucrările sale, după cum răzbat și aspectele de etică și filosofie morală, fiind și profesor de logică la Universitate.

Un rol important l-a avut și aparteneța sa la Glasgow Economic Society, discuțiile cu David Hume (care a trecut la cele veșnice în decembrie 1776), Voltaire,  Fr. Quesnay, Turgot, Helvetius, Rosseau și corespondența cu Benjamin Franklin. Și pentru că am amintit pe un alt mare fondator al SUA, să revenim la coincidența anului 1776.  După ce a renunțat la cariera universitară și la o viață extrem de confortabilă,  Adam Smith ajunge meditatorul fiului vitreg al politicianului britanic Charles Townshend.

Deși l-a cunoscut foarte bine și i-a împărtășit ideile Townshend, în calitate de ministru de finanțe al Marii Britaniei  a promovat față de coloniile americane politici vexatorii prin sistemele fiscale, inclusiv prin celebra taxă asupra ceaiului. ”Am creat un imperiu fără alt scop decât a crește o națiune de clienți”, spunea Adam Smith.

Până la urmă ”clienții” s-au ridicat la luptă, iar scânteia a fost celebra ”partidă de ceai de la Boston” și formarea Statele Unite ale Americii.

Un paradox am putea spune, din perspectiva prezentului, când politicile nonliberale au generat o revoluție și o națiune, nouă, profund liberală: națiunea nord-americană!!! Indirect, Adam Smith și-a făcut datoria, chiar dacă spre sfârșitul vieții a ”migrat” și el spre activități birocrat-statale, optând pentru un post de comisar al vămilor din Scoția, pe care l-a deținut până la moarte (17 iulie 1790).

Cu o săptămână înainte și-a ars, cu ajutorul apropiaților, 16 volume de manuscrise. Nu a făcut vreo dezvăluire despre conținutul textelor. De aici și multele speculații de la ideea că aceste texte ar fi completat/revoluționat gândirea economică, până la cea a extravaganței  smithiene a distrugerii unor texte fără text!!!

Prof.univ. dr. Ioan Lumperdean