EVENIMENT
Ajutor suplimentar și majorări de pensii din 1 ianuarie. Anunțul ministrului Muncii
Ministrul Muncii Marius Budăi a anunţat că a început tipărirea taloanelor de pensie pentru ianuarie 2022, prima lună în care se vor aplica majorări
Astfel, punctul de pensie va crește la 1.586 de lei, iar indemnizaţia socială minimă de la 800 lei la 1.000 lei. În plus, în luna ianuarie pensionarii cu venituri mai mici de 1.600 de lei vor primii un ajutor suplimentar.
„Acum, în Ajun de Crăciun, vreau să-i asigur pe părinţii şi bunicii noştri că, în luna ianuarie, pensiile vor fi majorate la noile valori. Se tipăresc taloanele de pensie aferente lunii ianuarie a anului 2022, care conţin mărirea pensiei minime, cu 25%, la 1.000 de lei, mărirea valorii punctului de pensie la 1.586 de lei, dar şi acordarea ajutorului financiar pentru seniorii României care au valoarea pensiei mai mică sau egală cu 1.600 de lei, până la concurenţa sumei de 2.200 de lei!”, a scris Marius Budăi pe Facebook.
Vezi și Pensii cumulate cu salarii 2022: Situațiile în care angajații care au vârsta de pensionare pot alege să rămână în activitate
Pensionarii cu venituri mai mici de 1.600 de lei vor primi un ajutor. Astfel, dacă un pensionar are o pensie de 1.000 de lei, acesta va primi în ianuarie un ajutor de 1.200 de lei, astfel încât să ajungă la suma de 2.200 de lei.
Dacă pensia este de 1.200 de lei, pensionarul va primi 1.000 de lei. La o pensie de 1.600 de lei, ajutorul va fi de 600 de lei.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






