ACTUALITATE
Aer mai SĂNĂTOS în interiorul liceului „Onisifor Ghibu”. Cât a SCĂZUT concentrația de RADON după reabilitare
Elevii și cadrele didactice de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca respiră un aer cu o concentrație mai mică de radon, prin implicarea specialiștilor de la UBB.
Liceul din Cluj-Napoca este prima școală care a beneficiat de aplicarea unor măsuri eficiente pentru remedierea radonului în cadrul pachetului de soluţii pentru reabilitare.
Măsurile corective propuse de specialiştii în radon ai Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca au fost integrate în planul de reabilitare pentru creșterea eficienței energetice, în vederea prevenirii pătrunderii radonului în interior şi asigurarea calităţii aerului.
Ce metodă au specialiștii UBB de a „ține” radonul afară
Lucrările pentru remedierea radonului au fost realizate de către compania SC RadonControl SA, un spin-off inovativ al UBB, prin instalarea unui Sistem de depresurizare pentru ventilarea solului de sub clădire şi montarea unei membrane-hidroizolaţie anti-radon pentru izolarea planşeului peste sol şi asigurarea finală a etanşeităţii.
Testarea soluțiilor de remediere şi analiza eficienței acestora s-a efectuat de către UBB, prin Laboratorul autorizat de încercări radon ”Constantin Cosma” (LiRaCC) de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului (FŞIM), prin realizarea măsurătorilor de control cu infrastructura certificată din dotare imediat după finalizarea lucrărilor de remediere.
Cât a scăzut nivelul radonului
Potrivit reprezentanților UBB, rezultatele obţinute în urma măsurătorilor arată că nivelul radonului în încăperile cele mai afectate a fost redus cu 94% respectiv cu 98%, prin comparaţie cu valorile măsurate în etapa pre-remediere iniţială.
Citește și: AVERTISMENT al specialiștilor UBB: Nivelul de RADON în școlile și grădinițele REABILITATE termic depășește limita MAXIMĂ admisă
Prin aplicarea soluţiilor de remediere, s-a redus astfel concentraţia de radon în aerul interior de la valoarea de 1.667 Bq/m3 (Bq = Becquerel – unitate de măsură a radioactivității, n.red.). la o valoare medie de 37 Bq/m3 în încăperea care a prezentat cel mai mare nivel de risc asupra sănătăţii publice.
Prima „școală verde” din Cluj
Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu” este prima unitate de învățământ din Cluj-Napoca precertificată Green Schools de către România Green Building Council, Green Schools fiind unicul sistem de certificare din Europa care impune testarea pentru identificarea nivelului de contaminare cu radon și implementarea de soluții de remediere.
„Liceul Onisifor Ghibu continuă o tradiție de interes pentru mediu, de pe vremea când se numea Liceul de Științe ale Naturii, devenind prima Școală Verde cu o certificare preliminară și un model pentru celelalte școli din țară”, afirmă Dorin Beu, Președinte RoGBC Transilvania.
„Ne bucurăm că lucrările implementate cu succes au contribuit la un aer mai sănătos în interiorul şcolii! Ne bucurăm că, prin aceasta, oferim un exemplu de şcoală sustenabilă în România, care le oferă elevilor un mediu mai puţin toxic, sănătos şi prietenos”, subliniază și prof. Monica Bereş, directorul Liceului Teoretic ,,Onisifor Ghibu”.
La rândul său, coordonatorul Laboratorului LiRaCC, CSI dr. ing. Alexandra Cucoş, adaugă că „modelul de bună practică realizat la Liceul Ghibu vine în întâmpinarea nevoii de politici publice adecvate în România”.
„Aceste politici vor conduce la aplicarea de măsuri integrate pentru şcoli sustenabile pentru creşterea eficienţei energetice simultan cu asigurarea unor cerinţe ridicate de sănătate și de calitate a mediului interior.
Acest tip de politici sanitare corecte vor contribui pe deplin la conştientizarea şi promovarea necesităţii stringente de a se lua măsuri în toate şcolile din România pentru controlul radonului, care vor conduce la îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei pe termen lung şi mediu în România.
Exemplul nostru va ajuta Raportul <<Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile>> recent lansat de la nivelul Administrației Prezidențiale ca o continuare a Proiectului <<România Educată>>, dar şi toate programele care pledează pentru un aer curat în şcolile din România.
Calitatea scăzută a aerului din interior poate afecta grav sănătatea copiilor și personalului didactic și dorim, cu întreg profesionalismul şi expertiza noastră, să acordăm sprijin real autorităților pentru a lua acţiune prin programele de finanțare dedicate reabilitării şcolilor.
Ţinând cont de faptul că în acest moment există soluţii viabile în reducerea concentraţiei de radon şi care pot fi implementate pe scară largă în toate şcolile şi clădirile din România, nu ar trebui să ne îngrijorăm”, a spus dr. ing. Alexandra Cucoş.
Exemplu de bune practici în Europa
Legislaţia europeană, transpusă şi în legislaţia românească, prevede necesitatea protecţiei împotriva expunerii la radonul din interiorul clădirilor, respectiv locuinţe, locuri de muncă și spaţii publice, prin identificarea situaţiilor în care radonul din aer depăşeşte pragul de 300 Bq/m3, stabilit ca nivel de referinţă.
„Prin proiectul de remediere a Liceului Teoretic Onisifor Ghibu, spin-off-ul RadonControl aduce nu numai beneficiile de reducere a poluării cu radon prin aplicarea soluţiilor tehnice, ci și un exemplu de bune practici la nivel European.
Întrucât acţiunea de <<pionierat>> a reprezentat un succes atât din punct de vedere ştiinţific cât și profesional, compania RadonControl urmăreşte să ofere soluţiile de remediere, de înaltă calitate, atât pentru mediul public, cât și pentru cel privat, și să contribuie la dezvoltarea unui mediu de viaţă ce vizează creşterea siguranţei şi sănătăţii populaţiei prin îmbunătăţirea calităţii mediului interior”, a declarat CEO RadonControl, dr. Dacian Jurj.
Concentrația de radon de la liceul clujean se încadrează acum în limita stabilită de Organizația Mondială a Sănătății.
„Fiind doctorand, implicit cercetător, lucrând ca specialist de radon, este o satisfacție atât profesională, cât și personală, obținerea acestor rezultatele în premieră în România împreună cu echipa Laboratorului LiRaCC, privind reducerea concentrațiilor de radon, care se încadrează în limita stabilită de OMS, privind nivelul de concentrație admis în clădiri.
Astfel, pot spune că am contribuit la îmbunătățirea calității sănătății/vieții și reducerea riscului expunerii la radon, pentru viitoarele generații care vor avea ocazia de a studia în această clădire de tip educațional remediată cu sisteme anti-radon”, a declarat și drd. Pap István-Mihály responsabil cu implementarea.
4,3 milioane de oameni mor anual din cauza expunerii la poluanţi ai aerului din clădiri
Conform statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 4,3 milioane de oameni mor anual din cauza expunerii la poluanţi ai aerului din interiorul clădirilor.
OMS a recomandat ca, în interiorul clădirilor, limita maximă a concentrației de radon să fie 100 de Bq/m³, iar Comisia Europeană a reglementat ca pragul limită maxim să fie 300 de Bq/m³, România alegând această limită.
Potrivit cercetărilor, cantitatea de radiație încasată de corpul uman la o concentrație anuală maximă de 300 Bq/m³ este echivalentul a 150 de radiografii pulmonare, la care se adaugă efectul fumatului a 16 ţigări pe zi.
Primăria municipiului Cluj-Napoca, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai, a fost prima administrație locală din țară care a derulat în perioada 2019 – 2020 un proiect de monitorizare a concentrației de radon în școlile, grădinițele și creşele din Cluj-Napoca.
Proiectul a avut în vedere măsurarea şi reducerea riscurilor de sănătate pentru elevi şi întregul personal, care pot fi cauzate de acumularea gazului radioactiv radon în aerul interior.
După etapa de screening a radonului s-a identificat un număr de şcoli în care s-a depăşit pragul de risc pentru sănătate, în acestea fiind în prezent în derulare măsurători suplimentare de control pentru proiectarea corespunzătoare şi aplicarea soluţiilor de remediere în funcţie de situaţia specifică de la fiecare clădire.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






