EVENIMENT
Actorul Claudiu Bleonț a bătut palma cu PNL pentru Primăria Beliș?
Actorul Claudiu Bleonț, care și-a anunțat candidatura la funcția de primar al comunei Beliș, a avut o serie de întâlniri cu lideri PNL, inclusiv cu premierul Ludovic Orban.
Acesta a mulțumit public premierului că și-a făcut timp să asculte problemele moților.
”Când, de pe poziția de simplu cetățean, ajungi la factorul de decizie aflat pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei politice, și esti primit, ascultat și ajutat – fără a ți se cere nimic în schimb, fără a fi condiționat, fără a fi nevoit să fii dator unei structuri de partid sau unei ideologii politice înțelegi că România are o șansă extraordinară și prinzi aripi.
Așa că mulțumesc sincer Ludovic Orban pentru că ți-ai făcut timp să asculți oful oamenilor din Apuseni și pentru că mi-ai arătat că există soluții reale pentru o Românie mai bună”, a scris Bleonț.
Actorul a precizat că a luat la rând ministerele, a deschis uși, aa pus întrebări și a căutat soluții.
Mulțumiri PNL
”Pentru că pentru moți cuvântul dat și mâna strânsă sunt mai valoroase decât orice hârtie și au greutatea morală a unei certitudini – ai promis că faci, atunci trebuie să faci.
Așa că nu am cum să nu mulțumesc unui guvern PNL care m-a primit, m-a ascultat, mi-a oferit soluții și suport real. Fără a imi cere nimic în schimb, fără a mă condiționa sau îndatora pentru viitor”, a mai spus Bleonț.
Candidatul a susținut că a întâlnit niște oameni extraordinari, care pot și vor să facă România mai bună pentru noi toți și care i-au dovedit că ”liberalismul nu e doar o poveste istorică a României mari ci un viitor cât se poate de concret, susținut de oameni și pentru oameni”.
”Cu adevărat prin noi înșine. Mulțumesc Ludovic Orban, Ovidiu Raețchi, Robert Sighiartău, Adrian Oros, Ionuț Stroe, Bogdan Gheorghiu și vă aștept în Apuseni să le arătați și moților ce mi-ați arătat mie – că împreună se poate”, a mai scris Claudiu Bleonț.
După atâtea laude la adresa PNL, sunt mari șanse ca actorul să candideze sub sigla acestui partid la alegerile locale din 27 septembrie.
Anca POPA
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






