EVENIMENT
VIDEO – UPDATE/ Coliziune FRONTALĂ pe centura Vâlcele-Apahida. Patru răniți, unul în stare GRAVĂ
Un accident rutier a avut loc luni dimineață pe centura de ocolire a municipiului Cluj-Napoca de la Vâlcele Apahida în care au fost implicate 2 autovehicule.
Potrivit ISU Cluj, o persoană este încarcerată și se intervine pentru scoaterea sa din autoturism.
De asemenea, echipaje medicale intervin la un alt accident rutier care a avut loc pe str. Horea din Florești. unde au fost implicat tot 2 autovehicule.
Și polițiștii rutieri sunt prezenți la ambele accidente și fac cercetări pentru a stabili cauzele.
UPDATE
Potrivit polițiștilor, un șofer de 36 de ani, din comuna Maieru, județul Bistrița-Năsăud, care se deplasa înspre Vâlcele, a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 50 de ani, din Turda, pe sensul opus de mers.
În urma impactului cei doi conducători au fost transportați la o unitate medicală pentru îngrijirii de specialitate.
De asemenea, alte două persoane, pasageri în autoturismul condus de bărbatul de 36 de ani, au fost transportate la spital.
Conducătorii au fost testați cu aparatul etilotest, nerezultând prezența alcoolului în aerul expirat.
UPDATE 1
Două autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și două echipaje SAJ au intervenit la accidentul de pe centura de ocolire Vâlcele-Apahida.
Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 7.30, iar în momentul sosirii la fața locului au găsit două autoturisme avariate și două persoane încarcerate într-unul dintre acestea.
Pompierii au acționat imediat cu utilajele hidraulice și echipamentele speciale pentru a asigura accesul la victimele rămase blocate în autoturism și pentru a fi evacuate fără agravarea leziunilor suferite.
Cei doi bărbați descarcerați, dintre care unul prezenta multiple traumatisme și era în stare gravă, au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Alți doi bărbați au fost consultați la fața locului și au fost transportați la spital pentru investigații de specialitate. Aceștia prezentau afecțiuni ușoare.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






