EVENIMENT
ACCIDENT pe Bulevardul Muncii. Două persoane primesc îngrijiri medicale
Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțină vreme pe Bulevardul Muncii din Cluj-Napoca.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin la un accident.
ACCIDENT pe Bulevardul Muncii. Două persoane primesc îngrijiri medicale
Din primele informații, în accident au fost implicate două autoturisme. Din fericire nu au existat victime încarcerate.
O femeie și un bărbat necesită îngrijiri medicale, ambii fiind conștienți și cooperanți.
UPDATE
Din verificările preliminare efectuate la locul accidentului s-a stabilit că un conducător auto, de 46 de ani, din municipiul Gherla, care se deplasa cu un autoturism în direcția municipiului Gherla, ar fi efectuat o manevră de depășire, intrând în coliziune cu un autoturism condus din sensul opus, de o femeie de 29 de ani.
Ulterior impactului, autoturismul condus de femeie a fost proiectat într-un alt autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 36 de ani, cel din urma autovehicul fiind proiectat în afara părții carosabile.
În contextul testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, bărbatului de 46 de ani i-a rezultat o concentrație de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul celorlalți doi rezultatele fiind negative.
Conducătorul auto de 36 de ani și o pasageră au fost preluați de echipajele medicale.
Foto: ISU Cluj
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







