Connect with us

EVENIMENT

ACCIDENT la Fundătura, în Cluj. Mașină RĂSTURNATĂ

Publicat


accident

O mașină s-a răsturnat, sâmbătă dimineața, la Fundătura, jud. Cluj. Două persoane au fost transportate la spital.

„Pompierii de la Detașamentul Dej au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut în localitatea Fundătura. Apelul de urgență a venit în jurul orei 06:30, iar la fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean.

Forțele operative au găsit un autoturism răsturnat în afara părții carosabile și trei bărbați care au reușit să iasă singuri afară. Doi dintre aceștia au fost transportați la spital, fiind conștienți și cooperanți. Cei doi au aproximativ 50 de ani. În paralel, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor”, a transmis ISU Cluj.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului de polițiștii rutieri ai Poliției municipiul Gherla s-a constatat că un conducător auto de 47 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, care se deplasa cu autoturismul din direcția municipiului Cluj-Napoca, pe fondul altor preocupări (ar fi adormit la volan), a părăsit partea carosabilă, autovehiculul intrând într-un podeț.

A rezultat rănirea a doi pasageri, bărbați de 42 și 57 de ani.
Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ”, a comunicat IPJ Cluj.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate