EVENIMENT
ACCIDENT la Cluj, între un TIR, o mașină și o utilitară. Un bărbat a fost dus la spital
Un accident de circulație a avut loc miercuri dimineața în localitatea Fundătura, județul Cluj. Un bărbat a fost dus la spital, cu răni ușoare.
Pompierii de la Detașamentul Dej au intervenit la accident rutier petrecut pe DN1C.
Accident la Cluj, între un TIR, o mașină și o utilitară. Un bărbat a fost dus la spital
Apelul de urgență a venit în jurul orei 8:45, iar la fața locului s-a deplasat o autospecială cu modul de descarcerare.
Potrivit ISU Cluj, în accident au fost implicate un autotren, un autoturism și o utilitară. Toate au fost ușor avariate în urma accidentului.
Nu au existat persoane încarcerate, dar un bărbat de aproximativ 35 de ani a fost transportat la spital de echipajul SAJ. La o primă evaluare, acesta avea răni ușoare.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
UPDATE
Potrivit IPJ Cluj, din primele date s-a constatat că accidentul în care au fost implicate cele 3 autovehicule s-a produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță, pe sensul de mers Cluj-Napoca spre Gherla.
Conducătorul unei autoutilitare, respectiv un bărbat în vârstă de 46 de ani din Cluj-Napoca, ar fi intrat în coliziune cu autoturismul aflat în fața sa, condus de un bărbat în vârstă de 36 de ani, care a fost proiectat într-un ansamblu de vehicule.
Bărbatul de 36 de ani a fost preluat de un echipaj medical pentru mai multe investigații de specialitate.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






