EVENIMENT
UPDATE. FOTO. ACCIDENT în Făget. Trei mașini avariate. 7 RĂNIȚI la spital. Printre ei, un bebeluș
Un accident rutier a avut loc luni în Făget, la intersecția cu Calea Turzii.
Din primele informații sunt trei autoturisme avariate. Pompierii lucrează pentru extragerea a două persoane care sunt blocate în mașini.
UPDATE. Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier petrecut pe Calea Turzii. Apelul de urgență a venit la ora 12:43, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj de terapie intensivă mobilă și o ambulanță pentru transport personal și victime multiple.
Răniți la spital
”De asemenea, în sprijin au venit trei ambulanțe SAJ, precum și o ambulanță a unui serviciu privat. În accident au fost implicate trei autoturisme, două persoane fiind blocate într-unul dintre acestea.
Pompierii au extras în siguranță un bărbat de 85 de ani și o femeie de 50 de ani, care au fost transportați la spital. De asemenea, au fost transportați la spital alți patru adulți, precum și un minor de un an și patru luni. Cu toții erau conștienți și cooperanți”, au spus pompierii.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






