Connect with us

EVENIMENT

FOTO. UPDATE. Accident GRAV pe strada Teodor Mihali din Cluj-Napoca. Trei mașini implicate, printre care una de Poliție

Publicat


baca 4

Un accident rutier a avut loc luni dimineață pe str. Teodor Mihali din Cluj-Napoca, în care ar fi fost implicate 3 mașini, printre care și una de Poliție, traficul fiind blocat în ambele sensuri.

Un șofer participant la trafic a declarat pentru Cluj24 că una dintre mașini era răsturnată.

”Cele trei mașini erau lovite destul de tare, inclusiv cea de Poliție”, a spus șoferul.

UPDATE. Pompierii din cadrul Detanșamentului 1 Cluj Napoca au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut pe strada Teodor Mihali din municipiul Cluj Napoca.

”La fața locului s-au deplasat trei autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și unul SAJ.
Echipajele operative au găsit trei autoturisme avariate, dintre care unul răsturnat pe plafon, și ocupanții ieșiți din acestea.
Șase persoane au fost consultate de către echipajele SMURD și SAJ, dintre care un bărbat a fost transportat la spital. La prima evaluare acesta prezentat afecțiuni ușoare.
Pompierii au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor bateriilor, precum și alte măsuri privind siguranța persoanelor implicate în accident”, au transmis pompierii ISU Cluj.

Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a anunțat că luni dimineață circulația pe linia 25 este blocată de la ora 7:10 pe strada T. Mihaly, sens Bucium, din cauza unui accident rutier fără implicarea companiei.

Sursa foto. Mihai Bacalu – Facebook & ISU Cluj

baca 1

baca 2

baca 5

baca 3

baca 8

baca 7

baca 9

teo



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Sabău („U” Cluj), înaintea meciului cu Rapid: Eu cred că putem să TERMINĂM pe locurile 3-4

Publicat

Neluțu Sabău, antrenor U Cluj

Sâmbătă, 19 aprilie, de la 20.00, Universitatea Cluj joacă pe Giulești ultimul meci din turul play-off-ului Superligii, cu Rapid. Tehnicianul clujenilor, Ioan Ovidiu Sabău, a vorbit despre starea din cadrul echipei și despre adversar.

„Ne așteaptă un meci greu, Rapid arată bine în momentul de față, am văzut și a doua repriză cu CFR. Este o echipă organizată, foarte bună pe tranziție pozitivă, cu jucători de viteză, în 4-5-1 sau 4-4-2, cu Petrila și Dobre în benzi.

Sabău („U” Cluj), înaintea meciului cu Rapid: Eu cred că putem să TERMINĂM pe locurile 3-4

Contează mult că am câștigat cele două meciuri cu ei, dar contează cum arăți tu ca echipă și mentalul, să nu cedăm. Dacă mă supără ceva la o echipă, mă supără când cedează mental. Și nu avem voie, pentru că încă suntem plătiți și oamenii își pun mari speranțe în noi. Trebuie să fim mult mai atenți și mult mai motivați.

Jucătorii nu trebuie să arate așa cum am arătat la ultimul joc, ci să arate că au capacitatea de a juca meciuri frumoase, de a se implica emoțional. Să se vadă în fiecare moment că faci pressing, că pierzi mingea și fugi după adversar să recuperezi, că îți pasă de echipă, că ai trăiri în timpul jocului și că ești nemulțumit când nu ai realizări. Să fii prezent, nu ai voie să fii absent, să te plimbi pe teren în timpul jocului, să ai acele stări ca la un meci amical. Nu trebuie să vedem așa ceva la un jucător profesionist și respectat.

„Trebuie să găsesc din nou soluții”

Îmi doresc foarte mult să fi ajuns mesajul acolo unde trebuie, sunt jucători care au arătat foarte bine, au calitate, avem identitate ca joc, dar în ultimul timp nu ne-am prezentat cum trebuie și asta trebuie să ne dea de gândit. Să nu fim superficiali și să luăm lucrurile de la sine, nu e normal.

Trebuie să găsesc din nou soluții, să-i pot acapara și să-și găsească acea motivație de care ai nevoie să abordezi jocurile, care pentru mine sunt foarte importante. Aș vrea și ei să înțeleagă că meciurile care au mai rămas sunt foarte importante pentru fiecare dintre noi și nu trebuie să rămânem cu acea impresie foarte bună a calificării în play-off și că e suficient. Dacă nu am fi putut mai mult, nu aș fi pretins și nu aș fi cerut nici eu, dar eu cred că putem să terminăm pe locurile 3-4, cu mai mult efort, mai multă dorință și voință de a realiza un alt obiectiv important, pentru ei și pentru fanii noștri, pentru mine ca antrenor, pentru club.

Asta ne e meseria, spunem că de aceea sunt plătiți, că nu trebuie să vorbim de motivație, dar din păcate rămâne cel mai important lucru în acest moment și asta am încercat să le explic toată săptămâna. I-am văzut preocupați pe jucători, i-am văzut atenți și la analiza video pe care am făcut-o, în antrenament, dar asta poate să fie doar la suprafață. Ce e important e ce simt ei, iar eu asta nu pot vedea și nu pot controla.

„Am mers pe acel nucleu de jucători care a dat satisfacție”

Când s-a mers pe un nucleu de jucători care au avut niște realizări deosebite, mă aștept ca ceilalți care vin de pe bancă când echipa are nevoie să-și spună că echipa această nu stă doar în acei jucători și că și ei sunt plătiți și vor să arate că sunt importanți. Și când vezi că nu se ridică la nivelul celorlalți, îți dau o stare de nesiguranță ca antrenor și mă fac să fiu preocupat. Nu vreau să-i demobilizez, ba din contra. Daca aș fi eu în locul lor, să joc mai puțin și când intru să nu arăt bine, iar tot aceiași jucători să fie lăudați, pe mine m-ar motiva foarte mult să demonstrez, când intru în teren, că și eu sunt un jucător foarte important, ceea ce nu am văzut, din păcate.

Am mers pe acel nucleu de jucători care a dat satisfacție, care a dat randament și a adus calificarea în play-off. Acum, au revenit, undeva la 50-60% Cristea, Bic, Nistor. Să văd cât mă pot baza pe acești jucători. În acest sezon, Jasper nu mai intră în vederile mele, nu se va recupera din punct de vedere medical. Ceilalți jucători sper să se ridice la nivelul lor, nu sub nivelul lor, ca formă, ca implicare. Le-am transmis în continuare încredere, că putem lăsa o impresie frumoasă, pentru tot ce înseamnă cei care investesc în noi, fani și mass-media. Mai sunt multe meciuri de jucat și așa se spune, că ultima impresie contează foarte mult”, a declarat la conferința de presă Sabău.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO. Doi dintre copiii BĂTUȚI de suporterii lui „U” Cluj, invitați la antrenamentul lui CFR Cluj

Publicat

cfr

După ultimul meci dintre „U” Cluj și CFR, încheiat cu scorul de 1-0 în favoarea „șepcilor roșii”, patru copii de 14-15 ani au fost loviți cu bestialitate de un grup de 15-20 de fani care purtau însemnele celor de la U Cluj. Unul dintre acești copii a ajuns la Spitalul de Urgență, după ce a fost lovit cu o bâtă în cap. CFR Cluj a făcut, joi, un gest frumos față de cei doi tineri, în încercarea de a face mai ușor de depășit trauma prin care au trecut.

Cei doi copii prezenți au luat parte la antrenament, au făcut cunoștință cu jucătorii și cu antrenorul Dan Petrescu, iar la final au primit și un tricou cadou din partea clubului.

VIDEO. Doi dintre copiii BĂTUȚI de suporterii lui „U” Cluj, invitați la antrenamentul lui CFR Cluj

În plus, la inițiativa clubului, unul dintre puști a primit o mască specială din partea unui profesor doctor în Chirurgie Orală și Maxilo-Facială din Cluj, cu ajutorul căreia își va putea continua activitatea sportivă.

„Un episod marcant nici nu se șterge, dar nici nu se uită în trei săptămâni. Timpul nu poate fi dat înapoi, dar vom face tot ce putem pentru ca viitorul să fie unul sigur pentru cei dragi nouă, care trăiesc prin același spirit alb-vișiniu.

Astăzi, Boti și Denis au avut ocazia de a-și întâlni idolii și de a-i urmări îndeaproape la antrenament! Prin sprijinul, dedicarea și implicarea domnului Dr. Simion Bran, Boti va avea ocazia și de a-și continua cariera sportivă datorită măștii de protecție pe care domnul doctor i-a achiziționat-o special”, scrie pe pagina de Facebook a clubului.

 

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

FOTO. Cadouri de PAȘTE de la Prefectura Cluj pentru copiii cu cancer internati la Institutul Oncologic

Publicat

iocn

În aceste zile de sărbătoare creștinească, Prefectura Cluj a fost alături de copiii și personalul medical din secția de Oncologie Pediatrică a Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca. Colectivul din cadrul Prefecturii a achiziționat două mașini de spălat rufe, două televizoare, un cuptor cu microunde și alte lucruri utile secției.

„Prefectul județului Cluj, doamna Maria Forna, alături de doamna subprefect Maria Buzaș-Fekete, domnul subprefect Florentin Burz și o parte din colectivul Instituției Prefectului- Județul Cluj, au efectuat o vizită la secția de copii a Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca. Această vizită nu a fost doar un gest de solidaritate, ci și un ajutor concret adus micuților pacienți și personalului medical.

iocn

FOTO. Cadouri de PAȘTE de la Prefectura Cluj pentru copiii cu cancer internati la Institutul Oncologic

Cu sprijinul și implicarea întregului colectiv din Instituția Prefectului au fost achiziționate 2 mașini de spălat haine, 2 televizoare smart, cuptor cu microunde, prăjitoare de pâine, perne pentru saloane, fructe și cozonaci. Prin acest gest am dorit să contribuim, în măsura posibilităților, la asigurarea unor condiții optime de spitalizare și tratament a micilor pacienți care luptă cu boala.

Întâlnirea a reprezentat, de asemenea, un moment de recunoaștere a eforturilor personalului medical al Secției de Oncologie Pediatrică al Institutului Oncologic, care depune o muncă dedicată și plină de devotament în îngrijirea micuților pacienți.

iocn

„Munca medicilor este neprețuită”

„Am fost profund emoționați de această vizită și de devotamentul personalului medical. Ne dorim ca prin acest gest concret să aducem un plus de confort și să sprijinim eforturile extraordinare ale celor care luptă zi de zi împotriva bolii. Solidaritatea și implicarea comunității sunt esențiale pentru a oferi speranță și sprijin în astfel de momente. Îi felicităm pe doamna doctor Rodica Cosnarovici, șef al Secției de Oncologie Pediatrică și pe întreg personalul medical pentru profesionalismul și grija excepțională pe care o arată zi de zi copiilor și familiilor acestora. Munca medicilor este neprețuită și aduce speranță în momente dificile”, a declarat doamna prefect Maria Forna”, se arată în comunicatul Prefecturii Cluj.

iocn

iocn

iocn

Citește mai departe

EVENIMENT

ISU Cluj primește o autospecială de intervenție de la Primăria Cluj-Napoca

Publicat

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj va beneficia de o autospecială de primă intervenție și comandă (APIC), pusă la dispoziție cu titlu gratuit de către Primăria Cluj-Napoca.

Proiectul de hotărâre prin care se aprobă darea în folosință gratuită, în favoarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj a autospecialei urmează să fie aprobat în ședința Consiliului Local de miercuri, 23 aprilie.

Vehiculul, un Ford Ranger evaluat la 642.600 de lei, aparține domeniului privat al municipiului și va fi cedat în folosință gratuită ISU Cluj pentru o perioadă de 7 ani, cu scopul de a sprijini serviciile medicale și de intervenție de urgență din județ.

Ce obligații au părțile?

Inspectoratul pentru Situații de Urgență va avea obligația să utilizeze vehiculul exclusiv conform destinației sale, să suporte toate cheltuielile de exploatare și întreținere, să informeze primăria despre orice intervenții asupra vehiculului sau incidente și să permită verificări periodice ale municipalității. De asemenea, ISU Cluj nu are voie să transfere folosința vehiculului către o altă entitate, sub nicio formă.

Pe de altă parte, municipalitatea își asumă plata asigurării CASCO și are dreptul să solicite restituirea bunului dacă interesul public o impune.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate