EVENIMENT
FOTO. UPDATE. Accident GRAV pe strada Teodor Mihali din Cluj-Napoca. Trei mașini implicate, printre care una de Poliție
Un accident rutier a avut loc luni dimineață pe str. Teodor Mihali din Cluj-Napoca, în care ar fi fost implicate 3 mașini, printre care și una de Poliție, traficul fiind blocat în ambele sensuri.
Un șofer participant la trafic a declarat pentru Cluj24 că una dintre mașini era răsturnată.
”Cele trei mașini erau lovite destul de tare, inclusiv cea de Poliție”, a spus șoferul.
UPDATE. Pompierii din cadrul Detanșamentului 1 Cluj Napoca au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut pe strada Teodor Mihali din municipiul Cluj Napoca.
”La fața locului s-au deplasat trei autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și unul SAJ.
Echipajele operative au găsit trei autoturisme avariate, dintre care unul răsturnat pe plafon, și ocupanții ieșiți din acestea.
Șase persoane au fost consultate de către echipajele SMURD și SAJ, dintre care un bărbat a fost transportat la spital. La prima evaluare acesta prezentat afecțiuni ușoare.
Pompierii au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor bateriilor, precum și alte măsuri privind siguranța persoanelor implicate în accident”, au transmis pompierii ISU Cluj.
Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a anunțat că luni dimineață circulația pe linia 25 este blocată de la ora 7:10 pe strada T. Mihaly, sens Bucium, din cauza unui accident rutier fără implicarea companiei.
Sursa foto. Mihai Bacalu – Facebook & ISU Cluj
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






