A MURIT Marius Maier, directorul primului mall din Transilvania, magazinul Central

Marius Maier, directorul magazinului Central, a trecut la cele veșnice. A fost persoana cu care practic se identifică istoria magazinului.

A lucrat în Central încă de la deschidere. Într-un interviu acordat colegului nostru Marius Avram îşi amintea că atunci, în iulie 1977, era un pelerinaj continuu prin raioanele magazinului:

„La deschidere eram mic ca poziţie, un vânzător oarecare care a fost instruit de şefii mei să stau nemişcat la locul X. A fost un pelerinaj, a fost nebunie. Ştiu că o săptămână am fost zi lumină, de la ora 8 dimineaţa, până la ora 20 şi erau cohorte de oameni. Imaginaţi-vă saltul! Magazinul universal al municipiului, care nu mai e acum, era magazinul 101, aşa îl ştiam pe cod, magazinul fost „Universalul copiilor”, unde sunt galeriile Ferdinand.

Era cel mai mare magazin. Şi, dintr-o dată, de la 1.000 mp sau cât o fi avut atunci, apar 14.400 mp la Central. Ţin minte senzaţia mea când am urcat pe scările laterale, nu mai urcasem pe aşa scări şi mi se păreau uriaşe. Era alt ordin de mărime. Plus scările rulante, plus tot felul de lifturi -chestii absolut noi”.

„Ultimul etaj avea un restaurant”

Centralul a fost construit printr-o o investiţie a Direcţiei comerciale judeţene Cluj, care era la acea vreme forul tutelar care se ocupa de administrarea activităţii comerciale în judeţ, iar potrivit presei vremii, investiţia s-a ridicat la 40 de milioane de lei.

Magazinul avea o alimentara la parter, raioane cu cosmetice, mercerie, ceasornicărie, electrocasnice, marochinărie şi artizanat; la etajul I erau confecţii şi încălţăminte pentru femei şi copii, urma un etaj destinat articolelor pentru bărbaţi, apoi un etaj cu articole de sport şi menaj, iar ultimul etaj avea un restaurant.

„Pe etajul 4 a fost un mare restaurant, cu cofetărie, cafe-bar, cu terasă, cel mai frumos şi mai bun la momentul acela, de care toată lumea îşi aduce aminte. Era un reper pentru vremea respectivă, dar din nefericire a funcţionat numai până în 1979. În 1979 a ars la Bucureşti magazinul Victoria, din cauza unei surse de foc la etajele superioare. Lumea s-a aruncat de pe etaje şi atunci autoritatea timpului a interzis funcţionarea restaurantelor şi a focului deschis pe etajele superioare. După 2 ani de la o investiţie foarte valoroasă, restaurantul a fost închis”, îşi amintea Marius Maier.

Prin anii ’80 au fost şi cele mai mari probleme. De la produsele româneşti şi străine de calitate s-a ajuns la rafturi aproape goale. De la încălţămintea de Guban, porţelanurile de Iris sau de la ceasurile Atlantic şi Doxa s-a ajuns la liste pentru aproape toate produsele: „Atunci au apărut lipsurile pe piaţă, perioada critică. Atunci a fost perioada cea mai urâtă din comerţ, pentru că nu puteai să mulţumeşti pe toată lumea. A fost perioada cea mai nefastă, în care la un moment dat eram mai mulţi vânzători în sală decât marfă”, spunea Maier.

Televizoarele color erau pe liste

Tot atunci au apărut şi celebrele liste de aşteptare, ceea ce pare de neconceput în ziua de astăzi. Atunci au apărut şi cele mai mari presiuni din partea oamenilor puterii politice: „Atunci eram foarte tare bătuţi la cap, nu puteai să te deplasezi nicăieri fără să nu fii abordat, rugat, urmărit. Se făcea repartizarea după principii PCR -pile, cunoştinţe, relaţii. Controlul era foarte bine pus la punct.

Televizoarele color erau pe liste, alaindelon-urile (haine de blană –n.n) pe liste, cizmele italiene pe liste, clăparii pe liste, schiurile pe liste, legăturile de schi pe liste, undiţele Shakespeare şi nu mai ştiu ce mulinete erau pe liste, cămăşile chinezeşti pe liste, candelabrele de cristal pe liste. Conducerea firmelor făcea listele. Îţi trimiteau 10 bucăţi de produse şi trebuiau 10 nume pe listă. Un om simplu nu avea acces. Covoarele persane, de exemplu, şi carpetele se dădeau tot aşa, pe listă, dar pe numere. O dată sau de două ori pe an se făcea o înscriere pe listă.

Era nebunie. Stăteau bieţii oameni 2-3 zile unii peste alţii, grămadă şi se împărţeau bonuri. Era circul de pe lume. Părinţii mei au stat o lună de zile la coadă, zi şi noapte, ca să cumpere mobilă Bobâlna de 5.400 de lei. Era o valoare şi nu puteai s-o obţii altfel”, memora acele momente fostul director.

Odihnească-se în pace!

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News