Connect with us

CULTURA

A murit cântăreţul italian Toto Cutugno. A cântat la Cluj

Publicat


toto cutugno
Cântăreţul şi compozitorul italian Toto Cutugno, cunoscut în special pentru hitul său din 1983 „L’Italiano”, a încetat din viaţă la 22 august 2023, la vârsta de 80 de ani, a anunţat managerul său, Danilo Mancuso, transmite agenţia ANSA, potrivit Agerpres.
Toto Cutugno, pe numele său real Salvatore Cutugno, a murit la Spitalul San Raffaele din Milano „după o îndelungată suferinţă, care s-a agravat în ultimele luni”, a declarat Mancuso.
***
Toto Cutugno (prenumele său real fiind Salvatore) – compozitor, instrumentist, cântăreţ – s-a născut la 7 iulie 1943, la Fosdinovo, Toscana, Italia. La câteva luni de la naşterea sa, familia s-a mutat în La Spezia. Pasionat de muzică din copilărie şi încurajat de tatăl său, a început să studieze bateria şi să cânte în diverse grupuri muzicale locale. Ulterior a învăţat să cânte la acordeon, pian şi chitară, iar la 13 ani câştiga locul al treilea la un concurs regional de muzică.
Până la 19 ani a interpretat (ca baterist) cu diferite grupuri locale, ulterior a intrat într-un grup condus de maestrul Manusardi, care i-a propus un turneu de şase luni în Finlanda. În 1966, întors în Italia, Cutugno a pus bazele propriului său grup – Toto e i Tati – având un repertoriu alcătuit din melodii compuse de el. În 1970, cu acest grup a înregistrat primul disc, „Questo fragile amore”, iar melodia compusă de el, „Ahi! Che male che mi fai”, a participat la festivalul de la Sanremo, interpretată de formaţia I Ragazzi Della Via Gluck.
A devenit cunoscut şi în Franţa în calitate de compozitor, melodia sa „Africa” a fost preluată, în 1975, de Joe Dassin, cu titlul „L’ete Indien”. Această melodie s-a bucurat de un succes extraordinar în întreaga lume, fiind înregistrată în peste 350 de variante. Un an mai târziu, faima lui Cutugno ca autor a crescut tot datorită lui Joe Dassin, pentru care a compus o altă melodie intitulată „Et si tu n’existais pas”.
Din acel moment, a început să scrie melodii pentru mulţi artişti în vogă – Mireille Mathieu, Johnny Halliday, Michel Sardou, Claude François, Sheila, Domenico Modugno, Gigliola Cinquetti, Joe Dassin, Dalida, Michel Sardou, Adriano Celentano, Gianni Nazzaro, Ricchi e Poveri, Paolo Mengoli, Ornella Vanoni, Stefano Borgia, Luis Miguel, Sandro Giacobbe, Claudia Mori, Drupi, Ray Charles, Peppermint 2, Carene Cheryl, Robert Carpentier, Vicky Leandros, Petula Clark, Olivia Newton John, Marcella, Santino Rochetti, Giorgio Moroder.
Tot în 1976, Cutugno a participat pentru prima dată la Festivalul de la Sanremo cu grupul Albatros, cu melodia „Volo az 504” unde a ocupat locul al treilea. În 1978, a scris melodia „Donna, donna mia”, care a ajuns în scurt timp pe locul întâi în Hit Parade. În aceeaşi perioadă a scris şi prima melodie pentru Adriano Celentano cu titlul „Soli”, care a rămas pentru câteva luni pe primul loc în topul vânzărilor în Italia. Un an mai târziu a lansat primul său LP – „Voglio l’anima”.
Anul 1980 este cel în care Cutugno a ocupat locul 1 la Festivalul de la Sanremo cu melodia „Solo noi” şi la Festivalul „Yamaha Song International” din Tokyo – cu melodia „Francesca non sa”. Tot în 1980 a scris toate melodiile de pe LP-ul de mare succes „Un po’ artista, un po’ no” pentru Adriano Celentano. A urmat, în 1981, al doilea LP, „La mia musica”.
În 1983 a câştigat Festivalul de la Sanremo cu melodia „L’italiano”, preluată şi tradusă de-a lungul timpului de mulţi interpreţi în diverse limbi. Albumul „L’italiano” s-a vândut în milioane de exemplare, făcându-l cunoscut pe artist în întreaga lume. Anul următor, a participat la Sanremo cu melodia „Serenata” care a ocupat locul al doilea. Pentru albumul „L’italiano”, a primit, în 1986, premiul pentru cel mai bine vândut disc italian din lume timp de cinci ani, conform http://www.bestmusic.ro/ şi https://www.radioromaniacultural.ro/.
Anul 1987 a însemnat participarea sa la Sanremo cu mai multe melodii – în calitate de cantautor cu „Figli”, ocupând locul 2; în calitate de compozitor cu „Io amo” (interpretată de Fausto Leali), „Canzone D’amore” (interpretată de Ricchi e Poveri), „Il sognatore” (interpretată de Peppino di Capri) şi „Io…per le strade di quartiere” (interpretată de Franco Califano). Tot atunci a scos albumul „Mediterraneo”, premiat cu discul de aur şi de platină.
În 1990 Toto Cutugno a obţinut pentru a cincea oară locul al doilea ca interpret la Sanremo cu melodia „Gli amori” pe care a cântat-o împreună cu Ray Charles. În acelaşi an, a câştigat marele premiu la Eurovision cu melodia „Insieme: 1992”.
Artistul italian a interpretat pentru prima oară în România în 1993, la Festivalul Cerbul de Aur de la Braşov, unde a impresionat publicul din ţara noastră cântând în limba română melodia populară „Ciobănaş cu trei sute de oi”. A revenit de numeroase ori în România, declarând: ”Sunt foarte legat emoţional de această ţară, pentru că am cunoscut mulţi români, cu care am lucrat şi am colaborat foarte bine. În România mă simt ca acasă”.
În 1995 s-a întors la Sanremo cu melodia „Voglio andare a vivere in campagna” interpretată de el şi cu melodia „Voglio una donna” interpretata de Drupi, ambele melodii fiind incluse pe albumul lansat în acel an: „Voglio andare a vivere in campagna”. Doi ani mai târziu a participat la Sanremo cu melodia „Faccia Pulita” melodie inclusă pe albumul care a apărut în acel an, „Canzoni nascoste”.
Artistul a revenit în ţara noastră în 1996 (la Top Model România Bucureşti), 1998 (concert la Bucureşti), iulie 2000 (concert la Craiova), mai 2002 (concert la Circul Globus Bucureşti), decembrie 2002 (recital în noaptea de Revelion).
În aprilie 2002 a apărut albumul „Il treno va…”, lansat în Franţa, trei melodii ajungând pe primele locuri în topurile franceze. Anul următor, Cutugno a susţinut concerte în întreaga lume, promovând acest album care a obţinut discul de platină şi aur în Franţa, Belgia şi Germania, potrivit https://ro.cultureoeuvre.com/, https://allfamous.org/.
La 4 aprilie 2004 a participat la Festivalul Cântecului Italian „Grand Premio della Musica Italiana Primavera 2004” cu melodia „Se una donna se ne va” unde a ocupat locul întâi, fiind încă de la începutul festivalului cel mai votat în online. În acelaşi an, în iulie a fost lansat albumul „Il treno va” şi în Italia, iar în noiembrie a lansat în Franţa albumul „Catando”, care conţine melodii ca: „Et si tu n’existais pas”, „L’ete indien” şi „Salut”, traduse în italiană.
După 25 de ani de la câştigarea marelui premiu, Toto a revenit la Festivalul de la Sanremo (1-5 martie 2005) cu melodia „Come noi nessuno al mondo”, în duet cu Annalisa Minetti, unde a ocupat locul al doilea în clasamentul general şi locul întâi la categoria Classic, categorie la care a fost pe primul loc încă din prima seară.
Toto Cutugno a revenit în România în 2005 (la emisiunea de televiziune „Surprize, surprize), apoi în 2007 (concert la Slatina), octombrie 2008 (concert în Bucureşti, Parcul Plumbuita), februarie 2012 (concert Sala Palatului).
Un an mai târziu, a lansat melodia „Ancora vita”, dedicată celebrării a 40 de ani de la înfiinţarea fundaţiei AIDO (Asociaţia Italiană pentru donarea de organe, ţesuturi şi celule). Tot în 2013, a fost invitat la Festivalul de la Sanremo, unde a primit un premiu pentru întreaga carieră.
La 3 noiembrie 2013, s-a aflat pe Scena Sălii Palatului pentru un nou concert, alături de Orchestra Simfonică Bucureşti, iar la 27 februarie 2015, Toto Cutugno a concertat pe aceeaşi scenă, alături de Orchestra Simfonică „Surâsul Tinereţii”. Tot în 2015, artistul a susţinut recitaluri la Târgu Mureş şi la Focşani, iar în martie 2016, a fost prezent pe scena Sălii Polivalente din Cluj-Napoca. Cutugno a fost în România şi în decembrie 2018, ca invitat special al Concursului Naţional Gala Premiilor Excelsior, conform http://www.bestmusic.ro/, https://www.radioromaniacultural.ro/ şi http://www.totocutugno.ro/.
De-a lungul carierei, Toto Cutugno a compus peste 400 de melodii cântate în întreaga lume de mari artişti, a înregistrat 18 albume şi a vândut peste 100 de milioane de discuri pe întreg mapamondul. Din discografia lui Toto Cutugno amintim: ”Albatros” (1976), ”Come ieri, come oggi, come sempre” (1978), ”La mia musica” (1981), ”L’italiano” (1983), ”Azzura malinconia” (1986), ”Voglio l’anima” (1987), ”Innamorata, innamorato, innamorati” (1987), ”Mediterraneo” (1987), ”Toto Cutugno” (1990), ”Insieme 1992” (1990), ”Non e facile essere uomini” (1992), ”Voglio andare a vivere in campagna” (1995), ”Canzoni nascoste” (1997), ”Il treno va” (2002), ”Cantando” (2004), ”Come noi nessuno al mondo” (2005), ”Un falco chiuso in gabbia” (2008), ”I Miei Sanremo” (2010), conform site-urilor https://www.discogs.com/ şi https://ro.cultureoeuvre.com/
În mai 2022, Cutugno avea programat un concert la Sala Palatului, dar a fost anulat pe fondul problemelor de sănătate ale artistului.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

ADMINISTRAȚIE

FOTO. S-a deschis patinoarul de la Sala Sporturilor

Publicat

De

Patinoarul de la Sala Sporturilor a fost deschis, iar micii şi marii clujeni pot să-şi testeze îndemânarea cu care alunecă pe patine.

„Târgul de Iarnă și patinoarul s-au deschis pe platoul Sălii Sporturilor.

În această iarnă clujenii se pot bucura de un nou spațiu de relaxare, amenajat special pentru sezonul rece în zona platoului Sălii sporturilor „Horia Demian”.


Târgul de iarnă este deschis din 1 Decembrie și aduce, pe lângă atmosfera și produsele specifice târgurilor de Crăciun, patinoarul de 700mp ca principală atracție.


Mai multe informații, pe pagina Târgul de Iarnă Cluj-Napoca. Foto via Visit Cluj | Municipiul Cluj-Napoca”, anunţă primarul Emil Boc.

Citește mai departe

EVENIMENT

Bărbat de 71 de ani, înecat în Arieş. IPJ Cluj a deschis dosar penal

Publicat

De

Cadavrul uni bărbat a fost găsit de pompieri în râul Arieş, iar IPJ Cluj a deschis în cauză un dosar penal pentru ucidere din culpă.

„La data de 3 decembrie a.c., în jurul orei 15.40, Poliția municipiului Turda a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că în râul Arieș, în zona unui complex comercial din Turda, ar fi fost găsit cadavrul unei persoane de sex masculin.

La fața locului a fost dirijată o echipă operativă de polițiști, alături de echipaje ISU Cluj, care au procedat la scoaterea acestuia din apă.

Din primele verificări efectuate la fața locului, nu au fost identificate urme vizibile de violență pe corpul persoanei.

Ulterior, polițiștii au stabilit identitatea acesteia, fiind vorba despre un bărbat de 71 de ani, din municipiul Turda.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, urmând a fi stabilită cauza decesului după efectuarea expertizei medico-legale”, informează IPJ Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

Cadavrul unui bărbat, căutat de ISU Cluj în Arieş

Publicat

De

ISU Cluj derulează în această seară o acţiune de recuperare a cadavrului unui bărbat din râul Arieş.

„Echipajele noastre au desfășurat împreună cu polițiștii o intervenție în această după-amiază, pentru a recupera un cadavru din apele râului Arieș, în zona Turda. Mai exact, a fost vorba despre un bărbat”, informează ISU Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

„U” Cluj-FCU Craiova, 2-1. Clujenii leagă două VICTORII consecutive

Publicat

Universitatea Cluj a întâlnit-o, duminică, pe FCU Craiova pe Cluj Arena într-un meci din etapa a 18-a a Superligii la fotbal. Clujenii erau pe locul 8 cu 23p. în timp ce oltenii ocupau poziția a 14-a, cu 18 p. În tur, clujenii au câștigat cu 4-3. După o partidă controlată de Universitatea Cluj, scorul final este 2-1, goluri marcate de Stoica (min.19) și Popa (min.53), respectiv Bahassa (min.38).

Echipele de start:

„U” CLUJ: Iliev – Oancea, Masoero, Mitrea, Vătăjelu – Chipciu, G. Simion, Doukoure, I. Stoica – Nistor – D. Popa
REZERVE: Gorcea – Peteleu, Pițian, I. Filip, Fossati, Popadiuc, Cîmpanu, Silaghi, E. Manu
ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău

„U” Cluj-FCU Craiova, 2-1. Clujenii leagă două VICTORII consecutive

FCU CRAIOVA: Gurău – Compagnucci, Lacroix, D. Henriques, Padula – V. Achim, Van Durmen – Chițu, Bauza, Bahassa – Blănuță
REZERVE: Mogoșanu – Negru, Mascarenhas, Buta, V. Pop, D. Albu, A. Blidar, S. Sidibe, W. Baeten
ANTRENOR: Giovanni Costantino

Stadion: Cluj Arena
Arbitru: Andrei Chivulete (București)
Asistenți: Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe), Mihăiță (Bucureşti)
Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan (Arad)
Asistent VAR: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj)

Clujenii încep tare meciul. Joacă sus și pun presiune pe olteni. Recuperează bine mingi la mijloc și lansează atacuri periculoase.

Ca atare, vine și golul: în min.19, Stoica reia în poartă o minge respinsă de Gurău la o lovituură de cap a lui Masoero, pentru 1-0.

După gol, clujenii cedează inițiativa și în min.38 Bahassa înscrie din 6m pentru 1-1, după o centrare de pe dreapta a lui Compagnucci.

„U” revine în atac însă Popa este ratangiul reprizei, adunând trei ocazii mari de a marca. Nici Chipciu nu e în ziua lui bună, pierzând mingi simple și ratând pase la fel de simple.

În repriza a doua, clujenii reiau atacurile spre poarta lui Gurău și, în min.53, Chipciu îi dă o pasă excelentă lui Popa în careu care șutează tare sub bară, din unghi, pentru 2-1.

După marcarea golului, „U” se mulțumește să conserve rezultatul și meciul se încheie cu cea de-a doua victorie consecutivă a clujenilor.

 

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax