ADMINISTRAȚIE
A fost semnat acordul de colaborare pentru realizarea drumului expres Cluj – Dej – Bistrița
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Marius Mînzat, a semnat sâmbătă, 12 februarie, la Bistrița, Acordul de colaborare între Consiliul Județean Cluj și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, respectiv municipiul Bistrița și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.), având ca obiect realizarea obiectivului de investiții „Drum Expres Cluj – Dej – Bistrița”.
Marius Mînzat, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj: „Semnarea acordului confirmă progresul acest proiect de mare infrastructură ce urmează a fi finanțat din fonduri europene. Viitorul drum expres va rezolva problemele stringente legate de traficul aglomerat de pe drumul european, inclusiv ambuteiajele și traficul de mare tonaj din zona Dejului”.
Încheierea acordului de colaborare a fost aprobată de către plenul Consiliului Județean în data de 21 decembrie 2021. Potrivit acestuia, autoritățile publice semnatare vor colabora în vederea susţinerii procesului de selecţie a modului de definire și conectare a aliniamentelor drumurilor expres Cluj – Dej și Dej – Bistrița. De asemenea, parteneriatul va oferi posibilitatea identificării și rezolvării constrângerilor de ordin juridic și administrativ care pot apărea și a emiterii cu celeritate a avizelor și certificatelor de urbanism necesare.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: ”Odată realizat, drumul va contribui la dezvoltarea întregii regiuni de nord a Transilvaniei, motiv pentru care vom acorda tot sprijinul necesar derulării acestei investiții de o importanță strategică pentru întreaga zonă”.
Drumul expres Cluj – Dej – Bistrița este format din două sectoare de drum, respectiv drumul expres Dej – Bistrița, ca parte a aliniamentului „Autostrăzii Nordului” Vama Oar – Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava, și sectorul independent de drum expres Cluj – Dej.
Conform C.N.A.I.R., într-o primă etapă va fi realizată proiectarea, constând în întocmirea studiului de fezabilitate, urmând ca, în cea de-a două etapă să fie realizat efectiv drumul expres, cu sprijinul celor două consilii județene partenere și al municipalității bistrițene.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
Cel mai mare GLOB de zăpadă pe care l-a văzut România, la Lights On Romania, în Cluj-Napoca
Între 23 noiembrie și 8 decembrie, la Cluj-Napoca se va desfășura ediția cu numărul 7 a festivalului internațional de instalații de lumină Lights On, organizat de Asociația Daisler. Tema din acest an, #TheOtherChristmasMarket, invită publicul să trăiască o experiență inedită, unde arta contemporană și atmosfera sărbătorilor de iarnă se întâlnesc într-un joc fascinant de lumini și forme.
„Anul acesta, magia sărbătorilor capătă o nouă dimensiune printr-o selecție impresionantă de peste 10 instalații de artă contemporană ce vor transforma un colț din centrul municipiului Cluj-Napoca într-un loc de poveste, plin de farmec și creativitate. Cea de-a șaptea ediție Lights On Romania, cu tema The Other Christmas Market, va fi deschisă publicului între 23 noiembrie și 8 decembrie în Cluj-Napoca, în arealul cuprins dintre străzile Mihail Kogălniceanu și Emmanuel de Martonne. Accesul publicului este, ca de fiecare dată, gratuit.
Cel mai mare GLOB de zăpadă pe care l-a văzut România, la Lights On Romania, în Cluj-Napoca
Toate instalațiile vor vorbi despre Celălalt Târg de Crăciun, tema acestei ediții, dar vor încuraja și o reflecție profundă asupra celor mai actuale subiecte. Artiști din România, Austria, Italia, Norvegia, Marea Britanie sau Franța vor spune povești prin operele expuse.
Cel mai mare glob de zăpadă pe care l-a văzut România
Printre atracțiile ediției se numără una dintre cele mai spectaculoase transformări realizate de arhitectul-artist Jacques Rival, având la bază statuia “Spectrul” a românului Ciprian Mureșan. I love you este cel mai mare glob de zăpadă pe care l-a văzut România, o instalație de lumină care dă un sens complet diferit unei statui reale, o premieră pentru țara noastră. După Sydney, Adelaide, Lyon, Durham și alte festivaluri legendare de lumină, aducerea lui Jacques Rival este cel mai mare demers întreprins de Asociația Daisler în domeniul artei contemporane.
Mii de beculețe, culoare și mesaje transmise prin lumină
Cu peste 65.000 de led-uri interconectate perfect între ele, suspendate la 4 metri înălțime, Submergence e o incursiune într-un val nemaivăzut de lumină. Instalația creată de studio-ul britanic Squidsoup reprezintă o evadare din realitate. După succesul fulminant al instalației prezentate în premieră pentru România în cadrul programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, britanicii de la Squidsoup revin cu o implementare care va stârni multă imaginație pe strada Mihail Kogălniceanu.
Totodată, actuala ediție Lights On Romania va aduce în fața curioșilor și Lumi Seeds sau Seeds of Light – creată de Circus Lumineszenz – entități luminiscente fantastice care transformă peisajul urban în serile de iarnă. Aceste semințe magice, în spirale neregulate, vibrează de viață și își schimbă culorile într-un dans captivant de lumini la apus.
Evenimentul prezintă și creația studenților secției de sculptură a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, sub forma Talk Socks, o șosetă uriașă imaginată și realizată de studenții Maria Brîneț, Cristina Nițu, Gabriela Leu, Andreea Grigoraș, Roxana Csucsak, Ana Dimitra Avram, David Bandi, Codruț Ardelean, Alin Tănasă, Florin Marc, Teodor Buruiană cu aportul ArtiViStory Collective: Alice Iliescu, Mihai Guleș, Adrian Buda și coordonarea: conf. univ. dr. Alice Iliescu, conf. univ. dr. Septimiu Jugrestan, lect. univ. dr. Daniel Popescu. Lucrarea reprezintă o premieră pentru România în contextul în care a fost comisionată de către festivalul Lights On direct universității clujene.
În continuare, Fragments of Reality a artistului Alessandro Lupi, inspirată de lumina filtrată prin acoperișurile trunchiate, va aduce o adevărată iluzie a ninsorii deasupra străzii Emmanuel de Martonne.
Ediția 2024 vine la pachet cu noutăți
Dincolo de instalații de lumină, evenimentul va oferi publicului motive suplimentare de a petrece timpul afară, în aer liber, într-o zonă nouă a orașului care nu are un vad comercial. 30 de căsuțe similare celor găsite în târgurile de profil din această perioadă vor anima întreaga zonă, transformând-o în ceea ce noi și publicul putem numi Celălalt Târg de Crăciun.
“Lights On a fost mereu un eveniment agreat de public. Curiozitatea oamenilor a fost mereu recompensată cu instalații dintre cele mai inedite. Ediția din 2024 nu face excepție, chiar dacă de la temă și până la partea comercială avem mai multe surprize ca oricând. Ne bucurăm în special de prezența în România a unor artiști de calibru, printre care Jacques Rival care lucrează pentru prima oară alături de românul Ciprian Mureșan, dar și de continuarea explorării în domeniul culturii vieții de noapte.
„Accesul publicului este liber”
Suntem un festival dedicat comunității cu un iz artistic puternic și credem că iarna merită petrecută în orașe noastre care pot să arate exact la fel ca cele din Vest. Ne place să credem că punem și noi umărul la această transformare, iar anul acesta publicul clujean are cel mai mare areal de explorare a tot ce avem noi de oferit”, a declarat Andi Daiszler, fondatorul Lights On.
Accesul publicului este liber în cadrul Lights On. Toate instalațiile vor putea fi vizitate inclusiv de persoanele cu dificultăți locomotorii pentru care au fost luate măsuri sporite de acces chiar și la înălțime. Programul evenimentului este de luni până vineri de la orele 15 la 23, iar sâmbătă și duminică de la orele 11 la 23.
Le mulțumim anticipat riveranilor care ne permit fără să vrea poate desfășurarea în acest areal”, au transmis organizatorii.
EVENIMENT
De 1 Decembrie fă-ți cadou România unită, liberă și suverană! Votează Partidul S.O.S. România! (PE)
De la alegerile din 2020 și până ȋn prezent toate guvernările susținute de actualele partidele parlamentare au reușit o contraperformanță unică ȋn istoria României, aducând 80% din populația țării ȋn pragul sărăciei:
- prețul energiei electrice s-a dublat
- prețul gazului și a energiei termice a crescut cu 130%
- prețul combustibilului a crescut cu 82%
- prețul produselor alimentare de bază s-a dublat și chiar triplat
- prețul apei potabile a crescut cu 88%
- ratele lunare la creditele ipotecare au crescut cu 70%
- asigurările obligatorii au crescut cu 120%
- taxele și impozitele aproape s-au dublat.
Ce se va-ntâmpla dacă vor fi realeși? Se va-ntâmpla același lucru:
Prețurile produselor de bază se vor dubla din nou din prima zi a anului viitor, taxele și impozitele aplicate populației dar și IMM-urilor se vor dubla și vor fi reduse drastic salariile bugetarilor și pensiile ca urmare a ȋncheierii de către guvernanți a unui nou acord de ȋmprumut cu FMI, mai sever și mai umilitor decât cel din 2009 când pensiile și salariile bugetarilor au fost reduse cu 25%.
Pune ștampila pe Partidul S.O.S. România și vei avea un viitor mai bun pentru tine și pentru copii tăi. Partidul S.O.S. România va aplica la guvernare o serie de reforme radicale pentru creșterea nivelului de trai a cetățenilor și pentru sprijinirea capitalului românesc:
- Vom reduce cu 50% taxele și impozitele asupra forței de muncă, ceea ce-ți va aduce mai mulți bani ȋn buzunar;
- Vom elimina impozitarea pensiilor, cu excepția pensiilor speciale care vor fi supraimpozitate;
- Vom elimina plafonarea plăților ȋn numerar. Opțiunea de a plăti ȋn numerar sau electronic, indiferent de sumă, ȋți va aparține;
- Vom promova familia și valorile ei tradiționale, credința ȋn Dumnezeu și dragostea de neam și de țară. Vom institui programe de stimulare a natalității și programe de protejare și sprijinire a familiilor tradiționale formate din bărbat și femeie;
- Vom mări alocațiile pentru copii și minori și vom implementa programe de creștere a speranței de viață;
- Vom construi spitale noi pe ȋntreg cuprinsul ţǎrii, cu toate facilităţile, dotările şi echipamentele necesare desfăşurării în condiţii de siguranţă maximă a activităţii;
- Vom aloca minimum 6% din PIB pentru finanțarea educației naționale. Vom construi noi unităţi de învăţământ şi auxiliare, baze sportive și de antrenament, la toate nivelurile, pe tot cuprinsul ţării. Vom elibera sistemul de ȋnvǎţǎmânt de sub influenţa factorului politic. Vom acorda o atenție deosebită ȋnvățământului universitar și cercetării științifice precum și interconectării acestora. Vom implementa un plan de investiții ȋn infrastructura universitară și de cercetare științifică;
- Vom reindustrializa România. Reindustrializarea ţǎrii se va realiza prin ȋnfiinţarea a cel puţin douǎ Fonduri Suverane de Dezvoltare şi Investiţii, prin dezvoltarea pieței de capital din România și utilizarea acesteia ca principală sursă de finanțare a proiectelor de investiții;
- Prin intermediul Fondurilor Suverane vom răscumpăra companiile de utilități;
- Vom sprijini financiar capitalul autohton printr-o schemă de ajutor de stat prin care fiecare ȋntreprindere cu capital privat românesc, indiferent de obiectul de activitate va beneficia de o primǎ de capital, respectiv de o finanţare nerambursabilǎ, sub forma unui aport ȋn numerar la capitalul social ȋn sumǎ egalǎ cu aportul ȋn numerar adus de asociaţi/acţionari la capitalul social al ȋntreprinderii;
- Vom sprijini fermele tradiţionale româneşti, fermele familiale mici şi mijlocii și vom crea programe de sprijinire a asocierii producǎtorilor agricoli ȋn cooperative agricole şi alte forme de asociere;
- Vom institui prin lege că bogăţiile de orice naturǎ ale subsolului, spaţiul aerian, apele, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului român și sunt inalienabile;
- Vom milita pentru evitarea cu orice preț a conflictelor militare zonale sau regionale, atât în Europa, cât și în oricare regiune a lumii, pentru menținerea unei păci durabile în Europa și în lume, bazată pe respect reciproc între state;
- Vom impune primatul Constituţiei şi a legilor României ȋn faţa legislaţiei europene.
De 1 Decembrie fă-ți cadou România unită, liberă și suverană! Votează Partidul S.O.S. România!
Singurul partid DeVotat!
CMF 11240027
ADMINISTRAȚIE
VIDEO FOTO. Propunere pentru o nouă conexiune Florești-Cluj. Poteca ar putea deveni o rută salvatoare la orele de vârf
Un consilier local din Florești a propus administrației locale Cluj-Napoca amenajarea unui nou drum de legătură între municipiu și comuna învecinată, în condițiile în care drumul național dintre cele două localități este cea mai circulată șosea din țară.
Consilierul local din Florești Daniel Meze, din partea formațiunii politice Ajutăm România Împreună (ARI), a propus, în ședința Consiliului Local Cluj-Napoca din 18 noiembrie, o soluție pentru descongestionarea traficului dintre cele două localități.
„Poteca” ar putea rezolva parțial problema traficului
Meze a solicitat amenajarea unei conexiuni rutiere între Valea Gârbăului din Florești și Drumul Sfântul Ion din Cluj-Napoca, o soluție care ar putea oferi o alternativă rapidă la traficul sufocant de pe DN1.
Drumul este deja frecventat de floreștenii care fac naveta la Cluj, însă acesta este accesibil doar mașinilor 4X4, nefiind asfaltat.
„Sunt consilier local la Florești, vreau să vă supun atenției, domnule primar și domnilor consilieri locali, o problemă pe care o știți probabil: este vorba despre conexiunea dintre drumul Valea Gârbăului din Florești și Drumul Sfântul Ion din Cluj-Napoca. După cum știți, foarte mulți floreșteni au buletin de Cluj, foarte mulți floreșteni lucrează în Cluj-Napoca, cele două localități sunt lipite, doar că nu avem suficiente drumuri care să ne conecteze.
V-aș ruga tare mult să luați în considerare o conexiune între cele două drumuri. Deja este un drum tranzitat de mașini 4X4 și cred că ar putea fi amenajat în câteva luni”, a declarat consilierul local Daniel Meze.
Meze arată că doar o mică porțiune a drumului se află pe teritoriul Floreștiului, restul fiind în jurisdicția Cluj-Napoca, și a solicitat autorităților locale din Cluj să colaboreze pentru găsirea unei soluții.
Primarul Emil Boc: „Analizăm fezabilitatea proiectului”
Primarul Emil Boc a răspuns pozitiv propunerii, dar a atras atenția asupra unor posibile dificultăți legale legate de statutul juridic al terenului.
„O să îi rog pe colegii mei să analizeze și să discute cu Primăria din Florești, să vedem dacă există vreo soluție legală la propunerea dumneavoastră. E teren public sau privat? Că dacă e privat, am intrat în exproprieri și ne trimite în decor ani de zile. Ne trebuie o poză exactă, eu o să cer Primăriei Florești detalii cu privire la această suprafață ca să vedem, în primul rând, dacă este domeniu public sau domeniu privat, după care, dacă ea va fi fezabilă, va fi analizată. Dacă e proprietate publică, lucrurile merg într-o anumită direcție și în principiu mai ușor, dacă este proprietate privată și sunt exproprieri, lucrurile se complică exponențial. Se termină mai repede centura metropolitană decât drumul acesta”, a răspuns primarul Emil Boc.
Lărgirea DN1 la șase benzi, gata anul viitor
Primarul Clujului a reamintit că alte proiecte de infrastructură sunt deja în lucru pentru a îmbunătăți traficul între Florești și Cluj-Napoca.
„La tronsonul Cluj-Florești al centurii metropolitane, lărgirea de la patru la șase benzi, ați văzut că este în lucru. Tocmai de aceea am început de acolo, pentru a putea asigura fluiditatea transportului în comun și acea parte va fi gata până la sfârșitul anului 2025”, a precizat Boc.
EVENIMENT
FOTO. Institutul Oncologic Cluj lansează din ianuarie un program gratuit de screening pentru depistarea cancerului de col uterin
Institutul Oncologic din Cluj lansează, la începutul anului 2025, un amplu program de screening pentru depistarea perecoce a cancerului de col uterin.
Programul se adresează femeilor cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani, asimptomatice și fără istoric de boală care, în funcție de categoria de vârstă vor face două tipuri de testări, testul Babeș-Papanicolau, respectiv HPV.
Institutul Oncologic Cluj lansează din ianuarie un program gratuit de screening pentru depistarea cancerului de col uterin
România are cea mai mare mortalitate din Europa prin cancer de col uterin, cauza acestei boli fiind una infecțioasă. Asta în condițiile în care este dinsponibil un vaccin care salvează vieți.
Astfel, cu ocazia Zilei de luptă împotriva cancerului de col uterin, conducerea Institutului Oncologic ”Prof. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca (IOCN) a anunțat că va demara un nou program de screening gratuit pentru femei.
”Programul se va derula începând cu luna ianuarie a anului viitor și se adresează pacientelor cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani. De acest program vor putea beneficia toate femeile care se vor adresa institutului cu bilet de trimitere de la medicul de familie.
Noi avem 25 de ani de muncă în prevenție și mereu am încercat să indentificăm surse de finanțare pentru aceste programe de screening. Avem proiecte de cercetare pe screening de cancer de col uterin. Mai mult, am trecut, în cadrul acestor proiecte, din partea de screening prin clasicul test Babeș-Papanicolau la testul HPV și am implementat inclusiv vaccinarea împotriva HPV la peste 1.200 de paciente.
De asemenea, anul trecut, printr-un alt program cu fonduri norvengiene, institutul a reușit să facă screening pentru mai mult de 85.000 de femei”, a precizat directorul IOCN, dr. Cătălin Vlad.
”Am ajuns din nou sătratăm paciente în stadii foarte avansate de boală”
Dr. Cătălin Vlad spune că aceste programe sunt foarte importante, având în vedere că se observă o creștere a numărului de femei cu aceatastă boală în stadii avansate.
„Aceste programe de screening au rezultate vizibile. Înainte de pandemie am început să tratăm leziuni premaligne și să vedem cazuri maligne în proporție foarte mică.
Dar, din păcate, pandemia ne-a dus mult în spate. Pacientele nu s-au mai prezentat la screening, iar acest lucru, coroborat cu lipsa surselor de finanțare a făcut ca în momentul de față să tratăm din nou paciente în stadii foarte avansate de boală, practic să ne întoarcem în urmă cu 10-15 ani”, a precizat dr. Cătălin Vlad.
Teste pe grupe de vârstă și cu trimitere de la medicul de familie
Acesta este motivul pentru care IOCN va începe acest nou program de screening, care se adresează femeilor asimptomatice, pentru detecția precoce a leziunilor precanceroase din cancerul de col uterin. Acest program va fi finanțat din fonduri proprii, într-o primă fază.
Dr. Andrei Pașca a precizat că programul se va desfășura din luna ianuarie a anului 2025, la o dată care urmează să fie anunțată, în fiecare zi de vineri, între orele 10.00 și 12.00. Programul va dura atâta timp cât va exista interes din partea femeilor să face aceste teste.
”Testele se vor face pe grupe de vârstă. Pentru pacientele tinere, citologia Babeș-Papanicolau este suficientă pentru detecția eventualelor modificări precanceroase. Infecția cu HPV are o prevalență destul de mare la acestea, dar în multe cazuri aceasta se rezolvă de la sine.
Pentru pacientele care aparțin categoriei de vârstă 35 – 64 de ani se va face un test HPV, urmând ca în cazul depistării infecției să se facă alte investigații ulterioare, inclusiv un test Babeș-Papanicolau”, a declarat dr. Andrei Pașca, coordonator al programului de screening al IOCN.
Important, femeile care se vor programa pentru teste și care pot veni din orice județ al țării, trebuie să aibă bilet de trimitere de la medicul de familie care are un contrat cu Casa de Asigurări de Sănătate.
Acestea nu trebuiă să aibă istoric de boală și nici simptome. Programarea se va putea face telefonic, la un număr care urmează să fie anunțat. Rezultatele pozitive vor fi anunațate de medicii care au făcut testul.
Prof. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu: Avem nevoie de un program de educație sanitară în școli
Medicul Patriciu Achimaș-Cadariu, unul dintre specialiștii care au contribuit la ”construcţia” Planului Național de Combatere a Cancerului, arată că cifrele de acum din România sunt la nivelul anilor 50 în Europa de Vest, în ceea ce provește cancerul de col uterin.
”Cauza acestui cancer este infecțioansă. Avem un vaccin care în ultimii 20 de ani a fost administrat cu succes în multe țări. Canada și Australia sunt aproape de eradicarea acestei boli”, a spus profesorul Achimaș-Cadariu.
Asta ar însemna un procent de vaccinare de 90%, ceea ce, din păcate, în România este exclus, având în vedere reticenâa privind vaccinarea în rândul populației.
”Până când nu vom avea un program de educație pentru sănătate obligatoriu în toate școlile, vom discuta despre aceeași situație”, a mai spus prof. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu.