Connect with us

EDUCATIE

Șoc pentru cei viitorii studenți ai UBB. Taxele ar urma să fie majorate masiv. Programul de master de 10.000 de lei

Publicat

Publicitate
Taxe majorate la UBB

Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca ar putea fi loviți din toamna acestui an de majorări semnificative ale taxelor de școlarizare și de admitere.

Pe masa Senatului UBB s-ar afla propuneri care vizează creșteri consistente ale costurilor pentru facultăți, atât la nivel de licență și masterat, cât și pentru doctorat, potrivit informațiilor Cluj24.ro.

Votul, luni, în timpul vacanței

Votul pentru aceste modificări este programat pentru luni, 16 februarie, în timpul vacanței intersemestriale.

Decizia urmează să fie luată exclusiv în Senatul universității, for în care studenții au o reprezentare de doar 25%. Odată adoptate, hotărârile nu mai pot fi contestate de consiliile facultăților și nici de rector.

Taxe de admitere aproape dublate la unele facultăți

Printre propunerile aflate în discuție se numără creșteri substanțiale ale taxelor de procesare și înscriere la admitere. De exemplu, la Facultatea de Drept, taxa ar urma să crească de la 300 de lei în 2025 la 600 de lei în 2026. La Biologie și Teologie, majorarea propusă este de la 300 la 500 de lei, iar la Sociologie de la 200 la 350 de lei. Pentru facultăți precum Psihologie sau Teatru, taxa de înscriere ar ajunge la 450 de lei.

Taxe anuale de școlarizare de până la 10.000 de lei pe an

Dar creșterile importante sunt prevăzute în ceea ce privește taxele anuale de școlarizare. Vă dăm cîteva exemple. Astfel, la nivel de licență și masterat la Informatica Economică, taxa de școlarizare ar urma să ajungă la 8.500 de lei, la Matematica și Informatica la 6.400 de lei, iar Sociologia, Asistența Socială, Business-ul sau Educația Fizică și Sportul la 6.000 de lei. Psihologia și Geografia ar avea taxe de 5.750 de lei, iar Literele de 5.400 de lei.

Cele mai mari sume apar la nivel de masterat, unde programe precum Politici de Sănătate și Management Sanitar din cadrul FSPAC ar putea ajunge la o taxă de 10.000 de lei anual. În cazul Științelor Medicale și ale Sănătății, taxele ar urma să varieze între 5.000 și 7.500 de lei, în funcție de specializare.

Doctoratul, tot mai greu accesibil financiar

Și taxele pentru studiile doctorale sunt vizate de majorări, potrivit informațiilor Cluj24.ro. La Litere, taxa propusă este de 10.000 de lei, la FSPAC, Teatru și Film de 9.000 de lei, iar la domenii precum Informatică, Geografie, Istorie, Filosofie sau Psihologie de 7.500 de lei. Pentru Teologie Ortodoxă, Inginerie și Sociologie, taxa ar urma să fie de 8.000 de lei.

De precizat că pentru absolvenții care intră în acest an după admitere la UBB vor fi valabile măririle la taxele de înscriere si cele anuale, dar vor fi valabile pentru toți studenții taxele mărite de recontractare/restanțe platite sau taxa de cămin.

”Taxele, corelate cu alocările bugetare”

În luna ianuarie, când s-a vorbit prima dată de majorarea taxelor, iar studenții au protestat în stradă, reprezentanții UBB au precizat că studenții actuali nu vor fi afectați în niciun fel de majorarea taxelor de admitere și școlarizare, acestea urmând să fie plătite doar de ”boboci”.

”Începând din anul universitar 2026-2027, în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România, taxele de admitere, școlarizare și finalizarea studiilor vor fi corelate cu alocările bugetare, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși în anul I de studii ȋn această toamnă”, au transmis atunci reprezentanții UBB Cluj.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate